Actualitate
Sicriul cu trupul neînsufleţit al Majestăţii Sale Defuncte Regele Mihai I a fost depus luni la Catedrala Ortodoxă Greacă din Lausanne
Zeci de români de toate vârstele din Elveţia au venit să se reculeagă şi să aducă omagiul lor. Unii au venit şi din alte ţări, precum Franţa sau Italia, special pentru a lua parte la slujbă, anunţă Casa Regală.
La ora 14, în prezenţa Principeselor Elena şi Sofia, precum şi a Excelenţei Sale Alexander Philips Nixon, a fost oficiată o slujbă. Au slujit IPS Mitropolitul Iosif al Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Centrale şi Meridionale, părintele paroh Alexandre Yossifidis, alături de un sobor de şase preoţi, în limbile română, franceză şi greacă.
Au fost prezente şi măicuţele care veghează permanent trupul neînsufleţit al Regelui Mihai, până la plecarea către ţară.
„Cei care l-au cunoscut au vorbit cu multă emoţie despre demnitatea şi integritatea cu care Majestatea Sa Defunctă a trăit, despre modul profund în care i-a influenţat. Printre aceştia s-au numarat domnul Dan Bădic, fostul director al Casei Majestăţii Sale, dl Michel Lude, colecţionar de vehicule militare, membru al Comitetului Asociaţiei Elveţiene a Vehiculelor Militare, al cărei Preşedinte de Onoare era MS Regele. Mulţi au venit la catedrală pentru a se închina la catafalcul Regelui si pentru a-i onora memoria”, potrivit Casei Regale.
“Regele este un om etern”, a spus unul dintre participanţii la slujbă. Cei mai tineri dintre participanţi au declarat că este o pierdere pe care şi generaţia lor o resimte. “Am fi avut nevoie de mai multe repere ca Regele Mihai”, a spus unul dintre ei.
Sicriul va rămâne la Catedrala Ortodoxă Greacă până marţi, 12 decembrie, la ora 16, urmând ca miercuri să fie adus în ţară, la Aeroportul Otopeni, la ora 11. (Dana B.).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



