Connect with us

Actualitate

Mai multe organizaţii neguvernamentale şi grupuri civice au i-au cerut preşedintelui Klaus Iohannis să nu numească din nou un premier din partea coaliţiei conduse de Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu.

Publicat

pe

Preşedintele Klaus Iohannis trebuie să desemneze un alt candidat decât propunerea coaliţiei PSD-ALDE pentru funcţia de prim-ministru al României, au solicitat marţi, în cadrul unui comunicat de presă, un grup de organizaţii neguvernamentale şi grupuri civice.

„Având în vedere noua criză morală şi politică provocată de Liviu Dragnea, insistenţa conducerii PSD de a subordona puterea executivă şi puterea judecătorească unor interese personale şi de grup de natură penală, dar şi comportamentul de armată de ocupaţie al coaliţiei PSD-ALDE, interesată exclusiv de spolierea resurselor publice şi impunitate în faţa legii, noi, organizaţiile civice semnatare:

  1. Solicităm Preşedintelui României Klaus Iohannis să desemneze un alt candidat decât propunerea coaliţiei PSD-ALDE pentru funcţia de Prim-ministru al Guvernului României şi doar sub rezerva asumării publice de către acesta a respectării depline a principiilor democratice şi ale statului de drept;
  2. Cerem tuturor partidelor politice şi actorilor civici, care cred şi acţionează efectiv în sensul continuării drumului democratic european şi euroatlantic, al respectării statului de drept şi al consolidării independenţei justiţiei şi a luptei împotriva corupţiei, să discute şi să colaboreze pentru identificarea unei soluţii programatice şi politice coerente la fundătura democratică şi economică în care ne-a adus un an de pseudoguvernare PSD-ALDE;
  3. Le reamintim românilor că sâmbătă, 20 ianuarie, ora 18.00, ieşim în Piaţa Universităţii din Bucureşti şi oriunde în ţară, pentru a cere:

– Autorităţilor competente (Guvern, CCR şi Preşedinţia României) să ceară un punct de vedere Comisiei de la Veneţia în legătură cu modificările adoptate de Parlament la legile Justiţiei înainte de o decizie a Curţii Constituţionale în legătură cu acestea şi de o eventuală reexaminare a acestora în Parlamentul României;

– Respingerea în Parlament a tuturor propunerilor actuale de modificare a legislaţiei penale, care urmăresc slăbirea luptei anticorupţie, reducerea pedepselor sau dezincriminarea unor infracţiuni”, se arată în comunicatul citat.

Potrivit organizaţiilor civice, a greşi este omeneşte, dar a persevera în greşeală este diabolic.

„Credem, deci, că singura soluţie responsabilă este să nu mai dăm pentru a treia oară pe mâna unei găşti iresponsabile viitorul ţării şi al fiecăruia dintre noi. În aceeaşi măsură, alternativa nu se poate construi decât prin colaborare, încredere, competenţă, soluţii clare şi concrete la problemele românilor, nu prin meschinărie, certuri şi mize mici. Noi vom continua acţiunea comună civică paşnică, cu respectarea valorilor democratice şi constituţionale. Cerem acelaşi lucru Preşedintelui României şi tuturor actorilor politici, precum şi viziune, curaj şi ieşirea din pasivitate”, au subliniat organizaţiile.

Semnatarii apelului: #activAG Piteşti, Acţiunea Civică Galaţi, Alba Iulia Civică, Asociaţia Aradul Civic, Asociaţia Civică profest, CIVICA Iaşi, Comunitatea Curăţăm Galaţiul, Corupţia Ucide, Diaspora Franţa solidară cu România, Geeks for Democracy, Grupul civic #Insist, Iniţiativa România, Iniţiativa Timişoara (federaţie civică formată din Activ Civic, ACUMA, Organizaţia Studenţilor din Universitatea Timişoara OSUT, Yacht Club Timişoara, Asociaţia Culturala Ariergarda, Trei Compas, Asociaţia Studenţilor PFC – Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării), Oradea Civică, #REZISTENŢA, #Rezist Liguria, #Rezist Milano, #Rezistăm şi la Paris, Spaţiu liber de corupţie. #VăVedem din Bucureşti, Tulcea rezistă şi vedem Just – Asociaţia Voci pentru Democraţie şi Justiţie.(Paul D.).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Economic10 ore ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

Uncategorized11 ore ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate2 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized2 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized2 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized3 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate3 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse3 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse4 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse4 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic5 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic5 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized5 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate5 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Uncategorized6 zile ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

Politic7 zile ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Top Stiri Comisarul