Actualitate
Premierul Mihai Tudose somat de senatorul USR Mihai Gotiu
Premierul Mihai Tudose şi miniştrii Mediului, Graţiela Gavrilescu, respectiv Apelor şi Pădurilor, Doina Pană, trebuie să ia unele măsuri urgente care să stopeze acţiunile menite să eludeze hotărârile judecătoreşti definitive legate de stoparea lucrărilor hidroenergetice ilegale care distrug râul Jiu, afluenţii acestuia şi Parcul Naţional Valea Jiului, a transmis miercuri, în cadrul unei scrisori deschise adresate celor trei demnitari, senatorul USR Mihai Goţiu.
Scrisoarea vine în contextul în care, profitând de vacanţa de Crăciun, miercuri, 27 decembrie, ar urma să fie finalizată procedura de depunere de observaţii în legătură cu decizia de încadrare pe care Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj urmează să o elibereze pentru Planul de Management al Parcului Naţional Valea Jiului.
„Atât pe formă, cât şi pe fond, această procedură este profund viciată, demonstrând rea-credinţă şi iresponsabilitate din partea iniţiatorului şi a reprezentanţilor unor instituţii ale statului cu atribuţii în monitorizarea şi aplicarea legislaţiei din domeniul protecţiei mediului”, arată Mihai Goţiu, în scrisoarea deschisă.
Justiţia a confirmat, prin decizii judecătoreşti definitive, modul ilegal de desfăşurare al lucrărilor, cea mai recentă dintre aceste sentinţe (făcută publică de Curtea de Apel Bucureşti pe data de 14 decembrie 2017) anulând autorizaţiile de construire eliberate pentru Hidroelectrica de către Consiliul Judeţean Gorj, respectiv Consiliul Judeţean Hunedoara.
„Într-un mod scandalos, APM Gorj intenţionează acum să emită o decizie de încadrare pentru un plan de management realizat de Administraţia Parcului Naţional Valea Jiului, care pare elaborat direct din biroul conducerii Hidroelectrica, în care e prevăzută ca zonă de dezvoltare durabilă (adică zonă în care se pot efectua lucrări precum cele ale căror autorizaţii de construire au fost anulate) aria cea mai importantă din parc. Distrugerea acestei zone lasă, practic, fără sens şi conţinut, clasificarea ca parc naţional a Văii Jiului. Printr-o stranie coincidenţă, procedura a fost declanşată aproape simultan cu decizia judecătorească prin care s-au desfiinţat autorizaţiile de construire, iar termenul până la care se pot trimite observaţii se împlineşte astăzi (27 decembrie 2017), adică după vacanţa de Crăciun. Printr-o coincidenţă şi mai stranie (şi revoltătoare), site-ul Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, prin intermediului căruia s-ar fi putut trimite observaţii către APM Gorj este, astăzi, căzut!”, scrie senatorul USR.
Potriviţi politicianului, scopul acestor demersuri este de a grăbi distrugerea ireversibilă a Văii Jiului, astfel încât să-şi piardă statutul şi clasificarea de Parc Naţional, chiar şi cu riscul intrării României în infrigement, cum s-a întâmplat în cazul distrugerii râurilor Capra şi Buda din Munţii Făgăraş.
„Dacă doriţi să evitaţi acest lucru, precum şi escaladarea revoltei publice (peste 30.000 de cetăţeni semnând petiţia Declic pentru salvarea Jiului şi a Parcului Naţional Valea Jiului) vă solicit ca, în regim de urgenţă, să întreprindeţi toate măsurile legale pentru: 1) Stoparea oricăror lucrări de distrugere a Jiului şi a Parcului Naţional Valea Jiului şi punerea în aplicare a deciziilor judecătoreşti definitive; 2) Stoparea oricăror proceduri şi demersuri al căror scop făţiş este eludarea hotărârilor judecătoreşti definitive, prin eliberarea unor acte, avize, autorizaţii care să le înlocuiască pe cele anulate de justiţie; 3) Elaborarea unui Plan de Management pentru Parcul Naţional Valea Jiului cu respectarea legislaţiei româneşti şi europene din domeniile protecţiei mediului, al ariilor naturale protejate, al calităţii apei şi al evaluării impactului proiectelor publice şi private asupra mediului; 4) Comunicarea publică a deciziilor luate”, mai arată senatorul Mihai Goţiu în scrisoarea deschisă. (Corina U.).
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 3 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău
-
Actualitateacum 3 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari



