Actualitate
SPP-ul a fost marginalizat de Guvernul Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că a transmis SPP că renunţă la protecţie şi a precizat că membrii cabinetului său sunt pe aceeaşi linie cu ea.
„Precizez că am transmis Serviciului de Protecţie şi Pază încă de luni seară că nu vreau să beneficiez de protecţie. Înţeleg că toţi miniştrii au aceeaşi opţiune”, a declarat Dăncilă, citată de digi 24.ro, adăugând că nu are nicio o problemă cu ofiţerii sau cu instituţia.
„Nu am nicio problemă cu ofiţerii SPP şi nici cu instituţia, însă aceasta este decizia mea”, a afirmat Viorica Dăncilă.
Reamintim că Viorica Dăncilă a renunţat la serviciile SPP imediat după învestitură, paza fiind asigurată de către Jandarmeria Română iar exemplul său va fi urmat de toţi miniştrii noului Executiv. Decizia a fost luată în contextul în care liderul PSD Liviu Dragnea l-a acuzat pe şeful SPP, Lucian Pahonţu, că a intervenit în guvernul Tudose mai mult decât era cazul, relatează digi24.ro.
Invitat luni seara la Antena 3, liderul PSD Liviu Dragnea a reluat scenariul implicării serviciilor în „executarea” politicienilor care vor binele românilor şi a susţinut că directorul SPP, Lucian Pahonţu, i-a transmis vicepremierului Paul Stănescu să stea deoparte, pentru că va fi protejat şi va ajunge preşedintele PSD în luna martie.
„Mai mulţi colegi mi-au zis că şeful SPP-ului a fost implicat mai mult decât e cazul. Şeful SPP-ului n-are de ce să interacţioneze cu premierul sau cu membri ai cabinetului. (…) Este un coleg de-al nostru – de mine s-a ascuns – Paul Stănescu – probabil că de aia are şi probleme acum sau poate că este o simplă coincidenţă. El a spus în mai multe întâlniri publice în ţară, la întâlniri ale CExN, că un bun prieten de-al lui a fost trimis de dl Pahonţu, care a spus că nu vorbeşte în numele dumnealui – eu cred că vorbea doar în numele dumnealui – şi a spus că undeva prin martie eu o să fiu executat şi că dumnealui să stea deoparte că o să fie protejat şi chiar o să ajungă preşedintele partidului. Dacă acelaşi tip de discuţie l-a avut şi cu Mihai Tudose sau cu Sorin Grindeanu, putem începe să avem explicaţii. Mi se pare un lucru foarte grav”, a declarat Dragnea, citat de Agerpres.
Dragnea a mai susţinut că Paul Stănescu a respins orice discuţie şi a opinat că noul premier, Viorica Dăncilă, are puterea să înţeleagă că puterea sa este dată de Parlament prin vot.
„Eu nu o văd pe doamna Dăncilă să se lase influenţată de cântece de sirenă şi nici nu o văd să se lase speriată!”, a susţinut liderul PSD.(Dana B.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



