Connect with us

Actualitate

Şerban Nicolae a avut circumstanţe atenuante atunci când a insultat-o pe Cosette Chichirău

Publicat

pe

La începutul lunii decembrie, senatorul PSD Şerban Nicolae o insulta grav pe deputata Cosette Chichirău, cu vorbe precum „proastă, nesimţită, îţi hlizeşti fasolea, penală este mama care v-a făcut aşa nesimţită”. Mai mult, acesta a lansat şi o jignire cu conţinut explicit sexual. Două luni mai târziu, respectiv astăzi, colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) a decis să-l sancţioneze pe social-democrat doar cu un avertisment. Hotărârea a fost adoptată cu unanimitate de voturi.

Motivul pentru care Nicolae s-a ales doar cu un avertisment? Membrii CNCD au ajuns la concluzia că senatorul a fost provocat, având astfel circumstanţe atenuante.

„Colegiul director a aplicat sancţiunea avertismentului contravenţional faţă de domnul senator Şerban Nicolae, având în vedere circumstanţele atenuante ale săvârşirii faptei: a existat o provocare din partea doamnei deputat, iar declaraţia sancţionată a intervenit în cadrul unui dialog în care cele două părţi şi-au adus acuze şi jigniri reciproce. De asemenea, Colegiul a avut în vedere şi faptul că, ulterior incidentului, domnul senator şi-a cerut scuze public faţă de limbajul utilizat”, se arată în comunicatul CNCD.

Interesant este că Nicolae a fost sancţionat doar pentru remarca sa cu conţinut explicit sexual, remarcă ce „reprezintă discriminare şi încalcă dreptul la demnitate”, potrivit CNCD. Despre restul insultelor, precum „proastă”, „mamă penală” etc., în comunicatul Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării nu se suflă niciun cuvânt.

Referitor la scuzele lui Nicolae, reamintim că după „incidentul” care a scandalizat societatea civilă, Şerban Nicolae a cerut public scuze, însă nu deputatei USR pe care a făcut-o nesimţită şi proastă, ci alegătorilor săi, cărora le-a transmis că nu a mai suportat insulta şi calomnia venite din partea acesteia şi a cedat.

„Nu e niciun fel de bucurie sau de satisfacţie. Probabil că electoratul care a trimis-o în Parlament pe doamna deputat a trimis-o exact pentru acest motiv, să ia 150 de milioane de lei pe lună, diurne, cazare, transport şi aşa mai departe, sume forfetare, ca să mă înjure pe mine. Am lăsat-o, a făcut-o de mai multe ori, din păcate pentru mine, şi îmi cer scuze pentru asta, la un moment dat am cedat şi am replicat, pentru că nu am mai suportat insulta şi calomnia repetate. Faţă de electoratul meu îmi cer scuze, îmi pare rău, faţă de oamenii de bună credinţă, că nu pentru asta m-au trimis pe mine în Parlament, sper să nu se mai repete”, a declarat Nicolae, citat de Agerpres, la Palatul Parlamentului.

Context

Pe 6 decembrie 2017, parlamentarii USR au protestat în timpul aşa-ziselor dezbateri pe legile Justiţiei, acuzând faptul că amendamentele la un act normativ atât de important pentru ţară sunt adoptate pe repede- înainte. Cosette Chichirău, deputat USR, a făcut un live din plen iar dialogul cu Şerban Nicolae a degenerat, social-democratul făcând-o nesimţită, proastă etc.

Redăm parte din dialog:

„De ce nu vă daţi demisia dacă nu vă place procedura?”, o mai întreabă Şerban Nicolae pe Chichirău, în timp ce Florin Iordache îi spune „Eu n-am ce vorbi cu tine!”

„Cei care fură sunt prezenţi în Parlament. Hoţii sunt în fruntea Parlamentului. Penalii…”, spunea pe live deputata USR, moment în care Şerban Nicoale intervine: „Doamnă, penală este mama care v-a făcut aşa nesimţită”.

Şerban Nicoale: „Da’ îşi ia leafa. Aia e bună, leafa aia mărită de Guvernul PSD, e bună leafa şi toate drepturile”.

Chichirău: „Da, luaţi-o înapoi”.

Şerban Nicoale: „Nu vă e ruşine să încasaţi bani nemunciţi? Nu vă e ruşine să fiţi asistată social?”

Chichirău: „Domnul Şerban Nicoale insultă tot poporul român şi fură împreună cu grupul lui infracţional”.

Şerban Nicoale: „Eu n-am furat nimic, doamnă, nu fiţi nesimţită! De ce nu faceţi o plângere penală. Ia scrieţi o plângere penală. Uite, căutaţi-vă un coleg alfabetizat şi faceţi o plângere penală pentru ce am furat eu. Vă rog frumos nu mai râdeţi că e o imagine dezolantă”.

Chichirău: „Dvs aţi fost şofer, eu mi-am dat doctoratul în finanţe”.

Şerban Nicoale: „Nu, n-am fost niciodată şofer”.

Chichirău: „Sunteţi şofer la grupul infracţional organizat”.

Şerban Nicoale: „Dvs sunteţi atât de proastă încât e incredibil ce spuneţi. Ia demonstraţi-mi că am fost şofer”.

Chichirău: „Avem poze”.

Şerban Nicoale: „Poze? CV-ul e în poze? (…)”

Chichirău: „Dvs. aveţi CV? A, că distrugeţi România, că furaţi România bucată cu bucată, ăla e CV-ul dvs. Eu nu înţeleg ce căutaţi aici. De fapt ştiu, dacă vă prinde legea trebuie să scăpaţi de puşcărie, asta căutaţi aici. Grav.”

„Nu vă hliziţi fasolea inutil la mine, întâi spălaţi-vă pe dinţi, aveţi între dinţi mâncarea aia de deputat”, i-a mai spus Şerban Nicoale deputatei..(Neagu Monica).

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized2 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse2 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse2 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized2 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse3 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized3 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized4 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse4 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized5 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized6 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized6 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing6 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
Diverse7 zile ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul