La omul sărac, nici boii nu trag! Jugureni, comuna cu cea mai mare pondere a şomerilor din Prahova

Despre comunele prahovene Jugureni și Călugăreni s-a dus vestea că sunt cele mai sărace localități de pe raza județului, așa cum – la polul opus – se află în topul rural Brazi, Blejoi și Ariceștii Rahtivani.
Cu toate acestea, situațiile oficiale referitoare la ponderea șomajului la nivelul localităților din județul Prahova scot la iveală situații grave, care pun semne de întrebare referitor la modul în care autoritățile se implică în dezvoltarea economică a unor comune în care printre puținele activități par să rămână… primăriile.
Ponderea șomerilor din totalul populației stabile cu vârsta cuprinsă între 18 și 62 de ani din comuna Jugureni este de 13,5%, ceea ce înseamnă că la mijlocul acestui an, potrivit datelor statistice realizate de AJOFM Prahova,
35 de persoane se aflau în evidențe ca fără loc de muncă din totalul celor 259 de locuitori apți de a avea un serviciu.
Lucrurile la Jugureni nu par să se îmbunătățească odată cu trecerea timpului, dacă stăm și analizăm situația comparativă aprilie – iunie 2017.

Ponderea șomerilor reprezintă procentul șomerilor din populația stabilă cu vârsta între 18 și 62 ani dintr-o anumită localitate, populația stabilă fiind alcătuită din persoanele care locuiesc într-o unitate administrativ-teritorială la momentul efectuării analizei statistice.
Cu mai mult de 13,5% pondere a șomerilor, comuna prahoveană Jugureni – aflată într-o zonă pitorească la limita cu județul Buzău, pare să se afunde tot mai mult în sărăcie. Cifrele vorbesc de la sine, iar simpla comparație a statisticilor la numai trei luni distanță arată că pentru această localitate trebuie să se găsească urgent o soluție de salvare. În luna aprilie a acestui an, ponderea șomerilor era de 13,9% dintre care 11,86% – femei, iar în iunie, situația nu era cu mult schimbată, având în vedere că numărul șomerilor a scăzut de la 36 la… 35!
Comuna Jugureni – care se mândrește cu un sediu nou de primărie, inaugurat în decembrie 2012 (foto) – a intrat în istorie, de-a lungul timpului, ca fiind una dintre puținele localități aflate în imposibilitatea de a asigura fondurile pentru plata funcționarilor administrației publice locale. Iar starea economică și socială a comunei nu pare să se îmbunătățească, în ciuda speranțelor pe care le aveau în urmă cu vreo zece ani reprezentanții autorităților, în paginile studiilor referitoare la punctele tari și punctele slabe ale localității. Subiecte care au rămas de actualitate, pare-se, și la un deceniu diferență. O analiză a punctelor slabe arăta că exista o insuficientă informare a populației cu privire la programele de calificare și reconversie existente în județ, că șomajul de lungă durată conduce la „descalificarea” și descurajarea foștilor angajați și că există și migrarea persoanelor tinere spre mediul urban și străinătate, “mai cu seamă a celor cu pregătire profesională înaltă”.
Nici nu este de mirare că atunci când “la județ” se vorbește despre fonduri necesare funcționării primăriilor, Jugureni este localitatea nelipsită de la masa săracilor.

„Mi-e o lene de mă doare”, o melodie încă în actualitate la Mizil

Un fost președinte de Consiliu Județean – Mircea Cosma – avea obiceiul, atunci când mergea pe străzile din Mizil prin campaniile electorale să asculte în difuzoarele portavocilor de pe mașinile electorale o melodie la modă acum vreo 15 ani: “Mi-e o lene de mă doare…”. Lucru care –dacă luăm în considerare statisticile urbane referitoare la ponderea șomerilor – nu s-a schimbat între timp. Orașul Mizil, renumit altădată pentru fabricarea saltelelor și pentru industria de armament, a ajuns în vârful topului negativ al ponderii șomerilor din județ. Conform AJOFM Prahova, ponderea șomerilor în rândul populației stabile cu vârsta cuprinsă între 18 și 62 de ani era de 3,48%, la jumătatea acestui an.
Ieri, agenția de presă Mediafax titra: “Cum a ajuns cel mai mare crescător local de vaci de carne din România să lucreze cu nepalezi: Românii nu sunt interesaţi să lucreze ca îngrijitori de vite pentru 2.500 de lei pe lună”. Fermă olandeză de creștere a vacilor de carne, la Mizil. Patronul a fost nevoit să apeleze la muncitori din Nepal, pentru că la Mizil nu s-au găsit doritori. ( http://ziarulprahova.ro )