Actualitate
Noul proiect de lege privind alocațiile pentru copii se află în lucru
Noul proiect de lege privind alocațiile pentru copii se află în lucru, la ora actuală, iar în acest sens ne vom axa pe creșteri pentru cei care sunt, într-adevăr, săraci și care au nevoie, dar și pe un sistem de deduceri pentru cei care contribuie, a declarat, marți, la Antena 3, ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu.
„Noi avem în Programul de guvernare altă strategie (față de alocațiile pentru copii, n.r.). Lucrăm, la ora actuală, la un proiect de lege (…) Dacă vă uitați în Programul de guvernare, o să înțelegeți despre ce este vorba. Ne axăm mai mult pe creșteri pentru cei care sunt, într-adevăr, săraci și care au nevoie. Pe de altă parte, ne axăm pe un sistem de deduceri pentru cei care contribuie. Pentru că aveți un copil, de exemplu, puteți să vă deduceți 1.600 de lei, o sumă pe care altfel ați datora-o statului. Apoi sunt lecțiile de balet, meditațiile școlare pe care iarăși puteți să le deduceți, cu condiția, bineînțeles, să veniți cu factură. Asta înseamnă că nu vor mai fi meditații la negru, nu vor mai fi niciun fel de cursuri de genul acesta fără să existe o firmă care să taie chitanță… Deci, cu alte cuvinte, statul câștigă pentru că fiscalizează. Dvs. câștigați, la rândul dvs, pentru că nu mai plătiți acești bani. Este destul de bine conturat acest lucru în Programul de guvernare”, a afirmat Vasilescu. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



