Actualitate
Senatorul PNL Marius Nicoară a fost condamant la un an de închisoare cu suspendare
Senatorul PNL Marius Nicoară a fost condamant la un an de închisoare cu suspendare de către judecatorii Curţii Supreme. Asta după ce în noiembrie 2014 s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident în care o persoană a fost rănită. Decizia nu este însă definitivă.
Magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție au dat sentinţa în cazul senatorului PNL Marius Nicoară, judecat pentru că a condus un vehicul deşi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. Liberalul a fost condamnat la un an de inchisoare cu suspendare, iar instanța a stabilit și condițiile pe care acesta trebuie să le respecte în această perioadă. De asemenea, senatorul este obligat să presteze timp de 60 de zile muncă în folosul comunităţii la Asociaţia Filantropică Medical Creştină Cluj Napoca sau la Primăria Municipiului Cluj Napoca şi trebuie sa plateaasca 4.500 lei cheltuieli judiciare catre stat.(Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



