Actualitate
Victorie de justețe a Tricolorului în derbiul cu vicecampioana! (GALERIE FOTO)
Tricolorul LMV Ploiești a întâlnit vicecampioana sezonului trecut, SCMU Craiova, în cea de-a doua etapă a Campionatului național, sezonul 2017-2018 – Divizia A1.
Și a învins-o la capătul unui meci spectaculos, acumulând toate punctele puse în joc.
Rezultatul final, 3-1 (25-23, 25-15, 23-25, 25-22), scutește de prea multe comentarii, elevii lui Sergiu Stancu făcând un joc bun spre foarte bun!
Meciul cu Steaua, o nedorită sincopă!
Aceste prime trei puncte ale sezonului, obținute în fața oltenilor conduși de Dănuț Pascu, au arătat o cu totul altă echipă față de cea care, în urmă cu o săptămână, pierdea lamentabil în Capitală, cu Steaua.
Mult mai proaspeți, Olteanu&Co. au demonstrat că înfrângerea de la București a fost o nedorită sincopă. Mobilizată la maxim, trupa ploieșteană a arătat coeziune și poftă de joc, victoria venind după 115 minute.
Cea mai consistentă evoluție a avut-o olandezul Gijs Jorna, atacurile acestuia destabilizând, nu o dată, masiva apărare a oaspeților. Au mai demonstat putere de luptă și de concentrare Dushkov, Olteanu și Lică, parțial Stulenkov, Milivojevic și Bartha. Mobil și extrem de motivat a fost libero-ul Philipp Kroiss, austriacul asumându-și și rolul de animator al tribunelor!
Vizavi de acest aspect, rămâne un mister prezența redusă a spectatorilor în contextul în care voleiul rămâne singurul sport la care Ploieștiul are echipă de calibru, capabilă să se lupte și chiar să câștige cmpionatul național! O trupă care va aduce la “Olimpia” selecționate europene de calibru și care… și vrea ceva de la sport! Adică, mai exact, ce nu mai are acest oraș de ceva vreme!
Desfășurarea partidei
Primul set a fost jucat, practic, de la egal la egal, diferența dintre echipe nefiind mai mare de 2 puncte. Asta, pe tot parcursul actului, trupa ploieșteană impunându-se cu 25-23. Setul a durat 29 de minute.
Actul secund nu a avut istoric, Olteanu&Co. ridiculizând echipa oaspete, în 24 de minute, la o diferență de 10 puncte care scutește de prea multe comentarii!
Dorit de gazde a fi ultimul, setul al treilea a semănat cu primul numai că oltenii au avut câștig de cauză la capătul a 32 de minute intense!
Elevii lui Stancu au reușit să închidă al patrulea set, 25-22, după alte 30 de minute de joc intens.

Set 1: 1-1, 3-3, 6-5, 6-6, 7-7, 8-7, 10-9, 13-12, 13-14, 16-15, 16-16, 18-17, 18-19, 20-20, 22-21, 24-22, 25-23)
Set 2: 2-0, 9-5, 10-5, 13-6, 14-7, 14-9, 16-9, 18-10, 19-11, 23-13, 24-15, 25-15.
Set 3: 1-2, 3-3, 5-6, 6-6, 7-7, 8-7, 9-8, 10-10, 10-11, 12-12, 13-14, 15-16, 16-17, 23-25.
Set 4: 7-5, 8-5, 9-7, 11-11, 13-13, 16-15, 18-18, 20-20, 22-22, 25-22.
Principalii realizatori ai celor două team-uri
Pentru trupa ploieșteană au punctat: Jorna – 17 puncte, Lică – 15 puncte, Dushkov – 15 pucte, Olteanu – 10 puncte, Stulenkov – 8 puncte, Milivojevic – 4 puncte, Bartha – 2 puncte, Kullo – 2 puncte, Carrasco – 2 puncte.
În tabăra oaspeților au punctat: Blagojevic – 15 puncte, Hohne – 12 puncte, Ene – 11 puncte, Milic – 6 puncte, Olteanu – 6 puncte, Mirko – 2 puncte, Teleleu – 1 punct, Călin – 1 punct, Miron -1 punct.
Partida a fost arbitrată de Tudor Pop (Cluj) și Bogdan Stoica (București)
Debutul partidei a avut un moment festiv, emoționant. Dacian Alecse, președintele Tricolorului LMV, i-a înmânat o plachetă fostului “căpitan” Cosmin Ghimeș pentru întreaga activitate avută la Ploiești.

- Internaționalul, fost coordonator al trupei ploieștene, ajuns la vârsta de 38 de ani, a fost vizibil emoționat. El și-a încurajat permanent foștii colegi fiindu-le acestora precum un porte-bonheur de mare calitate!
Toate rezultatele etapei a II-a
CS Dinamo București – CSA Steaua București 3-1 (25-22, 21-25, 28-26, 25-22)
CSU UV Timișoara – CSM București 0-3 (16-25, 13-25, 20-25)
CSS 2 CNE Baia Mare – CS Arcada Galați 0-3 (13-25, 19-25, 17-25)
CS Știința Explorări Baia Mare – CS Unirea Dej 3-2 (25-23, 18-25, 24-26, 25-22, 15-13)
CS ”U” Cluj – ACS Volei Municipal Zalău 0-3 (16-25, 19-25, 19-25) LMV Tricolorul Ploiești – SCM U Craiova 3-1 (25-23, 25-15, 23-25, 25-22).
Etapa viitoare, miercuri 18 octombrie
CSA Steaua – CS Știinta Explorări Baia Mare, ora 16:30.
CSM București – CSS 2 CNE Baia Mare, ora 17:00
ACS Volei Municipal Zalău – CSU UV Timișoara, ora 18:00
CS Unirea Dej – CS „U” Cluj, ora 18:00
SCM “U” Craiova – CS Dinamo București, ora 18:00
CS Arcada Galați – LMV Tricolorul Ploiești, ora 18:00 (www.republikanews.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



