Connect with us

Actualitate

„JUSTIȚIE FĂRĂ SECRETE!”. EVZ cere Comisie parlamentară de anchetă pentru ARHIVA SECRETĂ A SIPA

Publicat

pe

„Justiție fără secrete”. Evenimentul Zilei declanșează un demers fără precedent în presa românească. Printr-o scrisoare deschisă adresată președinților celor două camere ale Parlamamentului cere înființarea unei comisii de anchetă. Arhiva cu documente secrete a SIPA, serviciul secret care se ocupa cu urmărirea vieții personale și profesionale a magistraților, este obiectivul propus de cotidianul nostru.

SCRISOARE DESCHISĂ

Stimate domnule Președinte al Senatului,

Stimate domnule Președinte al Camerei Deputaților

Noi, cotidianul Evenimentului Zilei,

în temeiul prevederilor art. 64 alin. (4) din Constituția României, republicată, și ale art. 19 alin. (1) din Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului, aprobat prin Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicat, vă solicităm

CONSTITUIREA UNEI COMISII DE ANCHETĂ

A CELOR DOUĂ CAMERE ALE PARLAMENTULUI

în vederea clarificării cauzelor și împrejurărilor care au condus la deficiențele de manipulare a documentelor din arhiva DGPA/SIPA, la utilizarea documentelor ce se regăseau în acea arhivă precum și în privința accesului unor persoane la aceste documente cu grade de clasificare strict secret, fără certificat ORNISS.

​Astfel, potrivit art. 19 alin. (1) din Hotărârea Parlamentului României nr. 4/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare: ”În condiţiile în care se consideră necesară clarificarea cauzelor şi împrejurărilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi pentru stabilirea concluziilor, răspunderilor şi măsurilor care se impun, la nivelul Parlamentului se pot constitui comisii de anchetă parlamentară.”

​Astfel cum a arătat publicația noastră, dar și alte ziare și posturi de televiziune în mai multe rânduri, există indicii credibile ca arhiva Direcţiei Generale de Protecţie şi Anticorupţie – DGPA (fostul Serviciu Independent de Protecţie şi Anticorupţie – SIPA) din cadrul Ministerului Justiţiei să fi fost accesată în mod nelegal, ca anumite informații să fi fost copiate în mod nepermis și manipulate cu încălcarea legii.

​Mai mult, există probabilitatea ca informațiile la care au avut acces anumite persoane să fi fost folosite în scopuri nepermise, care se pot plasa în afara cadrului normativ aplicabil, de natură a fi denaturate valori fundamentale ale statului de drept:

  • independența justiției,
  • dreptul la un proces echitabil,
  • separația puterilor în stat.

​Așadar, situațiile relatate pe larg în cuprinsul publicației noastre, documentele făcute publice și mărturiile prezentate publicului, sunt suficiente pentru a se constitui o comisie de anchetă la nivelul celor două camere reunite, care să afle adevărul în legătură cu acele evenimente și să stabilească concluziilor, răspunderilor şi măsurilor care se impun.

Interesul legitim al publicului de a afla adevărul, eliberarea magistraților de sub posibila amenințare a folosirii unor documente strict secrete, nevoia unei justiții cu adevărat independente de factorul politic, reprezintă obiective de interes național, iar rolul Parlamentului este extrem de important nu numai în materie de legiferare, dar și de corectare a eventualelor derapaje de la principiile statului de drept.

Precizăm că până în prezent nu au fost declanșate cercetări penale în legătură cu aceste aspecte, având în vedere că la nivelul DIICOT, astfel cum rezultă din informațiile furnizate de această structură de parchet presei. Obiectul dosarului ce a fost înregistrat pe rolul acesteia îl constituie deţinerea fără drept a unui document ce conţine informaţii secrete de stat şineglijenţă, ca urmare a unei plângeri pe care a depus-o judecătorul Cristi Danileţ. 

Mai exact, se cercetează modalitatea în care informațiile privind faptele săvârșite în legătură cu arhiva SIPA au fost aduse la cunoștință publică, iar nu modalitatea în care au fost manipulate și utilizate documentele din arhiva SIPA și efectele produse de aceste operațiuni asupra magistraților.

​Astfel, din declarația publică recentă a Procurorului Șef al DIICOT, dată la data de 7.09.2017, domnul Daniel Horodniceanu, rezultă că ”Au avut loc audieri, se vor mai face audieri în arhivă şi vor mai fi ascultate şi alte persoane. Au fost undeva la 10-12 persoane audiate”.

​Așadar, aspectele cuprinse în dezvăluirile publicației noastre nu fac obiectul nici al acestui dosar și nici a altuia care să fi fost constituit la vreo altă structură de parchet.

​În aceste condiții, vă solicităm să constituiți o comisie de anchetă la nivelul celor două Camere, care să stabilească adevărul și să ia măsurile ce se impun în legătură cu următoarele aspecte:

  1. Dacă informațiile menționate în raportul nr. 096/17.04.2008 făcut public la data de 25 mai 2017 de către publicația noastră sunt reale;
  2. Împrejurările concrete în care, la data de 18.08.2017, ministrul justiției de la acea dată, Raluca Prună, a sporit gradul de secretizare al raportului 096 la secret de stat și motivele pentru care a procedat în acest mod;
  3. Dacă persoanele care au intrat în arhiva SIPA aveau dreptul legal și dețineau toate autorizațiile legale necesare pentru pătrunderea în acel spațiu;
  4. Dacă documentele aflate în arhiva SIPA precum și hardurile, ori alte arhive electronice au fost fotocopiate, sustrase, distruse, de către cine și în ce scop;
  5. Dacă documentele fotocopiate au fost folosite în scopuri ilicite, în afara cadrului legal reglementat;
  6. Dacă împrejurările ce se vor constata și reține eventual de către comisia de anchetă referitoare la utilizarea documentelor din arhiva SIPA au fost de natură a afecta independența justiției și, pe cale de consecință, caracterul de stat de drept al Statului Român.

Domnului Călin Popescu Tăriceanu, Președinte al Senatului

Domnului Liviu Dragnea, Președinte al Camerei Deputaților (Evz.ro).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized4 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized5 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse6 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul