Reacție halucinantă a CAS Prahova într-o situație de viață sau de moarte a unui bebeluș grav bolnav: ”Reveniți mâine!”

Situație din nefericire devenită banală la CAS Prahova: un nou născut  are nevoie de o intervenție chirugicală complexă. Ajunge la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Maria Sklodowska Curie, una dintre cele două unități medicale din București la care sunt arondate urgențele medicale grave ale copiilor din Prahova. Ce nu știau nici părinții, doi oameni de la țară săraci și speriați, și nici medicii, era faptul că funcționarii Casei de Asigurări de Sănătate Prahova (CASPh) au suspiciuni incredibile referitoare la modul în care sunt întocmite documentele la Maria Curie. Suspiciuni care înseamnă zile de întârziere sau refuzuri în a aviza Formularul 112 fără de care decontul tratamentului în străinătate este imposibil. Vă relatăm astazi pretextul incredibil folosit în soluționarea unui caz în care în joc este viața unui bebeluș: ”având în vedere că aveți o urgență, veniți mâine”.

Revenim la situația copilului. Un colectiv de medici specialiști pe diferite domenii decide că poate fi salvat de la o moarte iminentă doar dacă este trimis de urgență în Italia. Dată fiind gravitatea diagnosticului, primesc pe loc acceptul colegilor italieni, fapt care se întâmplă doar în cazurile cu adevărat excepționale.

Timpul este factorul critic în salvarea vieții lui și orice întârziere poate fi fatală. Un medic, Cătălin Cîrstoveanu, șeful secției Terapie Intensivă Neonatologică, își asumă toate riscurile și se oferă să îl însoțească pe durata transportului, inclusiv a zborului cu un avion de linie. Unul medical ar fi extrem de scump – minimum 15.000 de euro.

Tot medicii sunt cei care întocmesc și le dau părinților documentele necesare pentru accesarea Formularului E112, documentul care permite decontarea cheltuielilor medicale de către stat.

Părinții, așa cum spuneam doi oameni de la țară, merg timorați la Casa de Asigurări Prahova în aceeași zi, 31 octombrie. Impresionată de drama lor, o prietenă se oferă să îi ducă acolo cu mașina și să îi sprijine în înțelegerea procedurilor și a eventualelor solicitări ale funcționarilor. La CASPh, primul lucru de care se lovesc este o amânare pe a doua zi.

După cum avea să aflăm, motivul a fost unul incredibil: titulara postului era în concediu și colega care îi ținea locul s-a temut să nu facă vreo prostie, dat fiind faptul că era un caz de la Maria Curie. Nu oprește niciun document și îi invită să vină a doua zi. Aceasta deși din punct de vedere medical, era vital ca pacientul să ajungă la clinica din Italia cel târziu pe 2 noiembrie.

Silvia Costinean, medicul care s-a ocupat de copil și de întocmirea documentelor, postează pe pagina de facebook un text foarte dur în care acuză lipsa de înțelegere și compasiune a funcționarilor de la CASPh. Textul doctoriței are un impact uriaș în lumea medicală prahoveană și nu numai, dar are și un efect advers.

Laura Popescu, funcționara titulară a postului care eliberează formularul, a venit la muncă a doua zi, pe 1 noiembrie. Considerându-se vizată direct și nedreptățită de către textul medicului, aceasta a avut o atitudine ostilă față de părinți și însoțitoarea acestora, altă persoană decât cea din ziua anterioară. Doamna Popescu a refuzat ca părinții, care nu înțelegeau foarte exact procedura, să fie însoțiți în biroul ei de ruda care vroia să îi ajute. Așa cum avea să ne confirme, o parte a stării de nervozitate și irascibilitate în raport cu acest caz se datora faptului că ”doamna doctor a continuat să posteze pe facebook”.

Într-un final, după ce a primit mai multe documente pe care le solicitase în plus față de ceea ce părinții aveau a dosar, a avizat favorabil formularul și copilul a putut să plece în Italia.

Prezentăm în continuare declarațiile celor implicați în acest caz nu înainte de a sublinia faptul că el a deschis o cutie a Pandorei pentru sistemul de sănătate pediatrică din Prahova.

Zilele următoare vom publica declarații de o gravitate excepțională în ceea ce privește relația CASPh – Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Maria Sklodowska Curie, declarații ce arată o stare de lucruri care se răsfrânge într-un mod profund negativ în relația cu pacienții minori și părinții/aparținătorii acestora.

Postarea din data de 31 octombrie de pe facebook a doctoriței Silvia Costinean, medic Terapie Intensivă Neonatală la spitalul Maria Curie:

”Casele de asigurări de sănătate

Pînă la urma, care e rostul lor?

Indivizii angajați acolo, plimbatori de hârtii, în principal, mai stiu sa faca si altceva?

A, da! Stiu! Sa omoare oameni

Da, exact asta!

Azi, la Casa Prahova, una a refuzat să semneze Formularul S2. Pt ca cea care se ocupa de semnarea formularelor e in concediu, iar ea, cea care e la serviciu, nu își poate asuma să semneze.

Asa le-a spus părinților copilului. Copil foarte bolnav, malformatie de cord, mortală in absenta operației.

Dar își asumă, oare, moartea copilului?!

Frecati menta toată ziua, luati bani pe munca altora și mai sunteti și panarame.

Meritati să fiți linsati in piata publica.

Va veni si ziua aia. Atata nesimțire, cât credeti ca o mai putem duce?!”

Postare 1 noiembrie

”Ai raport medical, ai copie de pe prima pagina a foii de observație cu diagnostice (secundare) precum insuficiență respiratorie și insuficiență cardiacă, ventilat mecanic, plus diagnosticul de boala principala, una complexă, poza pentru pasaport e cu copilul intubat, dar nu e suficient. Mai vrei inca un raport medical.

Hârtii peste hârtii!

Insulta a fost atunci cînd ai refuzat să semnezi formularul, nu cînd am scris eu.

Conștiința, suflet, frica de Dumnezeu?”

Punctul de vedere al medicului:

Pentru început vreau să fac o scurtă punere în temă, pentru a înțelege contextul care m-a determinat să am ieșirile publice. Ca mod general de lucru, la noi la spital intervențiile chirurgicale pe cord se fac periodic, în funcție de disponibilitatea medicilor italieni cu care colaborăm și care vin și operează voluntar.

Practic, copiii vin la spital și noi îi supraveghem și îi pregătim pentru momentul în care colegii vin ”în misiune”. Misiunile nu au o frecvență anume, ea este determinată în primul rând de disponibilitatea chirurgilor, apoi de numărul de pacienți. Din nefericire, numărul este, de la lună, la lună, mai mare.

În acest context, cazul pacientului din Prahova este aparte datorită evoluției bolii. După admisia lui în secția noastră (în data de 18 octombrie), programasem intervenția chirurgicală în cadrul misiunii ce urma să înceapă în 7 noiembrie. Însă, la 6 zile de la admisie, în ciuda tratamentului specific, statusul clinic s-a agravat. A necesitat inițierea suportului respirator artificial (intubare si ventilație mecanică) cu parametrii foarte mari de ventilație, status care indica agravarea semnificativă a hipertensiunii pulmonare indusă de tipul de malformație cardiacă.

Toate măsurile de terapie intensivă pot menține în viață un astfel de pacient un timp limitat. În absența corecției chirurgicale, lucrurile nu puteau avea decât un singur drum. Și nu pe cel bun. Într-o astfel de situație, dacă se depășește momentul reversibilitatii procesului patologic, intervenția chirurgicală este urmată, fară dubiu, de insucces.

Prin urmare, consultându-ne cu medicii cardiologi, am considerat că este riscant să așteptăm începerea misiunii în spitalul nostru și să solicitam eliberarea formularului E 112 în vederea transferării pacientului în clinica cu care spitalul nostru colaborează.

Este vorba despre clinica din Italia care asigură desfășurarea misiunilor în spitalul nostru, și nu numai. Aceeași echipă realizează misiuni și în Iași sau Cluj. I-am contactat pe colegii din Italia care ne-au dat pe loc acceptul în sensul de a-l primi și opera de urgență.

Așadar, copilului îi trebuiau făcute actele necesare pentru a putea ajunge cât mai repede în Italia. M-am ocupat de întocmirea tuturor actelor. Ca paranteză, aici, la Maria Curie, nici eu și niciunul dintre colegii mei nu ne-am plâns vreodată că facem această hârțogărie, această birocrație. Înțelegem că rapiditatea cu care ne mișcăm face diferența în ceea ce privește salvarea vieții unui copil.

De asemenea, m-am ocupat si de efectuarea fotografiei necesare eliberării pașaportului pacientului, acesta nefiind, desigur, deplasabil. Am transmis-o unei rude a mamei, ruda care i-a ajutat pe părinți pe tot parcursul acestui demers, mama nu dispunea de un telefon adecvat situației, mai precis, smartphone. In ceea ce privește eliberarea pașaportului, nu au întâmpinat niciun obstacol.

Total diferit au stat lucrurile la Casa de Asigurări de Sănătate. Părinții au avut actele în dimineața zilei de 31 octombrie. In aceeași zi, s-au prezentat la CASPh. Răspunsul de la Casa era foarte important, deoarece cei din Italia ni-l solicitau cât mai repede. Pentru ei era important să știe dacă pacientul va fi transferat în data de 2 noiembrie, ziua de 1 noiembrie fiind zi nelucrătoare în Italia. De asemenea era important și pentru că trebuiau să organizeze preluarea pacientului (pacient critic) de la aeroport.

Răspunsul pe care l-am primit de la aparținători a fost următorul: ”Nu au rezolvat nimic la Casa de Asigurări din cauză că doamna care se ocupa de acel formular este în concediu, iar persoana care le-a dat indicații sa se întoarcă mâine la 8:30, a spus că nu are competență pentru a elibera formularul”. Nu am înțeles de ce părinții au fost chemați a doua zi, din moment ce persoana care putea semna formularul era în concediu.

Din păcate, s-au adevererit cele mai sumbre așteptări. Știam de la colegi că, în trecut, au fost probleme cu CAS Prahova, spre deosebire de alte Case județene.

După ce am plecat de la spital, mi-am putut permite să îmi conștientizez, să îmi manifest emoțiile: revolta, dar, în egala măsură, disperarea. Zidul de care te lovești în România când ai de rezolvat o problemă: funcționarul public, care, fie nu știe, fie nu vrea.

Majoritatea alege să tacă și să ”se descurce”. Așa că zidul s-a înălțat șsi s-a îngroșat cu fiecare tăcere. Dar eu am ales să nu tac. Mi-am exprimat sentimentele public, pe pagina mea de facebook, la fel ca și în alte circumstanțe.

A doua zi, am primit un nou mesaj, de fapt, fotografia unui bilețel ce fusese înmânat mamei, cu solicitarea redactării unui alt raport medical din care sa rezulte ”starea actuală a copilului cu date medicale și faptul că este în continuare internat”.

Precizez că, în documentele pe care părinții le aveau din ziua precedentă era certificat faptul că pacientul era în stare gravă și, de asemenea, era evident statutul de pacient internat. Nu este primul caz la care am solicitat eliberarea formularului E 112. În toate cazurile, am trimis ACELAȘI tip de documente care au fost acceptate fără discuții. E drept, de către ALTE Case județene.

Niciodată nu mi s-a solicitat un alt document, niciodată nu mi s-a transmis – formal sau informal – că vreunul din documente ar fi neconform. De asemenea, în bilețel era indicat medicul cardiolog ca persoană ce trebuia să completeze acel raport – despre starea actuala a pacientului, pacient spitalizat în secție de terapie intensivă.

În fine, într-o ora am trimis prin fax acest nou raport, deși l-am considerat inutil având în vedere experiențele anterioare și știind că toate datele erau notate în documentele deja remise familiei.

Personal, am considerat că solicitarea unui nou act a fost făcută cu scopul de a acoperi refuzul din ziua anterioară, dar nu am dorit ca acest lucru să devină o piedică în demersul de a oferi pacientului toate șansele uman posibile.

Probabil că a sta la un birou pe care semnezi sau nu acte ce decid soarta unui om, îți dă o senzație de putere. Eu nu imi doresc o astfel de senzație.

Închei, spunând atât: România este pe primul loc la capitolul mortalitate infantilă în Europa (nu UE). Oare, de ce?

Relatare persoana care a însoțit părinții la CASPh pe 31 octombrie

”Fiind la curent cu problema acestui copilaș și știind cât de mult au alergat părinții într-un timp atât de scurt m-am oferit să îi duc cu mașina să își rezolve toate problemele. Ajunși la CASPh, am intrat în birou singură, în ideea să întreb unde să mă adresez pentru eliberarea formularului necesar tratamentului in străinătate.

În maxim un minut din acel moment, când am realizat că sunt unde trebuie, am chemat-o pe mămică în birou, alături de mine. Ne-a întâmpinat o doamnă care s-a uitat pe acte. A spus că para fi în regulă, dar să revin a doua zi deoarece colega ei care se ocupă de aceste formulare este în concediu.

Am rugat-o să păstreze dânsa actele și să facem schimb de numere de telefon pentru a ne auzi a doua zi la telefon să-mi spună dacă este complet dosarul sau nu și, în caz că nu este, să putem intra în posesia documentelor lipsă și să le aducem în timp util. Răspunsul dânsei a fost că nu are competența aceasta și mi-a repetat foarte apăsat să revin a doua zi.

În momentul acela, realizând că timpul este foarte scurt, am cerut câteva lămuriri privind termenul în care se eliberează acest formular. Doamna mi-a spus și mai apăsat că DACĂ actele sunt în regulă se va elibera în cel mai scurt timp posibil cu valabilitate de a doua zi.

Am insistat să întreb ce înseamnă cel mai scurt timp posibil deoarece sunt îngrijorată că plecarea era pe 02.11. Moment în care doamna a ridicat din nou tonul la mine subliniindu-mi ”în cel mai scurt timp posibil”.

Menționez că în tot acest timp mămica a fost lângă mine în birou”.

Relatare persoana care a însoțit părinții la CASPh pe 1 noiembrie

”Ne-am întâlnit la sediul CASPh unde mama ajunsese mai devreme. A ieșit dintr-un birou, cu un bilețel în mână pe care era scris numele altui doctor de la București, de la care solicita un raport în care să se menționeze starea actuală a copilului.

Am intrat eu în birou la doamna respectiva și m-a poftit afară. Aș fi vrut să scriu că m-a poftit  respectuos, dar cuvântul acesta îi este străin doamnei.

Vizibil enervată mi-a repetat că nu vrea să vorbească decât cu mama copilului. I-am explicat, deși nu cred că era nevoie, că nu a înțeles nimic și, din acest motiv, am intervenit eu. Am rugat-o respectuos să nu ridice tonul la mine pentru că eu nu l-am ridicat la ea. Mi-a răspuns tăios: ”eu așa cunt obișnuită în relațiile cu publicul”.

I-a explicat mamei copilului că vrea documente de la un alt doctor. Probabil e vreun articol prin vreo lege scrisă pe genunchi care îi permite unui astfel de funcționar să aibă o astfel de atitudine.

Prin amabilitatea doamnei doctor de la Maria Curie unde copilul se afla internat în secția ATI, am obținut un alt raport, trimis prin fax. În baza lui au eliberat și formularul într-un târziu.

Inițial a chemat-o doar pe mămica în birou, deși era evident că aceasta este depășită de situație, apoi m-a chemat și pe mine.

A început să-i explice ce scrie în raport pe același ton agresiv și irascibil. Vorbea din ce în ce mai tare și mai apăsat ca și cum ar fi surdă. I-a explicat de 2 ori, eu fiind lângă ea, în ideea să nu mai intervin în discuție.

Am rămas șocată. Nu am crezut că e posibil asa ceva. Mergi la Casa de Asigurări cu căciula în mână și primești 2 palme peste față, un genunchi în stomac și un șut în fund în drum spre ieșire. Iar tu, cetățean amărât, trebuie să spui săru’ mâna și să nu întrebi de ce. Cum să întrebi? Știi tu de ce. Esti născut într-o țară care te umilește, te blochezi într-un sistem care te cheamă să vii personal la ghișeu să se asigure că, de exemplu, nu ți-a crescut piciorul înapoi.

Vreau să subliniez ceva foarte important – nu îmi place senzaționalul. Dacă nu era atât de gravă situația, nu aș fi acceptat să vorbesc. Era în joc viața unui copil”.

Punctul de vedere al Laurei Popescu, funcționarul CASPh:

”Nu eram la serviciu nici eu, nici colega de la serviciul Medical și colega care îmi ținea locul i-a spus: ”am rugămintea să veniți mâine”. În prima zi nu a fost la noi mama sau tatăl copilului. Nu au intrat în birou.

A fost o doamnă… Noi avem o problemă cu aparținătorul ăsta. Noi, din punct de vedere legal, nu avem voie decât cu tutore legal să discutăm. Deci aparținători în cazul copiilor nu sunt decât mama și tata. (…) Persoanele care au venit pentru acest caz, nu fac parte din familie. Sau, dacă fac parte, sunt de spița a nu știu câta. (…)

Colega mea, care nu este experimentată, nu că n-a vrut. Și nici nu i-a spus ”nu veți primi”. Rugămintea a fost: ”având în vedere că aveți o urgență, veniți mâine. Sunt ambele colege și vi se rezolvă dosarul pe loc”. (…) Colega mea n-a vrut să facă o prostie, mai pe românește. (…) Le-a zis: ”n-am nici medic și este și colega mea plecată. Vă rog frumos veniți mâine la prima oră și o rezolvăm”. Ceea ce s-a și întâmplat. Părinții au venit și s-a rezolvat. (…)

A doua zi au venit cu o rudă care mi-a întins un dosar. Întrebarea mea a fost: dumneavoastră cine sunteți? (…) Procedura noastră pentru a ajuta oamenii este următoarea: veniți cu dosarul impecabil și noi vă facem dosarul pe loc. Din acel dosar lipseau documente care să-mi ateste mie starea pacientului. (…) Mie îmi lipseau înscrisurile medicale care să susțină raportul medical. Le-am cerut și mi-au fost aduse, fără problemă.

Pe persoana aceea am poftit-o afară din birou deoarece nu era aparținător. Eu nu am dreptul ca de față cu persoane străine să vorbesc despre dosarele pacienților. Indiferent cine sunt persoanele acelea. (…) Părinților le-am spus să obțină respectivele documente până la ora 17.00, noi suntem la serviciu și le facem dosarul pe loc.

După care, dânșii au plecat, în biroul meu a intrat o a treia persoană care s-a recomandat a fi o verișoară. Acesteia mi-am permis să îi spun că dacă tot doamna doctor mă calomniază pe mine pe facebook unde a spus că eu sunt un funcționar prost, bun de linșat în piața publică, să-i spună doamnei doctor că raportul se întocmește de către medicul curant, doamna doctor nefiind medicul curant. Da, dacă vreți am făcut un comentariu. Într-adevăr, ăsta a fost un comentariu. Eu nu pot să-l fac pe facebook că sunt funcționar public.

Din punct de vedere legal, raportul acesta este cu un mare semn de întrebare. (…) În primul rând, ca să facem așa, o chestie de bun simț, uitați-vă la scrisuri, la modul de completare. Sunt două pixuri diferite. Aceasta înseamnă că sunt două scrisuri a doi medici. (…)

Eu aveam dreptul să am un dubiu și atunci, dacă treaba asta a deranjat, cum a făcut de atâtea ori, spitalul punea mâna pe telefon, că eu am mai discutat și cu medicii lor rezidenți, și întreba: ”domne, ziceți-ne ce am greșit. Păi domnule uite ați făcut asta. Încercăm să remediem ca să iasă bine în favoarea pacientului? Da!” Și s-au rezolvat lucrurile pe loc. Dar doamna doctor a continuat să posteze pe facebook. (…) Într-un final este important că dosarul a fost rezolvat”.

Actul medical care certifică starea critică a bebelușului. Viața lui depinde de o intervenție chirurgicală în Italia (www.observatorulph.ro ).