Actualitate
Directorul TCE: Anunțați populația că există riscul să nu circule transportul public. VIDEO
Directorul TCE Ploiești a anunțat că miercuri, 29 noiembrie, chiar de la prima oră, este posibil să nu circule mijloacele de transport în comun.
Negocierile dintre directorul TCE Ploiești, Alexandri Nicolae și reprezentanții angajaților, care au declanșat o grevă spontană în această seară, au eșuat.
Directorul TCE a declarat că sindicaliștii nu vor întrerupe protestul până când Primăria Ploiești nu va plăti aproape 6 milioane de lei reprezentând subvenția din 2016.
Cum acest lucru este imposibil în această seară, mâine dimineață nu vor circula mijloacele de transport în comun la Ploiești. (www.observatorulph.ro ).
VIDEO Directorul TCE Ploiești:
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



