Actualitate
Plângere penală pe numele unui ministru prahovean
Federația pentru Protecția Animalelor și Mediului (FPAM) a înaintat Parchetului General și Direcției Naționale Anticorupție o plângere penală împotriva ministrului Mediului, Grațiela Gavrilescu, după semnarea ordinului care permite uciderea, în 2017, a 140 de urși și aproape 100 de lupi.
„La data de 01 sept.2017, a fost făcut public faptul că, ministrul Mediului, dna. Graţiela Leonida Gavrilescu, a emis Ordinul de Ministru (al Mediului) pentru aprobarea nivelului de intervenţie în cazul speciilor de urşi şi lupi, în interesul sănătăţii şi securităţii populaţiei şi în scopul prevenirii unor daune importante. În cuprinsul OM se conferă la art. 2 aprobarea numărului maxim de derogări aplicabile la nivel naţional în anul 2017 în cazul speciilor urs şi lup, după cum urmează: a) urs (Ursus arctos)—140 exemplare; b) lup (Caniş lupus) — 97 exemplare. Ordinul, potrivit infomatiilor publice, este însoţit şi de o expunere de motive care prezintă circumstanţele ce impun acesta măsura «excepţională». În niciunul dintre aceste două documente (Ordinul şi Expunerea de motive) nu se prezintă o situaţie concretă, ci numai aspecte evazive, precum că: au fost depuse «foarte multe sesizări» — neurmate de nici o investigate, şi că se plătesc despăgubiri, injuste, deoarece «În cazul unei vaci de lapte ucise de urs sau lup, la calculul despăgubirii se ia în considerare valoarea acesteia, nu şi a laptelului pe care îl producea şi a viţelului pe care ar fi urmat să îl aibă». În plus, nu se analizează vreo altă soluţie mai puţin «extrema» şi care să fie satisfăcătoare, în contextul în care, după cum vom arăta, exista obligaţia legală de a fi analizate astfel de posibilităţi. Mai mult, asemenea soluţii, avansate de către Organizaţiile Neguvernamentale, au fost ignorate.
Incalcad dispoziţiile legale (ce urmează a fi expuse) care stabilesc în mod clar, previzibil şi accesibil, condiţiile în care se pot acorda astfel de derogări, în mod cert, ministrul Mediului şi cei care au elaborat acest act normativ şi-au exercitat atribuţiile de serviciu în mod defectuos, astfel cum acesta noţiune a fost interpretata de către Curtea Constituţională, respectiv, cu încălcarea legii”, se argumentează în plângerea formulată de FPAM.
„Mi-am asumat să emitem un ordin de ministru prin care să dăm cote de intervenție pentru urși (…) și lupi, astfel încât populația să nu mai fie pus în pericol. Indiferent de ce s-ar întâmpla săptămâna viitoare, când anumite persoane s-ar putea să iasă în stradă să spună că trebuie să protejăm urșii… da, protejăm urșii prin măsurile pe care le luăm conform acestui ordin de ministru, dar nu punem în pericol viața cetățeanului. Indiferent de ce se spune, eu vă spun că nu este cotă de vânătoare, ci este cotă de intervenție pentru punerea în siguranță a vieții cetățeanului, așa că, indiferent de ce se va întâmpla, indiferent de câte mitiguri or să mai fie în fața ministerului sau unde, eu nu voi renunța la semnarea acestui ordin de ministru”, spunea acum o săptămână Grațiela Gavrilescu. (http://www.telegrama.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



