Actualitate
PNL e pregătit să recurgă la toate formele de protest pentru a opri „măcelul” pregătit de PSD în domeniul Justiţiei
PNL este solidar cu manifestaţiile de stradă ale societăţii civile pentru independenţa justiţiei, pentru continuarea luptei anticorupţie, pentru integritatea în funcţia publică, a declarat luni, după şedinţa Biroului Executiv, preşedintele liberalilor Ludovic Orban.
„PNL se bate la nivelul Parlamentului pentru a împiedica adoptarea oricărei prevederi legale care să afecteze independenţa justiţiei, care să pună stavilă activităţii justiţiei în lupta anticorupţie şi care să afecteze drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor. De asemenea, precizez că noi, ca partid, suntem pregătiţi în orice moment să recurgem la forme de protest care să cuprindă manifestaţii publice, marşuri, mitinguri sau alte tipuri de acţiuni de stradă”, a precizat Orban.
Întrebat dacă nu îi este teamă oarecum că vor fi acuzaţi că încearcă să politizeze nişte mişcări de stradă care merg pe o altă idee, şeful PNL a replicat:
„Sub nicio formă! Aţi văzut foarte clar că nu am avut niciun fel de tentativă de a politiza aceste mişcări. Sigur, am îndemnat simpatizanţii partidului, membri partidului să participe la aceste forme de protest, pentru că poziţia PNL este similară cu poziţia exprimată de cetăţenii români care au participat la aceste forme de manifestaţie. Considerăm că manifestaţiile publice, marşurile, mitingurile, demonstraţiile sunt necesare, pentru că numai la nivel parlamentar, ţinând cont de aritmetica parlamentară, este foarte dificil să putem împiedica adoptarea propunerilor nocive ale partidului de guvernământ, nu numai în domeniul justiţiei, ci şi în ceea ce priveşte haosul economic care există”.
Liderul PNL a solicitat partidului de guvernământ să nu susţină proiectul de modificare al legilor justiţiei, care este de fapt creaţia tripletei toxice pentru justiţie Iordache-Şerban Nicolae-Nicolicea „exprimă un punct de vedere conservator, care ne-ar întoarce 20 de ani în timp”.
„Faptul că noi vom organiza astfel de manifestaţii nu afectează în niciun fel exprimarea publică a voinţei oricărui cetăţean român”, a adăugat Orban.
Întrebat dacă va cere autorizaţii pentru viitoarele marşuri ale PNL-ului, preşedintele PNL a răspuns afirmativ.
„Cu siguranţă. Cred că orice cetăţean din România are dreptul să protesteze. Sunt împotriva oricărei interdicţii care să fie făcută la dreptul de exprimare public a manifestaţiilor de protest prin aplicarea abuzivă a prevederilor legale”, a conchis Orban. (Paul D.).
-
Actualitateacum O săptămânăDaniela Popescu, femeia din spatele AVL Cleaning: firma de curățenie din Ploiești care îți lasă casa lună
-
Diverseacum 2 săptămâniRePatriot recomandă includerea diasporei în strategiile locale, județene și regionale de dezvoltare și extinderea „Zilelor Diasporei” la nivel național
-
Actualitateacum O săptămânăAlternative Premium de Tranzit European: Cum Revoluționează Parteneriatul Topală Travel și Luk-Travel.ro Naveta Internațională
-
Diverseacum 6 zileCanicula nu mai așteaptă luna iulie. Cum încearcă fermierii români să își protejeze culturile din solarii fără costuri imposibile
-
Socialacum O săptămânăTechmark, compania condusă de Raluca Avram-Danifeld, mizează pe servicii integrate: de la site și social media la evenimente corporate
-
Sportacum 2 săptămâniABC Fitness School lansează un nou curs de calificare pentru ocupația de Instructor de Pilates – Level 4
-
Stiri localeacum O săptămânăGhidul Tău pentru Mobilă Premium în Timișoara: Descoperă Showroom-ul Home Mobili
-
Actualitateacum O săptămânăPrelucrarea metalelor la comandă: cum funcționează Laser Processing România



