Connect with us

Actualitate

Retrospectiva anului. Iata cele mai importante evenimente petrecute in Ploiesti in 2017

Publicat

pe

Evenimentele importante nu au ocolit Ploiestiul nici in 2017. Inca din prima luna a anului, orasul nostru a ajuns pe primele pagini ale ziarelor nationale din cauza unui tanar din municipiu care si-a riscat libertatea pentru un inel furat din Franta. Retrospectiva se incheie cu cea mai noua „isprava” a autoritatilor locale, trecerea 3D pentru pietoni, care ne-a adus, din nou, in fata reflectoarelor in presa centrala.

Iata care sunt principalele evenimente care s-au petrecut in 2017 si pe care speram sa le uitam/rezolvam cat mai repede:

Ianuarie

– Un ploieştean a fost arestat dupa ce a furat, din Franţa, două diamante şi două inele a căror valoare se ridică la aproximativ cinci milioane de euro. Asupra barbatului s-a gasit un singur inel, valoarea acestuia fiind de un 1,7 milioane de euro şi că unul dintre diamante ar fi fost vândut de tânăr. Un alt inel şi un diamant ar fi fost vandute unor cetateni sârbi.

– OMV Petrom transferă în patrimoniul judeţului Prahova Muzeul Petrolului de la Ploieşti

 

Februarie

– O tânără mamă din Ploiești nu a mai apucat să se bucure de Ziua Îndrăgostiților. Cel care ar fi trebuit să îi aducă un cadou, concubinul ei, a ucis-o cu sânge rece. Crima a avut loc în jurul orei 5.00 dimineața, într-un apartament din blocul 3D, situat în cartierul ploieștean Mihai Bravu. De față la oribila crimă au fost băiatul de 11 ani al femeii și încă două prietene ale ei. Gestul criminalului se pare că a surprins-o atât pe victimă cât și pe celelalte două femei care nu au avut curajul să intervină. În schimb, micuțul de 11 ani a sărit, curajos, în ajutorul mamei sale.

– Procurorul Mircea Negulescu („Portocala”) a demisionat de la DNA Ploiesti in urma inregistrarilor aparute in mass-media, in care acesta se lauda ca executa afaceristi sau politicieni dupa bunul plac.

Martie

– A murit mama Madalinei Manole

– Cinci tineri au mimat, miercuri seara, un atentat terorist în centrul municipiului Ploieşti, în zona Caraiman. Potrivit adevarul.ro, tinerii se aflau într-o maşină de culoare neagră cu numere de Bacău. Oamenii au relatat că tinerii opreau maşina acolo unde vedeau un grup de oameni şi întrebau de o anumită adresă în limba engleză. Aceştia au scos pe geam un pistol cu capse care, imita zgomotul unei arme autentice şi scotea şi puţin fum. Unul dintre ei era îmbrăcat într-un costum de arab. Oamenii au intrat în panică şi au alertat poliţia. Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că mai mulţi cetăţeni străini au tras cu arma în centrul Ploieştiului.

– Angajatii TCE au intrat in greva, prima pe acest an. Blocaje similare s-au inregistrat si in luna decembrie, cand ploiestenii s-au trezit asteptand in statii, greva fiind neanuntata.

Aprilie

– Primaria Ploiesti a ramas fara bani pentru principalele sale proiecte pentru ca a trimis documentele la un numar gresit de fax, iar cele transmise prin Posta au ajuns cu intarziere. Printre proiectele care au pierdut banii care trebuiau sa vina de la Ministerul Dezvoltarii prin PNDL se numara, construirea unui bazin olimpic, de locuinte sociale, de gradinite si de pasaje supraterane.
– S-a redeschis Hipodromul Ploiesti. Prima cursa de trap a avut loc pe 15 aprilie.

– O plachetă comemorativa dedicată fraţilor Mehedinţeau a fost dezvelită in gradina din fata UPG Ploieşti

Mai

– Un ingrijitor de la Zoo Bucov a murit dupa ce a fost intepat de o viespe.

– Cantaretul Catalin Stefan Ion, solistul trupei Parazitii, cunoscut cu numele de scena Cheloo, a fost retinut pentru trafic de droguri, de catre procurorii DIICOT Ploiesti

– Casonic Kansei, unul dintre cei mai importanţi furnizori de componente pentru industria auto, a anuntat ca va construi o nouă fabrică în Ploiesti, in 2018, unde va crea 370 de noi locuri de muncă şi de unde va transfera producţia din Asia.

Iunie

– Asociaţia Petrolul 52 a câştigat licitaţia pentru mărcile Petrolul Ploieşti
– Procurorul Mircea Negulescu, urmărit penal pentru cercetare abuzivă
– Timken a deschis o fabrică nouă de rulmenţi lângă Ploieşti. Hans Klemm, ambasadorul SUA, prezent la inaugurare

– O tanara din Ploiesti a fost incatusata de politisti dupa ce controlorii au prins-o fara bilet

– Femeia care, in 2016, şi-a omorât fiul cu mai multe lovituri de ciocan, condamnată definitiv la 12 ani de inchisoare

Iulie

– Fetita de 7 ani, gasita moarta in incinta unui loc de joaca amplasat intr-un restaurant renumit din Ploiesti

– Profesor de matematică de la Universitatea Petrol Gaze din Ploieşti, condamnat pentru luare de mită

– 18 traficanţi de droguri au fost arestaţi la Ploieşti într-un dosar în care au fost aduiate peste 200 de persoane

August

– S-a inaugurat magazinul JYSK. Ploiestenii s-au imbulzit sa prinda pernele oferite cadou

– Leonard Doroftei a fost somat sa elibereze spatiul in care functioneaza PUB-ul pe care il detine in centrul orasului

– Tânăra din Ploieşti, dezbrăcată de două prietene şi aruncată în stradă. A fost victima unei răzbunări amoroase

– A doua grevă spontană la TCE Ploiești. Angajații au retras mijloacele de transport din oraș

Septembrie

– Sebastian Ghiţă şi Iulian Bădescu, fostul primar al municipiului Ploieşti, au fost achitaţi în dosarul ASESOFT

– A murit Mircea Ionescu-Quintus

– DIICOT Ploiesti a efectuat perchezitii la sediul firmei ALKA, intr-un dosar de evaziune fiscala cu prejudiciu de 50 milioane de lei

Octombrie

– Firma ALKA anunta deschiderea unei noi fabrici la Ploiesti, investitia ridicandu-se la 11, 5 milioane de euro

– O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a murit după ce a căzut de la etajul unui bloc situat în cartierul Nord din Ploieşti

– Ploieşteanul Alexandru Rusu, care în februarie şi-a înjunghiat de mai multe ori concubina pe motiv că femeia şi prietenele ei au refuzat să întreţină relaţii sexuale cu el, a fost condamnat la 20 de ani şi opt luni de închisoare

– Nicoleta Boca, medic stomatolog care lucra la un cabinet privat din Ploieşti, a fost găsită moartă în apartamentul ei din Capitală. Anchetatorii au stabilit ca a fost vorba despre o crima

Noiembrie

– Presedintele Iohannis a sosit cu trenul la Ploiesti

– O profesoara de la Colegiul „A. I. Cuza” a tuns un elev, in timpul orelor

– Ministrul Petre Daea a venit la Ploiesti sa promoveze produsele din carne si blana de oaie

– Transportul public local, blocat pentru a treia oara, din cauza unei noi greve a angajatilor TCE

– Omul de afaceri Costel Căşuneanu, adus la audieri, al DNA Ploiesti

– Guvernul a anuntat ca imprumuta 35 de milioane de euro de la Banca Mondiala pentru constructia autostrazii Ploiesti-Brasov

Decembrie

– O femeie cu afecţiuni psihice a ameninţat cu cuţitul călătorii dintr-un autobuz din Ploieşti

– 90 de persoane implicate într-o reţea de traficanţi de droguri, aduse la audieri la DIICOT Ploiesti

– A fost realizata prima trecere pentru pietoni, 3D, in cartierul Mihai Bravu. Pictura nereusita a facut inconjurul presei nationale.

– Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, trimis în judecată într-un dosar de luare de mită a fost achitat, în primă instanţă, de Curtea de Apel Ploieşti. (http://ph-online.ro ).

 

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized5 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul