Actualitate
Ședință cu scandal la PNL Prahova. Zeci de membri ai organizației de tineret au fost radiați din partid
Ședință cu protest, ieri, la sediul organizației PNL Prahova. Mai mulți membri ai organizației de tineret au fost radiați. Înainte de începerea ședinței tinerii liberali au afișat un banner cu mesajul ,,Jos mâinile de pe TNL”.
Ieri seară, la ora 17:00, la PNL Prahova a început ședința Biroului Politic Județean care are pe ordinea de zi un punct referitor la radierea unor tineri din organizatia TNL. Ședinta a inceput cu un protest spontan prin afișarea unui banner cu mesajul ,Jos mâinile de pe TNL”. Scandalul a început sâmbăta trecută, când tinerii de la TNL Ploiești au organizat alegeri, aceștia găsind ușa încuiată la sediul PNL.
Alegerile au avut loc până la urmă în altă locație, dar seniorii din PNL Prahova susțin că rezultatele nu pot fi validate pentru că nu a fost respectat statutul, iar la alegeri au participat 73 de tineri, din care numai 16 aveau calitatea de membru și doar o persoană avea plătită cotizația.
Ieri, la ședința Biroului Politic Județean, tinerii au vost convocați pentru a li se transmite radierea acestora din PNL. ”Ei se pot reinscrie in partid, urmand o procedura: depunerea unei cereri la Biroul Local pentru validare”, a sustinut Alexandri Nicolae, prim vicepresedintele PNL Ploiesti.
În schimb, tinerii liberali au pregătit un ,,cadou: o cutie plină cu radiere pe care au scris ”Demisia” (www.observatorulph.ro ).


-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



