Connect with us

Actualitate

Fostul ministru Robert Cazanciuc, l-a criticat pe preşedintele Klaus Iohannis pentru prestaţia sa de la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul căreia s-a ales noua conducere a instituţiei.

Publicat

pe

„Prima apariţie publică a preşedintelui României m-a făcut să mă întreb dacă se numeşte Iohannis sau Băsescu, de vreme ce a ales să vorbească în discursul de la şedinţa de alegeri din CSM de îngrăşatul porcului în Ajun de Crăciun. În anul Centenarului aş prefera, mai degrabă, un preşedinte mediator decât jucător. Aş prefera ca în cadrul atribuţiilor sale privind promulgarea legilor, preşedintele să invite membrii Comisiei speciale la Cotroceni, să aibă un dialog despre legile justiţiei pentru a vedea dacă sunt dispoziţii, instituţii care nu corespund unor aşteptări sociale”, a scris Cazanciuc pe pagina sa de Facebook.

Pesedistul s-a arătat dispus să meargă la Cotroceni să discute „pe texte concrete” cu preşedintele Iohannis.

„Am evita astfel să discutăm despre un preşedinte greşit informat, pentru că refuz să accept varianta că, în debutul anului Centenar, preşedintele a ales să fie de partea unora, doar pentru că alţii îndrăznesc să aibă alte opinii. Eu, personal, sunt dispus să merg şi să am un asemenea dialog pe texte concrete, pentru că, în final, toţi avem nevoie de o justiţie independentă, dar şi responsabilă în acelaşi timp”, a precizat Cazanciuc.

Preşedintele Klaus Iohannis a atras atenţia, în cadrul şedinţei CSM, că după instalarea celui de al doilea Guvern PSD-ALDE, discuţiile în jurul modificărilor legilor Justiţiei s-au reaprins şi a urmat o procedură „netransparentă”: „s-au iniţiat modificări în guvern, care pe urmă nu au fost în guvern, au fost duse cumva printr-o procedură nemaivăzută, într-o comisie specială a Parlamentului”.

Legile Justiţiei au fost adoptate, a reamintit Iohannis, în pofida faptului că mai tot ce a fost for de specialitate (inclusiv CSM) a dat avize negative iar partenerii europeni au atras şi ei atenţia că trebuie mai multă dezbatere şi transparenţă.

Partenerii noştri din Uniunea Europeană, din Consiliul Europei, au atras atenţia că trebuie mai multă dezbatere, trebuie mai multă transparenţă. Cu toate acestea, acea super comisie specială a mers mai departe într-o procedură parlamentară proaspăt inventată care, apropo, a fost contestată, dar Curtea Constituţională a considerat că se poate şi aşa. O procedură parlamentară pe care, în această formă, nu am mai avut-o niciodată, cu discuţii lipsite total de transparenţă, cu pumnul în gura opoziţiei, ba chiar unii au vrut să voteze ca opoziţia să nu mai aducă amendamente de acelea deranjante, cu lucrat noaptea, lucrat multe ore în ultimele zile ale sesiunii.

De ce s-or fi grăbit doamnele şi domnii parlamentari să îngraşe porcul înainte de Crăciun? Probabil nu au auzit acea vorbă din popor, cu îngrăşatul porcului în Ajun de Crăciun. Aia a ieşit. Au ieşit trei legi foarte contestate, contestate nu numai de opoziţie la Curtea Constituţională, ci şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a analizat aceste legi şi a considerat că nu se încadrează în cadrul constituţional din România.

Eu regret – eu, Preşedintele României – regret că s-a ajuns în România în această situaţie în care legile justiţiei, care sunt foarte importante, se discută în proceduri neclare, ad–hoc, sub presiunea timpului, cu nerespectarea unor cutume în procedura parlamentară şi, în final, aprobate în mare viteză, viteză neexplicată în spaţiul public şi ajunse, toate, să fie contestate la Curtea Constituţională”, a afirmat Iohannis. (Dana B.).

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Economic12 ore ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized13 ore ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized2 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized3 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate3 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse3 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse4 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse4 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic5 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic5 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized5 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate5 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized6 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Top Stiri Comisarul