Actualitate
„Să se ocupe de problemele pe care le are cu Justiţia!”
Liviu Dragnea ar trebui să demisioneze de la şefia Camerei Deputaţilor, a opinat, luni, liderul USR, la scurt timp după ce DNA a anunţat că preşedintele social-democraţilor a fost pus sub acuzare într-un nou dosar. Potrivit USR, atâta timp cât în funcţiile publice avem persoane urmărite/condamnate penal, cetăţenii României vor trăi coşmarul ca principalele iniţiative ale Guvernului şi Parlamentului să vizeze rezolvarea problemelor acestora.
„Azi dimineaţă, Liviu Dragnea a fost din nou la DNA şi vă propun să ne imaginăm unde ar fi fost România dacă în ultimul an Parlamentul şi Guvernul s-ar fi ocupat cu adevărat de guvernare şi nu de lupta cu Justiţia. USR consideră că această situaţie trebuie să înceteze. Îi cerem dlui Liviu Dragnea să-şi dea demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi să se ocupe de problemele pe care le are cu Justiţia. Nu este posibil – şi suntem foarte fermi în această declaraţie – ca Guvernul şi respectiv Parlamentul să se comporte de un an de zile precum casa de avocatură a persoanelor cu probleme penale şi a domnului Liviu Dragnea”. Iniţiativa pe care am lansat-o săptămână trecută „Fără penali în funcţii publice”, modificarea Constituţiei în acest sens este în direcţia acestei reforme a clasei politice”, a declarat Barna, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute la Parlament.
Liderul USR a mai precizat că o a doua direcţie necesară în vederea primenirii clasei politice este modificarea legilor electorale.
„Cât timp avem persoane cu probleme penale în funcţii publice trăim acest coşmar pe care îl trăiesc cetăţenii României ca principalele iniţiativele ale Guvernului şi ale Parlamentului să fie legate de rezolvarea acestor probleme penale. Această iniţiativă este o primă direcţie, iar cea de a doua iniţiativă este cea a reformelor legilor electorale. O clasă politică fără persoane cu probleme penale şi o legislaţie electorală adaptată anului 2017 sunt paşii necesari pe care noi considerăm că trebuie realizaţi pentru a putea vorbi de o democraţie în România”, a adaugă liderul USR. (Corina U.).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



