Actualitate
România a obținut a patra victorie la Campionatului Mondial de Handbal feminin
România a obținut a patra victorie la Campionatului Mondial de Handbal feminin din Germania, 27-24 cu Angola, din patru meciuri. „Tricolorele” sunt pe primul loc în grupă, iar azi, de la ora 19:00, se vor duela cu Franța.
Debutul primei reprize a fost asemănător cu cel al înfruntării de marţi, câştigată în faţa Spaniei, scor 19-17. Apărările n-au funcţionat la cei mai înalţi parametri, iar golurile au venit la aproape fiecare atac. La 4-4, cursul celor două jocuri s-a modificat. Dacă în faţa ibericelor blocul defensiv a fost unul ermetic, cu intervenţii miraculoase din partea Iuliei Dumanska, astăzi nu am reuşit în prima parte să închidem culoarele angolezelor, care s-au desprins la un maximum de 4 puncte.
Finalul de repriză însă ne-a aparţinut, Neagu făcându-şi în sfârşit apariţia. Am intrat la egalitate la cabine, scor 14-14.
Partea a doua a avut o desfăşurare asemănătoare, cu Angola echipa cu inițiativă, până în minutul 55. „Torpilele” trimise de Neagu, 4 la număr, s-au dovedit decisive. Iulia Dumanska a pus şi ea umărul cu 2 intervenţii salvatoare, iar România s-a impus 27 – 24. (Mincu E.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



