Actualitate
Noul program de guvernare PSD-ALDE „arată de parcă ar fi scris în Ministerul Agriculturii, printre două beri”
Noul program de guvernare PSD-ALDE „arată de parcă ar fi scris în Ministerul Agriculturii, printre două beri”, a declarat sâmbătă seara, în cadrul aniversării a 15 ani de la înfiinţarea Conferinţei Tineretului Maghiar, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.
„A citit careva planul de guvernare? Ştiu că Balint l-a citit şi mi-a spus că arată de parcă ar fi scris în Ministerul Agriculturii, printre două beri. Se va decide săptămâna viitoare referitor la acest plan de guvernare şi ar fi foarte bine dacă v-aţi exprima şi voi părerea.
Eu aş fi foarte bucuros ca mâine dimineaţă să citiţi acest program de guvernare şi să ne spuneţi ideile voastre până luni dimineaţa. Avem şi noi idei referitoare la perioada următoare pe care vrem să le prezentăm. Toate aceste acorduri sunt pe plan îndelungat„, a declarat Kelemen Hunor, potrivit traducerii oficiale citate de Agerpres.
Reamintim că unul dintre vicepreşedinţii PNL, Florin Roman, susţine că Guvernul Dăncilă ar putea pica la votul de învestitură din Parlament dacă cei de la UDMR decid să nu îl susţină. (Neagu Monica).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



