Connect with us

Actualitate

Peste 1000 de elevi dispăruţi din cataloage în anul şcolar 2016-2017!

Publicat

pe

Şcolile prahovene au pierdut în  anul școlar 2016-2017 peste 1000 de elevi, o parte dintre aceștia fiind exmatriculați, alții abandonând cursurile sau plecând în străinătate, urmându-și părinții care au găsit acolo locuri de muncă mai bine plătite. Dintre cei care au rămas în sistemul de învățământ prahovean, mulți și-au creat o obișnuință din a chiuli de la ore și au fost sancționați de profesori în funcție de gravitatea faptelor. Acestea sunt câteva dintre concluziile Raportului privind starea învățământului la nivelul județului Prahova în anul școlar 2016 – 2017, prezentat ieri de conducerea  Inspectoratului Școlar Prahova în  cadrul unei ședințe la care au participat directorii de școli și reprezentanții unor instituții publice.

Evoluția numărului de elevi din Prahova în ultimii ani, situația disciplinară a acestora, rezultatele la olimpiade și resursele umane din școli au fost prezentate ieri de inspectorul școlar general Nicolae Angelescu, la Palatul Administrativ din Ploiești, în cadrul unei ședințe la care au fost prezenți directorii unităților de învățământ, inspectori școlari, prefectul de Prahova Mădălina Lupea, președintele Consilului Județean Prahova Bogdan Toader, reprezentanți ai Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Prahova, ai Inspectoratului de Poliție Județean, ai Direcției de Sănătate Publică. Potrivit datelor din Raportul privind starea învățământului la nivelul județului Prahova în anul școlar 2016 – 2017, în unitățile de învățământ din tot județul au fost înscriși 105.533 de elevi și preșcolari, efectivele fiind în scădere față de anul de învățământ anterior, când fuseseră înregistrați peste 107.000 de elevi și preșcolari. Pe lângă asta, peste 1000 de elevi au lăsat goale locurile în bănci din diferite motive, în anul școlar trecut. Concret, 332 de elevi au abandonat școala, 241 de elevi au solicitat retragerea de la cursuri din diferite motive, 458 de elevi au fost exmatriculați, 15 elevi au fost eliminați. Școlile din județ au mai pierdut 246 de elevi care s-au mutat cu părinții în străinătate, în timp ce doar 122 s-au întors de pe alte meleaguri și au reluat cursurile. Pe de altă parte, 1.827 de elevi au rămas repetenți.

Aproape două milioane de absențe nemotivate

Și în anul școlar 2016-2017, în cataloage au fost consemnate foarte multe situații în care elevii au tras chiulul. În total, în anul școlar 2016-2017, au fost înregistrate în instituțiile de învățământ 3.422.775 de absențe, dintre care 1.803.335 au fost nemotivate! În învățământul profesional, situația este mai îngrijorătoare, aici înregistrându-se 64,92 absențe nemotivate, în medie, pentru un elev. “Aș putea să mă întreb ce note la purtare au acești copii. Noi încercăm să promovăm învățământul profesional, să convingem părinții că este bine să aducem copii la învățământul profesional, dar semnalul referitor la ce se întâmplă în școală este cu totul altul. Și atunci trebuie să armonizăm lucrurile”, a precizat, ieri, inspectorul școlar general Nicolae Angelescu. La alte cicluri de învățământ, fenomenul a avut o mai mică amploare: în învățământul gimnazial s-au înregistrat 22,19 absențe nemotivate/elev, în învățământul liceal zi- 22,55 absențe nemotivate/elev, în învățământul primar – 10,47 absențe nemotivate/elev. Potrivit raportului ISJ Prahova, în anul școlar trecut, în cataloage au mai fost trecute 1.650 de note sub 7 și 8.050 de note între 9.99 și 7.00 la purtare. În cele mai multe dintre cazuri, elevii au fost sancționați cu scăderea notei la purtare pentru numărul foarte mare de absențe.
În cadrul ședinței de ieri au fost analizate și rezultatele obţinute la examenele naționale din anul școlar 2016-2017. La evaluarea națională, 94,15% dintre elevi au obținut note peste 5 la limba română și 79,09% – note peste 5 la matematică, nivelul de pregătire al candidaților situând-se, astfel, peste media pe țară. La bacalaureat, promovabilitatea a fost foarte bună în prima sesiune – de 78% și a ajuns la doar 30% în sesiunea de toamnă. Învățământul de performanță a ocupat un capitol important în Raportul privind starea învățământului prahovean în anul școlar trecut, zeci de elevi obținând premii și medalii la concursuri și olimpiade județene, naționale și internaționale. O mare parte dintre ei beneficiază și de îndrumările dascălilor care predau la Centrul Județean de Excelență. Așa cum v-am mai informat, la Ploiești, Elevul Anului a fost desemnat recent Theodor Cucu, de la Colegiul Național „Mihai Viteazul“ din Ploiești, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Lingvistică. În ceea ce privește resursele umane, a fost evidențiat, în cadrul ședinței de ieri, faptul că în anul școlar trecut au existat 7.175 norme didactice, dintre care 74,46% au fost ocupate de către dascăli titulari. Reprezentanții ISJ au mai precizat că la nivelul județului au rămas nouă unități fără autorizație sanitară și 55 de clădiri ale unor unități de învățământ fără autorizație de securitate la incendiu, precizând că urmăresc situația acestora și se fac eforturi pentru îmbunătățirea ei. (http://ziarulprahova.ro/ ).

 

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized5 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse6 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul