Actualitate
Doi bărbați au fost reținuți de DIICOT Ploiești pentru trafic de persoane şi proxenetism
La data de 24.10.2017 procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Ploieşti au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor STOIAN MIHAI CRISTINEL şi ROTARU VALENTIN, pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi proxenetism.
În cauză există suspiciunea rezonabilă că începând cu anul 2014, inculpaţii Stoian Mihai Cristinel şi Rotaru Valentin au aderat la un grup infracţional organizat, profilat pe săvârşirea de infracţiuni de proxenetism şi trafic de persoane, aceştia avand rol de racolare, determinare la practicarea prostituţiei si supraveghere a tinerelor care practicau prostituţia pe teritoriul Spaniei, în folosul membrilor grupului infracţional.
La data de 24.10.2017 procurorii DIICOT împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Ploieşti au efectuat 8 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Prahova şi Giurgiu ocazie cu care au fost găsite şi ridicate multe sisteme informatice şi înscrisuri ce prezintă relevanţă probatorie în cauză, telefoane mobile, două pistoale cu aer comprimat, de tip air soft şi un pistol cu gaz, deţinut fără autorizaţie.
Pentru destructurarea grupului infracţional organizat s-a constituit o echipă comună de anchetă constituită între autoritatile judiciare din România şi Spania.
Eurojust – Unitatea de Cooperare Judiciara a Uniunii Europene – a asigurat suportul operaţional si financiar necesar constituirii şi desfăşurării activităţilor operationale aferente acestei echipe.
Simultan cu acţiunea derulată pe teritoriul României, în Madrid, Spania, au fost efectuate 4 percheziţii domiciliare, la trei imobile şi un hotel, adrese utilizate de membrii grupului infracţional, fiind reţinuţi 7 membrii ai grupului.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia Operaţiuni Speciale. (www.ziarulincomod.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



