Actualitate
Guvernul a adoptat miercuri o ordonanţă de urgenţă referitoare la majorarea punctului de pensie la 1.100 de lei şi a pensiei minim garantate la 640 de lei începând cu 1 iulie 2018.
De asemenea, de la 1 ianuarie 2018 va fi majorată şi indemnizația minimă de creștere a copilului.
„Indemnizația minimă de creștere a copilului se va majora, de la 1 ianuarie 2018, la 1.250 de lei, față de 1.233 de lei, cât este în prezent, potrivit unei Ordonanțe de urgență adoptată astăzi de Guvern. Pentru asigurarea acestei majorări, indemnizația de creștere a copilului nu va mai fi raportată la salariul minim, ci la Indicele Social de Referință (ISR). În prezent, valoarea ISR este stabilită la 500 de lei, iar indemnizația va avea valoarea a 2,5 ISR”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Potrivit Ordonanței de urgență, începând cu 1 iulie 2018, va crește pensia minimă de la 520 de lei la 640 de lei, precum și punctul de pensie de la 1.000 de lei la 1.100 de lei.
„Pe ordinea de zi de astăzi avem ordonanţa de urgenţă pe care am citit-o într-o primă lectură săptămâna trecută şi care se referă la majorarea punctului de pensie la 1.100 de lei şi a pensiei minim garantate la 640 de lei începând cu data de 1 iulie, la majorarea indemnizaţiei de creştere a copilului, indemnizaţie minimă, la suma de 1.250 de lei, de la data de 1 ianuarie 2018, şi păstrarea cuantumului la Pilonului 2 de pensii ca şi în 2017 pentru anul 2018′, a declarat ministrul Muncii, la începutul şedinţei de Guvern. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



