Connect with us

Actualitate

Cand minciunile sunt atat de mari si evidente ca blocheaza circulatia

Publicat

pe

Gabaritul unei miniciuni depinde de forța ei de penetrare și de forța ei de distrugere. Cele două forțe nu sunt echivalente. Prima înseamnă la câți oameni ajunge miniciuna, cea de a doua cât de grave sunt consecințele ei. Se poate una fără cealaltă, cum se pot și ambele, la pachet.

Forța de penetrare a unei minciuni depinde, semnificativ, de notorietatea mincinosului. Când ne minte Laura Kovesi că nu a plagiat în teza de doctorat și că nu s-a întâlnit niciodată cu politicieni în timpul ei liber, într-un cadru neformal, și apoi vin confirmări oficiale, de la CNATDCU că a plagiat 5% și de la Parchetul General că a fost în sufrageria lui Oprea să mănânce și ea, mititica, un fursec de ziua lui Onțanu, bubuie toată presa și află tot românul. Penetrare până în rărunchi, gabarit depășit pe toate direcțiile, la toate cântarele.

Cum de asemenea, când ne minte Klaus Iohannis că nu a fost urmărit penal, că nu a avut dosare penale, și vedem cu ochii noștri documentul oficial al DNA în care însuși celebrul procuror Țuluș confirmă exact contrariul, penetrarea e de nor radioactiv. Cu acoperire și ceață totală în mintea românilor.

Dar forța de distrugere a acestor minciuni?

Păi, derizorie! Ele nu au distrus decât încrederea românilor în doi oameni și în două instituții dintr-o realitate virtuală. Ce materialitate o avea, într-o țară ca a noastră, justiția? Dar președinția?

***

Cei doi mari mincinoși amintiți mai sus nu doar că mint de îngheață apele, de-ți blochează circulația sangvină (și nu numai), dar au pus în mișcare și niște mecanisme infernale de camuflaj, de îmbrobodire, de citit faptele pe dos, în negativ, ca la filmele alb – negru de pe vremuri. Divizii de presă, de sereiști, de politicieni au sărit să-i apere cu pieptul și țeasta dezgolite, să ne explice nouă, prostimii ușor de dus de nas, că adevărul nu este cel din evidențe, că evidențele înșeală și doar buzele gurii lor sunt cele pe care poate fi citit adevărul.

Abia aici se profilează drama. Cei mai puternici doi oameni ai României, în fuga lor șontâcă de a se sustrage propriilor minciuni, s-au dat pe mâna unor nevertebrați să-i apere. Cu ce preț? Cu prețul acceptării unei robii pe termen lung, nu doar a lor ci și a țării și poporului de care ar trebui să aibă grijă.

Protejați, deloc dezinteresat, de consecințele proriilor minciuni cu gabarit depășit, atât președintele Iohannis cât și Laura Kovesi nu-și mai aparțin. Cu fiecare nou blindaj ce li se aplică pentru a nu fi atinși de adevăruri neconvenabile, de ricoșeurile minciunilor lor, devin captivii celor care îi protejează într-o mai strânsă cămașă de forță; sunt mumificați cu suplimentare tifoane gipsate, să nu mai poată vreodată (dacă le-ar trece prin cap) să se întoarcă cu fața la menirea lor constituțională.

Dar lor nu are cum să le treacă prin cap așa ceva. Sunt prea ocupați să-și scape pielea și să-și steargă urmele.

***

Ce e de făcut când cineva te minte în halul ăsta, în față, de la obraz, iar toate instituțiile menite a apăra adevărul și dreptate întorc capul în altă parte?

Să recapitulăm: Parchetul General, CSM, Inspecția Judiciară, CNATDCU, SRI, DNA, Președinția, sunt în prezent protagoniștii unei mari conjurații. Au niște zone de interdicție clare, pe care le respectă în disprețul celor mai elementare sarcini ce le revin. Lasă că nu se pot atinge de olimpienii Laura și Klaus, dar să stea cu toatele preș în față unui zărghit ca procurorul Portocală? De fapt, aici avem proba adevăratei dimensiuni a dezastrului: intangibilitatea lui Portocală zis și Zreanță ne arată până în ce străfunduri de mizerie morală s-a îrădăcinat statul paralel în slujba căruia slugăresc toate instituțiile pe care le-am amintit mai sus.

Deci ce e de făcut? Se mai poate face ceva?

Klaus disprețuiește și neagă, cu rictusul lui de android cu bateriile pe terminate, documente oficiale, realități oribile pe care sigur le-a verificat și le cunoaște. Laura sfidează Parlamentul și Curtea Constituțională și, în pofida celor mai clare obligații de serviciu ce-i revin, refuză să se prezinte în fața comisiilor parlamentare.

Există vreo soluție, întru salvarea onorabilității ca țară, alta decât a apela inutil, în căutarea dreptății, la niște instituții care fac parte din complot?

Teoretic ar exista: apelarea la alte instituții care, cel puțin la prima vedere, nu sunt parte a găștii. Mă gândesc la Parlament și la Executiv.

Practic însă, din moment ce acest recurs la bunul simț nu se produce, înseamnă că și această zonă de minimă speranță este grav contaminată de complotiști.

Degeaba are coaliția de guvernare o majoritate confortabilă în Parlament  dacă liderul ei (mă refer la Liviu Dragnea, căci Călin Popescu Tăriceanu mai încearcă, în limitele poziției sale, să opună rezistență) joacă la două capete și nu acceptă lupta deschisă.

Uneori (ca azi) mă gândesc că poate ar fi bine ca DNA să declanșeze asaltul final la Dragnea. Poate, așa, liderul PSD o să-și aducă aminte că are și el o armată de susținători în spate (cea mai numeroasă din țară) care abia așteaptă să se mai dezmorțească puțin după atâtea tefelisme prin piața publică și pe la televiziuni, și să declanșeze și el mult așteptatul contraatac la DNA cu, pentru început (și pentru amorsare), niște imagini nevinovate de la pomana porcului (de care vorbea Ponta).

Minciunile lui Klaus Iohannis și ale Laurei Kovesi au ajuns, în ultima vreme, atât de mari și sfruntate încât nu doar că blochează circulația (de toate felurile) dar blochează însăși țara. Ar trebui făcut ceva pentru stoparea lor căci, altfel, legenda noastră de hoți și corupți s-ar mai îmbogăți cu o particularitate onorantă, care ne-ar obliga să golim degrabă pușcăriile de actualii locatari pentru a face loc adepților acestei noi tendințe. (www.incisivdeprahova.ro ).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized5 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul