Actualitate
Majoritatea parlamentară şi-a dat, marţi, girul pentru numirea fostului premier Grindeanu în fruntea ANCOM.
Cu 270 de voturi „pentru” şi 117 „împotrivă”, plenul Parlamentului a votat în favoarea numirii lui Sorin Grindeanu în funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), instituţie care reglementează o piaţă de 6 miliarde de euro.
Nominalizarea lui Grindeanu – fost premier, dat jos de propriul partid – a fost transmisă Parlamentului de premierul Mihai Tudose.
Imediat după vot, liberalii au ţinut să transmită că au votat împotriva propunerii ca Sorin Grindeanu să fie preşedinte la ANCOM, reamintind că acesta a fost demis de PSD pe motiv de incompetenţă.
„Iată cum s-a ajuns în situaţia ca PSD să-l propună pe Sorin Grindeanu preşedinte la ANCOM:
- Odată câştigate alegerile, cu un vot majoritar de către coaliţia de guvernare PSD-ALDE, prima măsură a fost Ordonanţa 13.
- Următoarele măsuri au fost scoaterea preşedintelui din procedura de numire a preşedintelui ANCOM şi a conducerii acestei instituţii şi trecerea acesteia în subordinea primului ministru.
- A fost propus un domn Diţă, votat de majoritatea PSD-ALDE în parlament. După care dl Diţă a fost criticat de majoritatea PSD-ALDE şi propus spre demitere, ulterior forţat să îşi dea demisia.
- După ce şi-a dat demisia dl. Diţă, astăzi am fost chemaţi să îl votăm pe dl. Grindeanu în funcţia de preşedinte ANCOM.
Ciudat, dacă nu ar fi vorba despre România şi instituţia importantă care reglementează o piaţă de 6 miliarde de euro în industria comunicaţiilor. Ciudat, dacă personajele principale în tot acest joc nu ar fi preşedintele Camerei Deputaţilor şi preşedintele principalului partid aflat la guvernare, primul ministru, şi fostul prim ministru, demis prin moţiune de cenzură în Parlament pentru incompetenţă crasă.
Da, Sorin Grindeanu a fost demis pentru incompetenţă. A fost demis de aceeaşi majoritate parlamentară care astăzi îl votează, pentru incompetenţă în actul guvernări. PNL a votat împotriva acestei candidaturi”, scrie, pe Facebook, Raluca Turcan. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



