Actualitate
Pesedistul Şerban Nicolae a lansat un atac dur la adresa preşedintelui Comisiei Europene
Ameninţarea formulată recent de preşedintele Comisiei Europene, Jean Claude Juncker, pe tema legilor justiţiei este ridicolă şi uşor etilică, a acuzat marţi, la Parlament, liderul grupului PSD din Senat, Şerban Nicolae.
„Am văzut nişte păreri personale, am văzut pe un domn care este preşedinte al Comisiei Europene, care a exprimat nişte temeri personale, care ne dădea un fel de ameninţări să modificăm legile conform deciziilor Curţii Constituţionale. Probabil că nimeni nu i-a spus că ameninţarea este ridicolă şi uşor etilică, în condiţiile în care toate deciziile CCR sunt luate în considerare de Parlament şi întotdeauna sunt puse în acord proiectele legislative cu deciziile Curţii, nu de grija MCV, nu de grija aderării la Schengen, ci pentru că aşa scrie în Constituţia României încă din anul 1991.
Este o părere ridicolă! Pentru că, din punctul meu de vedere, să spui că Parlamentul României trebuie să respecte Constituţia este şi redundant şi, în general, este jenant. Putem constata că un funcţionar de rang înalt al Uniunii Europene îşi permite să ameninţe Parlamentul României, pentru că nimeni, nici măcar cei din apropierea sa nu-i atrag atenţia”, a declarat Şerban Nicolae.
Reamintim că şeful Comisiei Europene a avertizat, în cadrul unei conferinţe de presă comune cu preşedintele Klaus Iohannis, că dacă legile Justiţiei din România rămân aşa cum au fost votate de Parlament, discuţiile despre MCV şi aderarea la Schengen se vor pune în alţi termeni.
Oficialul european a mai atras atenţia că CE nu va accepta ca România să facă paşi înapoi în privinţa statului de drept.
„Aşteptăm deciziile Curţii Constituţionale şi, dacă totul decurge cum trebuie, trebuie să asigurăm României locul ei în Spaţiul Schengen, pentru că românii nu merită să fie trataţi ca cetăţeni de mâna a doua. România şi românii sunt în centrul vieţii europene şi voi face toate eforturile pentru a-mi îndeplini acest scop atât de repede pe cât legislaţia judiciară din România o va permite. Am luat cunoştinţă că am fost dezinformat, dar vreau să vă spun că sunt bine informat în ce priveşte deciziile legate de statul de drept”, a subliniat Juncker. (Corina U.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



