Actualitate
Monica Iacob Ridzi, fost ministru al Tineretului şi Sportului, la un pas de ELIBERARE
Soţia primarului Petroşaniului, aflată în detenţie la Penitenciarul Gherla, a depus o cerere de eliberare condiţionată, care va fi judecată în 27 octombrie de Judecătoria Gherla.
În februarie 2015, Monica Iacob-Ridzi a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul „2 Mai”, în care a fost judecată pentru fapte de abuz în serviciu în formă calificată, fals intelectual şi participaţie improprie de acces fără drept la un sistem informatic. Alături de Ridzi, în acelaşi dosar, au fost judecate şi condamnate alte 11 persoane, foşti angajaţi ai ministerului Tineretului şi Sportului, administratori de firme, colaboratori.
Potrivit DNA, în perioada 17 martie – 22 mai 2009, în vremea în care era ministru al Tineretului şi Sportului, Monica Iacob Ridzi ar fi hotărât ca, sub pretextul realizării unor manifestări de amploare la nivel naţional dedicate Zilei Naţionale a Tineretului, să atribuie ilegal unor firme private mai multe contracte de prestări servicii având acest obiect. De asemenea, procurorii au acuzat-o pe Ridzi că, ulterior declanşării cercetărilor, pe 13 iulie 2009, ar fi intervenit să fie şterse din calculatoarele MTS aparţinând unora dintre coinculpaţi date informatice şi fişiere relevante cu privire la organizarea Zilei Tineretului, pentru a împiedica aflarea adevărului. Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului s-a constituit parte civilă cu suma de 2.736.933,28 lei (640.000 de euro) în dosar.
Monica Iacob Ridzi, fost deputat din Valea Jiului şi fost ministru al Tineretului şi Sportului, se află în închisoare din luna februarie a anului 2015, iar între timp a solicitat de mai multe ori graţierea sau întreruperea executării pedepsei, din motive de sănătate. (Paul D.).
-
Actualitateacum O săptămânăDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 2 săptămâniRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum O săptămânăAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Diverseacum 6 zileCanicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile
-
Socialacum O săptămânăTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Sportacum 2 săptămâniABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Stiri localeacum O săptămânăGhidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili
-
Actualitateacum O săptămânăPrelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România



