Actualitate
Legea pensiilor este gata de la 1 octombrie
Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat, miercuri seară, la Antena 3, că nu se va schimba vârsta de pensionare, în pofida cerinţelor venite de la Bruxelles.
„Nu se schimbă vârsta de pensionare. Am avut discuşii cu comisarul european Marianne Thyssen, care a spus că egalizăm vârsta între femei şi bărbaţi. I-am explicat că nu putem face asta (…), i-am explicat şi că avem o altă speranţă de viaţă, care în Uniunea Europeană este mai mare şi nu putem să ne ducem cu vârsta de pensionare ca în Olanda, de exemplu, la 67-70 de ani. Avem nişte condiţionalităţi în România de care trebuie să ţinem cont şi cred că a înţeles. Vreau să îi asigur pe toţi cetăţenii că vârsta de pensionare nu este alta decât aceea din actuala lege”, a spus Olguţa Vasilescu.
De asemenea, ea a susţinut că legea pensiilor este gata de la 1 octombrie, iar acum se calculează impactul.
”Am auzit multe voci în spaţiul public că nu există legea pensiilor. Aceasta este, v-o dau şi dumneavoastră, are 67 de pagini. (…) Este gata de la 1 octombrie, aşa cum am promis. (…) Ce scrie în programul de guvernare se întâmplă. Încă se calculează impactul” a spus ministrul.
Ea a mai susţinut că la această oră Casa Naţională de Pensii face calculul pentru impactul financiar al unor articole şi că PSD îşi respectă programul de guvernare, iar pensiile vor creşte.
„Prin această lege a pensiilor noi nu facem decât să corectăm carenţele sistemului, defecţiunile, pentru că ani de zile au tot fost mii de procese între statul român şi pensionari, au fost foarte multe inechităţi despre care s-a vorbit în spaţiul public. (…) Asta însă nu are nicio legătură cu creşterea pensiilor de anul viitor, care nu este afectată sub nicio formă. (…) Am realizat această creştere a punctului de pensie chiar de anul acesta, am adus-o de sub 900 de lei până la 1.000 de lei, cât este de la 1 iulie, anul viitor la fel, avem majorări de pensii cu creşterea punctului de pensie la 1.100 de lei. Deci ceea ce scrie în programul de guvernare se întâmplă”, a adăugat Olguţa Vasilescu. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



