Connect with us

Actualitate

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că va atrage atenţia noului Guvern asupra responsabilităţii decidenţilor politici de a asigura stabilitatea economică a României

Publicat

pe

Viitorul Guvern trebuie să înţeleagă cât de important este să nu pericliteze, prin politici imprudente şi măsuri hazardate, sustenabilitatea fiscală şi potenţialul de dezvoltare al României pe termen lung, a declarat joi, cu prilejul recepţiei organizate la Parlament de Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană, preşedintele Klaus Iohannis.

„În anul 2017, economia României a consemnat o rată de creştere record în Uniunea Europeană. Asta ştim cu toţii, şi ne bucurăm. Însă aceste cifre nu reflectă, din păcate, şi calitatea politicilor economice, progresele mediului de afaceri fiind obţinute mai degrabă în ciuda acestor politici. Din acest motiv, tabloul macroeconomic nu este lipsit de riscuri în plan economic şi financiar, riscuri care înseamnă responsabilităţi suplimentare pentru decidenţii anului 2018. De exemplu, situaţia bugetară a anului 2017 arată că se continuă trendul descrescător în planul investiţiilor publice, prin diminuarea ponderii în PIB a cheltuielilor de capital faţă de anii anteriori. Însă nu este suficient ca bugetul să prevadă doar pe hârtie alocări investiţionale, ci trebuie ca investiţiile să fie şi realizate, pentru a nu mai neglija domenii cheie, precum infrastructura”, a declarat Iohannis.

În acelaşi timp, şeful statului a remarcat că, în ciuda unei creşteri economice record în Uniunea Europeană, Guvernele PSD-ALDE au avut dificultăţi în asigurarea cadrului fiscal-bugetar care să respecte ţinta de deficit de 3% din PIB.

„În contextul unor politici fiscale imprudente, Guvernul a trebuit să adopte măsuri ad-hoc, şi anume reintroducerea accizei suplimentare asupra carburanţilor, preluarea de dividende sporite de la companiile de stat sau blocarea unor plăţi ale ordonatorilor de credit pe final de an. Dacă la toate acestea adăugăm şi degringolada fiscală, pe fondul unor modificări ale Codului Fiscal contestate de aproape toată lumea, rezultă lipsa oricărei preocupări din partea guvernanţilor de a asigura predictibilitatea economică pe care mediul de afaceri o invocă, pe bună dreptate, sistematic. Pentru anul 2018, este evident că atenţia trebuie să se orienteze asupra mediului de afaceri, care s-a confruntat în ultima perioadă cu provocări dintre cele mai nefireşti în planul calităţii şi predictibilităţii măsurilor economice”, a precizat Iohannis.

Preşedintele a dat asigurări că este la curent cu preocupările şi dificultăţile pe care mediul de afaceri le întâmpină.

„În acest sens, voi atrage atenţia şi noului Guvern, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, asupra responsabilităţii decidenţilor politici de a asigura, mai presus de orice, stabilitatea economică a României. Viitorul Guvern trebuie să înţeleagă cât de important este să nu pericliteze, prin politici imprudente şi măsuri hazardate, sustenabilitatea fiscală şi potenţialul de dezvoltare al României pe termen lung. În acest sens, voi discuta cu noul Guvern şi voi solicita consultări cu cei responsabili în sfera politicilor economice, astfel încât să existe garanţii de stabilitate din partea guvernanţilor. Ca Preşedinte, îmi doresc pentru România o economie sănătoasă, care să beneficieze de o guvernare responsabilă şi de politici predictibile, astfel încât beneficiile de astăzi să nu devină iluzorii mâine, sau să impună costuri nemeritate pentru generaţiile viitoare”, a afirmat Iohannis.

În încheierea discursului său, liderul de la Cotroceni şi-a exprimat speranţa că, prin bună-credinţă, transparenţă şi dialog deschis cu decidenţii politici, mediul de afaceri va reuşi să îşi susţină priorităţile şi să îşi consolideze realizările.(Neagu Monica).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Diverse6 ore ago

Cât costă construirea unei hale industriale?

Costul unei hale industriale nu poate fi stabilit corect numai pe baza suprafeței. Două hale cu aceeași dimensiune pot avea...

EconomicO zi ago

Monsson Trading sponsorizează cu 3 milioane de lei modernizarea Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din Constanța

Furnizorul de energie Monsson Trading finanțează cu 3.000.000 de lei modernizarea integrală a Secției de Terapie Intensivă Pediatrică din cadrul...

UncategorizedO zi ago

Aparatul Karcher defect: ce verifici înainte de service

Un aparat Karcher care se oprește, pierde presiune sau aspiră slab anunță de obicei o problemă care se agravează. Iată...

Actualitate3 zile ago

Debit și credit sunt termeni simpli până când apar în contexte diferite

Cuvintele debit și credit apar în extrasul de cont, în contabilitate, pe carduri și în discuțiile despre împrumuturi. Tocmai această...

Uncategorized3 zile ago

Corporate travel management pentru deplasări de business mai bine controlate

Serviciile de corporate travel management ajută companiile să gestioneze mai eficient deplasările angajaților, de la rezervarea zborurilor și a hotelurilor...

Uncategorized3 zile ago

Sondaj Novo România: greutatea, schimbarea cea mai des observată la menopauză

Aproape jumătate dintre femei se învinovățesc pentru schimbările corporale din menopauză   București, 23 septembrie 2026. Aproape jumătate (47%) dintre femeile...

Uncategorized4 zile ago

Samsung dă startul lansării oficiale One UI 9, aducând cele mai noi experiențe Galaxy pe mai multe dispozitive

Galaxy AI îmbunătățit ajută utilizatorii să facă, să creeze și să înțeleagă mai mult pe toate dispozitivele   București, 22...

Actualitate4 zile ago

De ce internetul merge perfect lângă router și slab în camera de alături

O conexiune rapidă la internet nu garantează automat Wi-Fi bun în fiecare colț al casei. Poți avea viteză foarte bună...

Diverse4 zile ago

Unde nu a răsărit rapița? AEROCROP identifică zonele afectate cu ajutorul dronei

Compania românească AEROCROP monitorizează parcelele din aer, realizează rapoarte privind starea culturii și poate interveni cu drona agricolă pentru însămânțarea...

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând
Diverse5 zile ago

Cum se întreține o rochie de seară din satin ca să arate impecabil ani la rând?

Dimineața de după o nuntă are ritualul ei. Pantofii zac lângă ușă, agrafele sunt împrăștiate prin baie, iar rochia de...

Diverse5 zile ago

Cum compari mai liniștit opțiunile pentru următoarea mașină

Piața mașinilor rulate din România se mișcă repede, iar deciziile se iau de multe ori sub presiunea timpului. Un anunț...

Economic6 zile ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic6 zile ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized6 zile ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate6 zile ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

UncategorizedO săptămână ago

Deratizare București pentru controlul eficient al rozătoarelor

Serviciile de deratizare Bucuresti sunt necesare atunci când apar șoareci sau șobolani în locuințe, spații comerciale, depozite, subsoluri sau alte...

PoliticO săptămână ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO săptămână ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

UncategorizedO săptămână ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
ActualitateO săptămână ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Top Stiri Comisarul