Connect with us

Actualitate

„Vă implorăm: NU ne lăsaţi singuri”. Scrisoare deschisă cetățenilor României și tuturor românilor de pretutindeni

Publicat

pe

Comunitatea românească din Ucraina a adresat o scrisoare deschisă cetățenilor României și tuturor românilor de pretutindeni, solicitând ajutor în situația creată în jurul școlilor cu limba română de predare. „Facem acest apel la adeziunea  dumneavoastră într-un moment de mare cumpănă pentru  comunitatea  noastră  din Ucraina, deoarece ne este pusă sub semnul  neantului însăşi  existenţa în leagănul limbii materne” – se spune în apelul citat de Agenția BucPress.

„Vă implorăm:  nu ne lăsaţi  singuri în faţa pericolului letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea  şi fiinţa etnică. Cernăuţiul l-a dat literaturii naţionale şi celei  universale pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor  personalităţi marcante ale culturii  noastre  şi  ar fi un dezastru de neconceput şi de neiertat să se întâmple ceea ce  şi-au pus în gând nişte oameni fără Dumnezeu, terorişti ai istoriei” – susțin autorii scrisorii deschise, pe care o publicăm integral:

SCRISOARE  DESCHISĂ

către cetăţenii  României şi consângenii noştri din întreaga lume

DRAGI FRAŢI ŞI SURORI!

Facem acest apel la adeziunea  dumneavoastră într-un moment de mare cumpănă pentru  comunitatea  noastră  din Ucraina, deoarece ne este pusă sub semnul  neantului însăşi  existenţa în leagănul limbii materne. După cum deja aţi luat aminte,  la 5 septembrie curent Rada Supremă a Ucrainei a adoptat o nouă lege a învăţământului, promulgată de preşedinte  la 25 septembrie. Ea  prevede, printre altele, excluziunea  învăţământului în limbile minorităţilor naţionale, prin coerciţie şi în  limba  noastră natală,  română. Potrivit acestei legi, începând cu anul de învăţământ 2018, limba maternă a elevilor noştri va fi admisă doar  în ciclul primar. În clasele a 5-a   – a 9-a  toate materiile vor fi predate în limba ucraineană, cu excepţia limbii şi literaturii române ca  obiect de studiu aparte, iar  în clasele a 10 – a 12 învăţământul  se va  efectua  doar în limba ucraineană. În consecinţă, copiii noştri vor intra în şcoală români şi vor ieşi  din ea … ucraineni.

În decursul secolelor strămoşii noştri  din acest colţ de Ţară Ştefană s-au aflat  sub diverse regimuri  de ocupaţie, însă nimeni dintre   intruşi nu s-a atins de limba în care vorbea  populaţia băştinaşă. După raptul  nordului Bucovinei şi a Ţinutului Herţei,  buneii şi părinţii noştri au fost duşi în Siberia şi Kazahstan,  pământul şi agoniseala de-o viaţă  le-au fost confiscate, însă de limba fiinţei noastre  nu  ne-a privat nimeni. Stalin şi Beria ne-au îmbrăcat graiul  într-o  haină   insolită , însă  vorbeam şi studiam  cu toţii la şcoală în limba maternă, deşi în rufă străină. Abia acum, la începutul celui de al treilea mileniu, după ce Ucraina a  obţinut  independenţa şi a declarat că va urma calea democraţiei autentice, abia acum  limba noastră  a devenit o povară şi o piedică pentru conducătorii  ei,  care promovează faţă de minorităţi o politică de adevărat etnocid spiritual, inclusiv lingvistic. Nu credem că există păcat   mai mare decât acela de a interzice cuiva să vorbească liber şi să înveţe la şcoală  în limba maternă, în limba pe care i-a dat-o Bunul Dumnezeu. Din nenorocire, acest lucru nu este  conştientizat doar de  ultrapatrioţii ucraineni care,  în loc să-şi vadă de problemele lor spirituale, vin cu interdicţii  şi scuipă în izvorul cristalin al altor limbi materne.  Astfel,  procesul de deznaţionalizare a românilor din Ucraina, declanşat  cu 10-15  ani în urmă, când în programa şcolară a fost redus numărul de ore la limba şi literatura română prin  introducerea cursului integrat de literatură română şi universală, a intrat acum  în faza finală – punerea totală la index a limbii române în procesul de învăţământ. Nu cunoaştem  vreo ţară în lume care  să  interzică  unei etnii băştinaşe libertatea de a învăţa  în limba maternă.  Or,  toată lumea ştie  că oraşul Cernăuţi a fost atestat pentru prima oară într-un privilegiu al Domnitorului Moldovei Alexandru cel Bun şi că prima şcoală din oraş,  care a început să funcţioneze cu mai bine de  200 de ani în urmă, a fost cu predarea în limba română.

Cinismul   conducătorilor  Ucrainei   depăşeşte orice limită  atunci când  ei încearcă să demonstreze lumii întregi  că, încălcând Constituţia,  au procedat în felul acesta  din grija părintească ce ne-o poartă.  Adică, printr-un abuz de putere, ne lipsesc de posibilitatea de a învăţa la  şcoală în limba maternă, ne obturează  orizonturile civilizaţiei, mijloacele  fireşti pentru…a ne asigura  un viitor fericit în Ucraina. Chipurile, trebuie să  însuşim la perfecţie limba ucraineană ca să ne integrăm  mai temeinic în societate.  De fapt e vorba de transformarea ţării într-un spaţiu coercitiv, de o asimilare  făţişă, brutală a tuturor etniilor minoritare din Ucraina, şi în primul rând  a noastră, a românilor, pentru a nu recunoaşte că  suntem băştinaşi  dezmoşteniţi pe aceste meleaguri şi s-ar  cuveni să ne bucurăm de toate drepturile  aposteriori, precizeaza Flux 24.

Dragii noştri fraţi şi surori!  Ne-am adresat deja Preşedintelui Ucrainei şi Preşedintelui României,  unor instanţe  internaţionale,  iar acum  vă cerem  dumneavoastră  sprijinul  efectiv în demersul nostru  pentru prezervarea  limbii materne şi  a spiritualităţii  româneşti. Vă implorăm:  nu ne lăsaţi  singuri în faţa pericolului  letal de a ne pierde limba, iar odată cu ea   şi fiinţa etnică. Cernăuţiul l-a dat literaturii naţionale şi celei  universale  pe Mihai Eminescu, a fost leagănul multor  personalităţi marcante ale culturii  noastre  şi  ar fi un dezastru de neconceput şi de neiertat să se întâmple cea ce  şi-au pus în gând nişte oameni fără Dumnezeu, terorişti ai istoriei.

Sperăm că vom fi auziţi, înţeleşi şi sprijiniţi în  lupta noastră  vitală pentru limba maternă şi păstrarea identităţii naţionale.

Cernăuţi, 17  octombrie  2017

Alexandrina CERNOV,

redactor şef al revistei „Glasul Bucovinei”,

 membru de onoare al Academiei Române, 

Vasile TĂRÂŢEANU,

preşedintele  Centrului Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi”

din Cernăuţi, membru de onoare al Academiei Române,

Mircea LUTIC,

scriitor,

laureat al Premiului literar „Mihai Eminescu” al Academiei Române;

Ilie T. ZEGREA,

preşedintele Societăţii Scriitorilor Români din Cernăuţi;

Vasile BÂCU,

preşedintele Societăţii pentru Cultura Românească

„Mihai Eminescu” din regiunea Cernăuţi;

Mircea PILAT,

preşedintele Asociaţiei Ştiinţifico-pedagogice „Aron Pumnul”

din regiunea Cernăuţi;

Iurie LEVCEC,

preşedintele Centrului Bucovinean de Artă pentru Conservarea

 şi Promovarea  Culturii Tradiţionale Româneşti.

Vitalie ZÂGREA,

președintele Ligii Tineretului Român „Junimea” din regiunea Cernăuți

Marin GHERMAN, 

președintele Centrului Media BucPress

BucPress reamintește că în data de 17 octombrie 2017 românii din regiunea Cernăuți au organizat un protest în fața Administrației Regionale de Stat împotriva Legii Educației, care reduce prin art. 7 dreptul minorităților naționale de a studia în limba maternă.

Organizatorii acestui protest: reprezentanți ai societăților pentru cultura română din regiunea Cernăuți, părinți ai elevilor, preoți și profesori, scriitori, reprezentanți ai intelectualității au adresat un memoriu de protest guvernatorului regiunii Cernăuți, Oleksandr Fișciuk, solicitându-i să ceară Președintelui țării sesizarea Curții Constituționale pentru a examina corespunderea art. 7 al legii cu normele constituționale; să ceară întregii conduceri ai statului abrogarea de urgență a Legea Educației, care prin art. 7 reduce dreptul constituțional al etnicilor românilor de a studia în limba maternă.

„Școlile cu limba română de predare există în Bucovina de sute de ani și niciun regim politic, nicio formațiune statală, care a administrat acest ținut în trecut nu au îndrăznit să priveze comunitatea românească, care este una autohtonă, de a studia toate materiile în limba maternă” – se spune în memoriul de protest, citat de corespondentul Radio Cernăuți. (Corina U.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse22 de ore ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized2 zile ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized4 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized5 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
PoliticO săptămână ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Uncategorized2 săptămâni ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
Diverse2 săptămâni ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
Social2 săptămâni ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse2 săptămâni ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Top Stiri Comisarul