Actualitate
”Drumul Cantacuzinilor” incepe sa prinda contur! Ne ajuta si grecii!
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Ludmila Sfîrloagă a participat marţi, 10 octombrie 2017 la Filipeştii de Târg la şedinţa de lucru privind proiectul ,,Drumul Cantacuzinilor”.
Acesta are nu doar o componentă turistică, ci în primul rând una istorică, culturală şi spirituală, itinerariul urmărind localităţi din judeţul Prahova unde există edificii ale familiei boiereşti cu origini bizantine care a marcat istoria Ţării Româneşti în secolul XVII şi începutul secolului XVIII şi a lăsat în urmă importante construcţii arhitecturale – familia Cantacuzino. Prin dezvoltarea acestui proiect se are în vedere restaurarea unora dintre conacele sau bisericile ce au aparţinut acestei familii.
La întâlnire au fost prezenţi reprezentanţi ai unor primării aflate pe traseul Drumul Cantacuzinilor: Filipeştii de Pădure, Filipeştii de Târg, Măgureni, Câmpina, Comarnic, Buşteni precum şi reprezentanţi ai Comunităţii Elene din România, ai ambasadei Republicii Elene din România; reprezentanţi ai operatorilor de turism; reprezentanţi ai Asociaţiei pentru Promovarea şi dezvoltarea Turismului Prahova; reprezentanţi ai Muzeului Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova; preşedintele Societăţii Cultural-Istorice ,,Mihai Viteazul” Ploieşti – Mircea Cosma, unul din iniţiatorii acestui proiect ambiţios. Comunitatea Elenă din România, prin deputatul Dragoş Zisopol va sprijini acest proiect istoric, încercând să îl promoveze şi pe plan internaţional prin implicarea unor tur operatori de turism străini.( http://www.faptdivers.ro).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



