Connect with us

Actualitate

Prahova rămâne pe primul loc în topul naţional al parcurilor industriale

Publicat

pe

La începutul anilor 2000, județul Prahova era dat exemplu de bună practică în atragerea investitorilor – în special a companiilor străine care activează și în prezent– prin deschiderea parcurilor industriale, primul acționar fiind Consiliul Județean Prahova. Între timp, pe lângă parcurile industriale deschise de autoritatea județeană în anii 2002-2003, s-au dezvoltat astfel de domenii destinate afacerilor și din inițiativa unor firme private, ceea ce a condus la menținerea județului Prahova în topul național al parcurilor industriale.
Dacă unele dintre aceste parcuri sunt, practic, zone închise, toate suprafețele fiind ocupate, mai sunt disponibile spații pentru deschiderea de noi afaceri în județul Prahova, însă oferta nu mai pare interesantă pentru anumite locații.
Dintre cele 22 de parcuri industriale existente în Regiunea Sud Muntenia, 14 sunt în județul Prahova, acest număr putând crește o dată cu înființarea unui parc industrial la Breaza, pentru care s-au făcut deja primii pași oficiali.

Anii 2002 și 2003 au constituit perioada de început a existenței parcurilor industriale din județul Prahova, inițiativele Consiliului Județean Prahova de înființare a acestor facilități pentru noi investiții fiind privite de către unii cu scepticism, dar de către alții cu optimism. Cel mai important parc industrial al cărui acționar este Consiliul Județean Prahova a fost și a rămas Parcul Industrial Ploiești, care, de la înființarea sa (prin ordin de ministru, în anul 2003) și până în prezent, a făcut și “pui”, în alte locații din județul Prahova – la Urlați, Mizil, la Ciorani și, cel mai nou, la Bărcănești, ultimele două fiind însă neatractive până acum pentru investiții noi.
Potrivit datelor publicate pe site-ul oficial al Consiliului Județean Prahova, din totalul de 366 de hectare de terenuri aparținând Ploiești Industrial Parc SA, 162,66 de hectare sunt la Ploieşti, alte 90,9 hectare la Bărcănești, o suprafață de 36,04 de hectare la Urlaţi, 45 de hectare la Ciorani şi 31,4 hectare la Mizil. Conform aceleiași surse, gradul de ocupare a terenurilor menționate este diferit, de la o zonă la alta, astfel că la Ploiești și la Urlați nu mai există suprafețe libere, la Mizil este ocupată suprafața în proporție de 19%, iar la Bărcănești și la Ciorani – gradul de ocupare este zero!


Una peste alta, în locațiile ocupate ale Ploiești Industrial Parc (PIP) SA au fost angajate, de-a lungul timpului, aproape 10.000 de persoane, de către societățile comerciale care au fost interesate să-și deschidă afaceri în centrele prahovene ale PIP.
Mai puțin succes au avut Parcul Industrial Plopeni, Parcul Industrial Prahova (din Vălenii de Munte) și, primul pe lista problemelor generate din varii motive, Parcul Industrial Brazi, această societate ajungând chiar să fie în pragul insolvenței, din cauza problemelor financiare din ultimii ani.
Șase dintre cele 14 parcuri industriale înființate în județul Prahova au fost deschise de persoane fizice sau juridice private, cinci dintre aceste suprafețe fiind concentrate în zona comunei Ariceștii Rahtivani, devenită raiul afacerilor deschise în ultimii șapte ani în județul Prahova. Astfel, la Ariceștii Rahtivani au luat ființă – începând cu anul 2009 – Parcul Industrial WDP Ariceștii Rahtivani, pe 25 de hectare, Parcul Industrial Allianso Business Park pe 253,2 hectare, Parcul Industrial Allianso Development Park – pe 25,91 hectare, Parcul Industrial Primus 1 Ariceştii Rahtivani, pe 28,87 hectare, Parcul Industrial Primus 2 Ariceştii Rahtivani pe 81,59 hectare și Parcul Industrial Dibo pe 17 hectare.

Urmează noi facilităţi pentru investiţii la Breaza?

După mai bine de cinci ani de la inițierea ideii de înființare a unui parc industrial pe platforma fostei societăți Hidrojet, autoritățile locale din orașul Breaza au intrat, după îndelungi așteptări, în posesia imobilelor care au aparținut fostului producător de pompe hidraulice, preluate de către stat prin procedura de dare în plată, pentru stingerea datoriilor.
Recent, prin hotărâre de guvern, a fost aprobată transmiterea în proprietatea publică a orașului Breaza a unor imobile aflate în proprietatea publică a statului, respectiv a unor clădiri și terenuri care au aparținut societății Hidrojet.
În luna septembrie, consilierii locali din orașul Breaza au aprobat constituirea unei comisii mixte formată din reprezentanți ai autorității locale și ai Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, în scopul predării-preluării imobilelor stabilite a fi transferate prin HG 587/18.08.2017.
Practic, acesta este pasul esențial pentru transformarea fostei zone industriale a orașului Breaza în parc industrial, obiectiv despre care autoritățile locale și ale județului Prahova vorbesc de o lungă perioadă de timp.( http://ziarulprahova.ro/ ).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse24 de ore ago

Se lansează patru noi publicații online dedicate femeilor: BeautyCorner.ro, BellaMag.ro, PureBeauty.ro și RevistaDiva.ro

Timișoara, 10 august 2026 – Peisajul editorial online din România se extinde cu patru noi publicații dedicate publicului feminin: BeautyCorner.ro,...

Uncategorized2 zile ago

Detartraj în Sector 6 la Dentago: investiția în sănătatea ta

Descoperă cum un detartraj profesional la Dentago, Sector 6, poate preveni problemele gingivale și menține zâmbetul sănătos. Află de ce...

Termopane Ambient Plast Termopane Ambient Plast
Uncategorized4 zile ago

Alege un producător local pentru termopane premium

Alegerea unor ferestre noi nu mai înseamnă doar schimbarea tâmplăriei vechi. Într-o perioadă în care eficiența energetică, confortul și durabilitatea...

Uncategorized5 zile ago

Cât durează încălzirea unui jacuzzi și ce poți face pentru a reduce timpul de așteptare?

Sursă imagine: https://www.magnific.com/   Încălzirea unui jacuzzi durează, de regulă, câteva ore, însă timpul exact depinde de volumul apei, temperatura...

DiverseO săptămână ago

Cum alegi cosmeticele coreene potrivite pentru tipul tau de ten?

Alegerea produselor potrivite pentru ingrijirea pielii poate deveni dificila atunci cand exista atat de multe creme, seruri, tonere si masti....

Nicușor Dan Nicușor Dan
PoliticO săptămână ago

Cum a transformat Nicușor Dan o notă de trecere într-un mesaj de stabilitate

Recenta decizie a agenției de rating Fitch de a menține calificativul României – într-un moment de puternică presiune macroeconomică –...

Alexandru Nazare Alexandru Nazare
PoliticO săptămână ago

România evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important

România a reușit să își păstreze calificativul recomandat investițiilor din partea agenției internaționale Fitch, evitând astfel trecerea în JUNK, un...

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare Poate corpul meu să respingă implanturile mamare
DiverseO săptămână ago

Poate corpul meu să respingă implanturile mamare?

Cuvântul respingere l-am împrumutat cu toții din povestea transplanturilor. Ne imaginăm un rinichi primit de la un donator, tratament luat...

vestiar metalic vestiar metalic
DiverseO săptămână ago

Ce este un vestiar metalic cu uși scurte tip NEST și când merită ales

În orice spațiu colectiv, fie că este vorba despre o fabrică, un atelier, o sală de sport, o instituție de...

Uncategorized2 săptămâni ago

SUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august

Exista festivaluri la care mergi pentru un concert. Si exista Summer Well – locul in care muzica este doar inceputul....

Uncategorized2 săptămâni ago

Zyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)

Pe măsură ce amenințările cibernetice bazate pe inteligența artificială (AI) iau amploare și reglementările privind securitatea cibernetică devin tot mai...

gardul potrivit gardul potrivit
Diverse2 săptămâni ago

Cum economisești zeci de ore de muncă alegând gardul potrivit

În timp ce piața imobiliară pune accentul pe designul interior și pe tehnologiile Smart Home, o mare parte dintre proprietarii...

Uncategorized2 săptămâni ago

Cum recunoști un brand coreean

Piața e plină de branduri care „arată” coreean: ambalaj minimalist, ingrediente la modă, estetica dewy, promisiunea de glass skin. Dar,...

vase sparte vase sparte
Social2 săptămâni ago

Picioare grele, vase sparte și senzația de arsură: semnele pe care multe femei le ignoră ani întregi

Pentru multe femei, problema începe discret. Câteva vinișoare fine în spatele genunchilor. O rețea subțire de vase roșiatice pe coapse....

Diverse2 săptămâni ago

Peste 40 de comunități organizează „Zilele Diasporei” în această vară

În urmă cu zece ani, RePatriot lansa inițiativa „Zilele Diasporei”, pornind de la o convingere simplă: românii plecați peste hotare...

Uncategorized2 săptămâni ago

Dincolo de capacitatea bateriei: cum regândește HONOR Magic V6 autonomia unui telefon pliabil

Tehnologia siliciu-carbon aduce 6.660 mAh într-un design ultra-subțire, construit pentru utilizare pe termen lung   București, 30 iulie 2026 – Există...

Uncategorized2 săptămâni ago

Studiu Xiaomi: 9 din 10 români spun că o cameră de supraveghere este cel mai util dispozitiv atunci când pleacă în vacanță

Peste 74% dintre respondenții unui studiu Xiaomi declară că monitorizarea locuinței de pe telefon este foarte utilă atunci când nu...

Uncategorized2 săptămâni ago

De ce HONOR Magic V6 continuă să stabilească standardul în segmentul telefoanelor pliabile

București, 29.07.2026 – Pe măsură ce segmentul smartphone-urilor pliabile premium evoluează și noi modele apar pe piața locală, diferențierea nu mai...

Diverse2 săptămâni ago

Cum alegi parfumul potrivit pentru vară? Ingredientele care rezistă în sezonul cald

Vara schimbă tot: hainele pe care le purtăm, rutina de îngrijire și chiar parfumul pe care îl alegem în fiecare...

Diverse2 săptămâni ago

„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura

Dacă în privința noului guvern nu se înțeleg, în prima zi a sesiunii extraordinare social-democrații și liberalii au căzut de...

Top Stiri Comisarul