Actualitate
FOTO. Ploieșteancă lovită de o mașină pe trecerea pentru pietoni. Șoferița doar și-a cerut scuze, fără ca măcar să coboare din mașină
O femeie din Ploiești a fost lovită, joi seară, 12 octombrie 2017, în jurul orei 19:00, de un autoturism pe o trecere pentru pietoni din cartierul Malu Rosu.
În urma unei postări de pe Facebook (foto dreapta) din care se înțelegea că șoferul ar fi fugit de la fața locului, reporterii ziarului Incomod au intrat pe fir și au aflat ce s-a întâmplat. Femeia s-a angajat în traversare, având impresia că șoferul îi acordă prioritate, însă, nu a făcut-o și ploieșteanca a fost lovită.
Potrivit martorilor, mașina (foto dreapta) era condusă de o femeie din Sibiu, în vârstă de aproximativ 50 de ani, care nu ar fi intenționat să coboare din mașină, ci doar deschisese geamul să își ceară scuze. Se pare mașina pe care o conducea se pare că ar fi proprietatea unui Birou Executor Judecătoresc din Ploiești.
Autoritățile au fost anunțate de martori printr-un apel la 112 și la fața locului s-au deplasat o salvare și un echipaj de poliție. Din cauza faptului că victima nu avea cu cine lăsa copilul a refuzat transportul la spital. Ulterior, victima a mers împreună cu polițiștii la secție pentru a fi audiată. Polițiști i-au solicitat femeii din Sibiu să îi urmeze, însă aceasta a plecat în direcția opusă față de polițiști și a ajuns la poliție după mai mult de două ore, iar acest fapt a făcut martorii să creadă că a fugit. După ce a dat declarație, victima s-a dus la Spitalul Județean de Urgență Ploiești, unde a stat de la ora 21:00 până la 06:00 și în urma investigațiilor a aflat că este rănită destul de grav, iar ulterior a fost la Institutul de Medicină Legală în vederea obținerii unui certificat medico-legal care să ateste rănile pe care le-a suferit.
Potrivit fișei de la Spitalul Județean de Urgență, victima are o contuzie toracică cu fractură C10 și i-au fost recomandate 14 zile de îngrijiri medicale.



„În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și șoferiței i-a fost reținut permisul de conducere. Atât șoferița, cât și victima au fost testate cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ”, a declarat Raluca Brezeanu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. (www.ziarulincomod.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



