Actualitate
“Probabil d-nul Scarlat Iriza îşi închipuie că peştii pot trăi pe ţeavă”
Senatorul USR Mihai Goţiu, vicepreşedinte al Camerei superioare a Parlamentului, a reacţionat dur la acuzaţiile de „sabotare a economiei” lansate de colegul său de la ALDE Scarlat Iriza, reiese dintr-un comunicat de presă remis joi de partidul înfiinţat de Nicuşor Dan.
„În ultimele zile ale anului trecut, le-am solicitat premierului Mihai Tudose şi miniştrilor Mediului, respectiv Apelor şi Pădurilor, să intervină pentru a împiedica eludarea hotărârii judecătoreşti definitive a Curţii de Apel Bucureşti, care a anulat, pe 14 decembrie 2017, autorizaţiile de construire ale proiectului hidroenergetic care distruge Jiul, afluenţii lui şi Parcul Naţional Defileul Jiului. Din arcul guvernamental a răspuns un senator ALDE, care m-a atacat, declarând că cerinţa de respectare a legii ar fi ”sabotaj”. Prin afirmaţiile sale, d-nul senator Scarlat Iriza confirmă că scopul actualei Puteri e să ducă la rău sfârşit distrugerile de pe Jiu, până în momentul în care acestea vor fi ireversibile.
Ce nu spune d-nul Iriza, fie pentru că habar nu are, fie din rea-credinţă, e faptul că distrugerile de mediu şi afectarea calităţii apei (protejate prin legislaţia românească şi europeană din domeniu) vor genera costuri care, pe termen mediu şi lung, vor fi incomparabil mai mari decât cele peste 200 de milioane de euro, despre care pretinde că s-ar fi ”investit” în betonarea şi băgarea pe ţeavă a Jiului şi aşa-zisele beneficii ulterioare ale proiectului. O parte importantă din cele 200 de milioane de euro au ajuns în buzunarele grangurilor de la Hidroelectrica şi ale colaboratorilor lor, în timp ce factura pentru distrugerile de mediu va fi suportată de către comunităţile locale şi de către toţi contribuabilii români”, a declarat Goţiu.
Senatorul USR susţine că afirmaţiile lui Iriza, conform cărora ”pe cele 85 de hectare pe care se desfăşoară proiectul nu vor fi afectate nici flora, nici fauna şi nici peştii cărora li s-a dat chiar o atenţie specială” sunt cel puţin hazardate, dacă nu, pur şi simplu, mincinoase. Garda de Mediu – Comisariatul Judeţean Gorj a notificat emitentul acordului de mediu (Agenţia pentru Protecţia Mediului Gorj) cu privire la oportunitatea realizării unui Studiu de Evaluare Adecvată, în acord cu art. 6, alin. (2) din Directiva Habitate. Hidrolectrica SA a contestat în instanţă actele de control şi măsurile dispuse de Garda de Mediu, dar a pierdut definitiv, în octombrie 2017, şi acest proces. În lipsa Studiului de Evaluare Adecvată menţionat, afirmaţiile conform cărora ”mediul nu ar fi afectat” reprezintă o manipulare politicianistă ieftină.
„Probabil d-nul Scarlat Iriza îşi închipuie că peştii pot trăi pe ţeavă, că se poate face rafting şi turism pe ţeavă, că urşii bruni, râşii, vidrele, căpriorii, caprele negre, lupii şi toate celelalte 400 de specii de animale şi 700 de specii de plante din Parcul Naţional Defileul Jiului, unele pe cale de dispariţie şi protejate prin legi naţionale şi europene, pot supravieţui pe ţeavă. Dacă d-nul Scarlat Iriza şi colegii lui din majoritatea PSD şi ALDE sunt cu adevărat interesaţi de cele 200 de milioane de euro care s-au pompat în acest proiect le propun (pentru că au deja exerciţiul ăsta şi deţin majoritatea necesară să ia o astfel de decizie) constituirea unei Comisii de anchetă parlamentară.
Să afle toţi cetăţenii români cum a fost posibil ca acest proiect să continue după ce autorizaţiile iniţiale expiraseră, după schimbarea regimului de protecţie a zonei, declarată Parc Naţional, şi după ce instanţele de judecată au confirmat, în mod definitiv, abuzurile şi ilegalităţile proiectului distructiv. De asemenea, cetăţenii vor avea astfel posibilitatea să afle cine sunt responsabili şi cum vor răspunde pentru alocarea a milioane de euro pentru distrugerea Jiului. D-nul Scarlat Iriza şi colegii lui din majoritatea parlamentară PSD şi ALDE trebuie să înţeleagă că trădarea de ţară şi sabotarea economiei naţionale sunt atunci când legile României şi ale UE nu se aplică, iar deciziile judecătoreşti definitive sunt încălcate sau eludate”, a punctat Goţiu.(Neagu Monica).
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni
• Dyson lansează HushJet™ Purifier Compact: purificare puternică, acum în format compact și ultra-silențios
-
Actualitateacum 3 săptămâniTextura care arată bine azi poate ceda repede: alginatul de sodiu în formule sensibile după prima săptămână
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniProiectele complexe de software, AI și data duc RebelDot pentru a treia oară în FT1000, topul Financial Times al companiilor europene cu cea mai rapidă creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDyson lansează Dyson HushJet™ Mini Cool: ventilatorul portabil care combină fluxul de aer puternic cu designul elegant
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe Paște, amintirile ajung instant la cei dragi HONOR Connect elimină barierele dintre Android și iOS și simplifică transferul de fișiere între dispozitive
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniVlad Buzoianu intră pe piața spălătoriilor auto și lansează Washzilla, proiect care pornește la Cluj după o investiție de 500.000 de euro
-
Actualitateacum 2 săptămâniGlafuri PVC de interior pentru ferestre mici – Cum le facem să pară mai mari
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniDe Ziua Internațională a Animalelor de Companie, HONOR te ajută să surprinzi cele mai frumoase momente alături de companionul tău



