Actualitate
Unul dintre cei mai buni directori pe care i-a avut Conpet va fi schimbat!
Ministerul Energiei a schimbat cinci membri în Consiliul de Administraţie al Conpet.
Printre ei, și Liviu Ilaşi, directorul general al companiei. Ilași, unul dintre cei mai buni directori pe care i-a avut compania, tocmai fusese premiat la Gala Bursa „Deceniul european din centenarul României”, pentru performanță managerială.
Mandatul de patru ani al lui Liviu Ilaşi la conducerea Conpet expiră pe 6 decembrie. Conform surselor Republika News, va fi înlocuit cu Silviu Baciu, director la producție și un apropiat al consilierului județean Toma Pințoiu.
În şedinţa de marţi a acţionarilor, Constantin Văduva a fost ales în funcţia de preşedinte al CA.
De asemenea, au fost numiţi prin vot cumulativ şapte administratori provizorii: Constantin Văduva, Manuela-Petronela Stan-Olteanu, Constantin-Ciprian Iacob, Antonio-Adrian Spînu, Claudiu-Aurelian Popa, Radu Bugică şi Răzvan Ştefan Lefter.
Sunt consideraţi revocaţi următorii membri ai Consiliului de Administraţie: Ilaşi Liviu, Weiler Dan, Meşca Darius-Dumitru, Chiriac Cristiana, Gheorghe Roxana-Elena. Aceştia nu au fost reconfirmaţi ca urmare a aplicării metodei votului cumulativ, mandatul lor încetând pe cale de consecinţă la data prezentei AGOA”, ase arată într-un comunicat al Conpet.
Conpet a realizat în primele nouă luni un profit net în creştere cu 11,2%, la 63,11 milioane lei, de la 56,74 milioane lei în perioada similară din 2016. Cifra de afaceri a fost de 282,5 milioane lei, în scădere cu 0,1%.
Valoarea totală a programului de investiţii al Conpet pentru acest an este de 64,26 milioane lei.
Compania Conpet este controlată de stat, prin Ministerul Energiei, care deţine 58,71% din acţiuni.
Compania are circa 1.700 de salariaţi, este listată la Bursa de Valori Bucureşti (BVB) cu simbolul COTE şi are o valoare de piaţă 862,28 milioane lei.
Pe 22 noiembrie, directorul Liviu Ilași a fost premiat în cadrul Galei Bursa.(www.republikanews.ro )
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



