Connect with us

Actualitate

Guvernul Tudose a operat a doua rectificare bugetară a anului 2017

Publicat

pe

Guvernul a adoptat cea de-a doua rectificare bugetară din acest an, „cu încadrarea în deficitul bugetar de 2,96% din PIB şi având în vedere datele ce argumentează posibilitatea unei creşteri economice de 6,1% faţă de 5,6% cât s-a estimat la elaborarea primei rectificări bugetare şi de 5,2%, estimare avută în vedere la elaborarea bugetului pe anul 2017”, reiese dintr-un comunicat remis miercuri de Executiv.

„Astfel, PIB nominal estimat s-a majorat de la 837,2 miliarde lei la 842,5 miliarde lei. Veniturile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 280,2 milioane lei, iar cheltuielile bugetului general consolidat se majorează, pe sold, cu suma de 503,8 milioane lei. Această rectificare bugetară asigură fonduri suplimentare pentru plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti în favoarea cadrelor didactice din preuniversitar, finanţarea sistemului de protecţie a copilului şi plata drepturilor persoanelor cu dizabilităţi, plata pensiilor militare şi a unor drepturi salariale personalului medical, finanţarea programelor de sănătate”, se arată în comunicatul citat.

Unde s-au asigurat fonduri suplimentare

  1. La bugetele locale s-au alocat 611,9 milioane lei pentru:

– plata sumelor prevăzute prin hotărâri judecătoreşti având ca obiect acordarea unor drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, 550 milioane lei;

– finanţarea sistemului de protecţie a copilului 61 milioane lei;

– finanţarea învăţământului particular sau confesional acreditat 0,9 milioane lei.

  1. la Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale: 630,9 milioane lei per sold; s-au asigurat suplimentar 537 milioane lei pentru plata drepturilor persoanelor cu handicap, alocaţiilor de stat pentru copii, a indemnizaţiilor pentru creşterea copilului şi a contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate aferente indemnizaţiilor şi 115,9 milioane lei pentru majorarea transferurilor de echilibrare către bugetul asigurărilor sociale de stat; au fost identificate şi economii la unele naturi de cheltuieli şi prin urmare s-au redus 22 milioane lei;
  2. la Ministerul Afacerilor Interne: 363,5 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 380 milioane lei pentru plata pensiilor militare de stat cuvenite cadrelor militare trecute în rezervă şi poliţiştilor cărora le-au încetat raporturile de serviciu în anul 2017, precum şi pentru plata diferenţelor rezultate în urma recalculării drepturilor de pensii; s-a redus suma de 16,5 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
  3. la Ministerul Transporturilor: 293,9 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 345,6 milioane lei pentru asigurarea cofinanţării naţionale şi a cheltuielilor neeligibile aferente proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile post aderare aferente perioadei 2014-2020; s-a redus suma de 51,7 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
  4. la Ministerul Sănătăţii: 281,0 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 287,2 milioane lei, în principal, pentru acţiunile şi programele de sănătate, pentru plata salariilor medicilor rezidenţi, personalului medical din structurile de primiri urgenţe, precum şi pentru majorarea transferurilor către bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate; s-a redus suma de 6,2 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
  5. la Ministerul Justiţiei: 232,1 milioane lei per sold; s-a asigurat suplimentar suma de 240,2 milioane lei pentru achitarea tranşelor aferente anului 2017 pentru hotărârile judecătoreşti care au ca obiect drepturi de natură salarială stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei; s-a redus suma de 8,1 milioane lei aferentă economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
  6. la Ministerul Educaţiei Naţionale: 30,0 milioane lei per sold; s-au asigurat 50 milioane lei pentru plata hotărârilor judecătoreşti având ca obiect drepturi salariale pentru personalul din instituţiile de învăţământ universitar de stat; s-a redus suma de 20 milioane lei aferenta economiilor înregistrate la unele naturi de cheltuieli;
  7. la bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate: 269,7 milioane lei, pentru servicii medicale şi medicamente;
  8. la bugetul Asigurărilor Sociale de Stat: 323 milioane lei pentru asigurarea necesarului pentru plata pensiilor de asigurări sociale.

Cine pierde bani

  1. Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat -78,5 milioane lei.
  2. Ministerul Finanţelor Publice -52,9 milioane lei.
  3. Ministerul Dezvoltării Regionale Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene -43,7 milioane lei per sol, dar s-a alocat suplimentar 71,5 milioane lei pentru PNDL.
  4. Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale -27,8 milioane lei.
  5. Ministerul Mediului -27,4 milioane lei, având în vedere, în principal, gradul de execuţie a cheltuielilor. (Neagu Monica).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized5 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul