Actualitate
Prin măsurile fiscale promovate, partidul condus de Liviu Dragnea îngroapă organizaţiile non-guvernamentale
Ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, trebuie să vină cu schimbări la Codul Fiscal pentru a nu îngropa activitatea organizaţiilor non-guvernamentale, a solicitat joi, în cadrul unui comunicat de presă, partidul Uniunea Salvaţi România.
„Modificarea cadrului legislativ şi fiscal care reglementează schimbarea şi completarea Ordonanţei Guvernului 26/2000, iniţiată de social democraţi, nu face decât să pună piedici şi să descurajeze buna desfăşurare a organizaţiilor non-profit care trăiesc din donaţiile oamenilor şi direcţionarea a 2% din impozitul pe profit. Schimbările Codului Fiscal potrivit cărora: firmele care au cifră de afaceri mai mică de 1 milion de euro nu mai pot redirecţiona 2% către ONG-uri dar şi ca formularul 230 să fie depus personal de către donator, vor duce la dispariţia multor asociaţii şi ONG-uri care funcţionează pe baza donaţiilor şi a acţiunilor de caritate”, a transmis USR.
Partidul condus de Dan Barna susţine că a luat măsuri pentru a corecta „efectele nocive” ale revoluţiei fiscale, astfel că a adresat o interpelare ministrului de Finanţe şi a demarat deja o iniţiativă legislativă prin care se cere revenirea la plafonul anterior de 500 de mii de euro, în loc de 1 milion. În plus, USR a depus deja amendamente la Legea Codului Fiscal pentru a mări cota impozitului pe profit care poate fi direcţionat către ONG-uri la 3,5%.
Centrul de Resurse şi Referinţă în Autism „Micul Prinţ” din Bistriţa este un exemplu dintre zecile de organizaţii care riscă să-şi încheie activitatea deoarece finanţările lor vin în mare parte de la donatori.
„Asociaţia Micul Prinţ, a cărei activitate este îndreptată către copiii bolnavi de autism, este reacţia organică şi soluţia viabilă a societăţii civile la criza serviciilor sociale şi a asistenţei specializate pe care orice stat responsabil şi sănătos ar trebui să le asigure cetăţenilor săi. Dar ştim bine că statul nostru este bolnav. Nepăsarea, indolenţa şi ignoranţa ne-au adus aici, iar abrambureala fiscală este doar una dintre consecinţele dureroase”, a declarat deputatul Cristina Iurişniţi.
Potrivit USR, ONG-urile din România contribuie activ la îmbunătăţirea şi dezvoltarea societăţii având în vedere că principalele domenii de activitate sunt îndreptate către servicii sociale, educaţie, mediu, protecţia animalelor şi cultură.
„De aceea îi cerem ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să comunice care sunt măsurile pe care le-a dispus pentru a elimina birocraţia în vederea facilitării accesului la fonduri private pentru organizaţiile non-guvernamentale”, a subliniat Uniunea.(Corina U.).
-
Diverseacum 3 săptămâniTUYA Bucharest lansează o serie de evenimente Dinner & Show. Prima ediție, Halloween Night – Experience by Prestige, are loc pe 31 octombrie
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniÎncrederea se construiește prin inovație: Samsung obține statutul Consumer Superbrand România 2026–2027
-
Diverseacum 2 săptămâniDupă o toamnă secetoasă, grâul a răsărit neuniform. Specialiștii AEROCROP explică ce trebuie verificat înainte de iarnă
-
Diverseacum 2 săptămâniBlack Friday 2026 la Oriflame: reduceri la parfumuri, cosmetice și cadouri pentru sărbători
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBlack Friday 2026, cea mai mare ediție de până acum în România: peste 250 de magazine participante și 50 de zile de reduceri
-
Actualitateacum 2 săptămâniEchipamentul moto potrivit: protecție și confort la fiecare deplasare
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks lansează seria de switch-uri XS1935 pentru a elimina blocajele din rețea pentru IMM-urile în creștere
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniNext Level Racing lansează F-GT Shift, un cockpit care trece de la poziția Formula la GT în mai puțin de cinci secunde



