Actualitate
„Fie e un mare escroc, fie e slab pregătit”
Naționala Turciei cu Mircea Lucescu la cârmă a ratat calificarea la Mondialul de anul viitor din Rusia și i s-a cerut să plece, mai ales că, în ultimul meci, reprezentativa condusă de el a pierdut împotriva Islandei, scor 0-3.
Luni chiar s-a discutat despre înlocuirea lui Il Luce cu Senol Guneș, iar acum în presa turcă a apărut o declarație extrem de dură a jurnalistului sportiv Ahmet Cakar, care în trecut a fost arbitru.
„După ce am ascultat explicaţiile lui Lucescu, două posibilităţi îmi vin în minte. Fie e un mare escroc, fie este slab pregătit. Acum primeşte bani de la noi şi se gândeşte unde să îşi petreacă timpul: în Ucraina sau Italia. Nu îl cunosc personal, dar Islanda nu e o echipă care să fie în primele două clasate în campionatul nostru. Finlanda nu ar fi nici în primele 8.
Eu cred că naţionala noastră nu e atât de rea, nu e într-o formă atât de proastă. Avem mulţi jucători tineri şi talentaţi care evoluează la echipe importante. Când ne uităm în jurul nostru, suntem o ţară mai mare decât Anglia. Dar alegem un bărbat venit dintr-o altă parte a lumii, care nu cunoaşte echipa naţională şi ne conduce dintr-un castel”, a spus Ahmet Cakar, la o televiziune, potrivit yeniakit.com.tr. (Mincu E.).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



