Actualitate
Călătorii TCE Ploieşti, despăgubiţi în caz de accidente, invaliditate sau deces
Cea mai mare sumă este pentru invaliditate permanentă
Ploieștenii – sau orice altă persoană care folosește mijloacele de transport în comun ale Transport Călători Express – vor fi asigurați, în conformitate cu polițele care vor fi încheiate de către TCE – societate aflată în subordinea Consiliului Local Ploiești pentru perioada aprilie 2018 – 31 martie 2019.
Condiția de parafare a contractului cu o societate de asigurare pentru polița respectivă este de a acoperi toate cele trei componente: asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru pagube produse terților prin accidente de circulație, asigurarea CASCO pentru autovehicule și asigurarea călătorilor care folosesc mijloacele de transport în comun care aparțin societății Transport Călători Express.
Astfel, în anumite condiții, călătorii care folosesc autobuzele, tramvaiele și troleibuzele TCE vor putea să solicite și să li se acorde despăgubiri, în limitele sumelor asigurate.
Caietul de sarcini pregătit pentru încheierea poliței de asigurare arată condițiile privind asigurarea călătorilor care folosesc mijloacele de transport în comun aparținând societății TCE Ploiești. Potrivit documentului menționat, riscurile pentru care se vor acorda despăgubiri călătorilor sunt în caz de deces, de invaliditate permanentă (se vor plăti despăgubiri corespunzătoare gradului de invaliditate stabilit), pentru cheltuieli medicale (medicamente şi tratament), ca indemnizaţie de spitalizare sau pentru pagube materiale.
“Asigurarea călătorilor va fi valabilă în timpul circulaţiei vehiculului, în timpul staţionării acestuia şi pentru accidentele suferite de călători în incinta staţiei sau pe o rază de până la 30 m de la tăbliţa indicatoare”, se arată în caietul de sarcini destinat societăților de asigurare care doresc să încheie polița cu Transport Călători Express.
Astfel, pentru decesul unui călător, despăgubirea se va ridica la 2.500 de lei, pentru invaliditate permanentă – 3.000 de lei, pentru pagube materiale și pentru cheltuieli medicale – câte 700 de lei și o indemnizație de spitalizare reprezentând câte 40 de lei pentru fiecare zi.
Indemnizația de spitalizare se poate plăti doar în cazul în care călătorul implicat într-un accident produs din vina TCE nu are asigurare de sănătate prin Casa de Asigurări de Sănătate, iar despăgubirile vor fi plătite în limita răspunderii, pe baza documentelor medicale prezentate de asigurat, respectiv pe baza documentelor de evaluare a pagubelor materiale suferite.
Și persoanele care folosesc gratuit mijloacele de transport în comun – inclusiv salariații TCE – vor fi acoperiți de asigurare.
Pe lângă asigurarea călătorilor, TCE va încheia și CASCO pentru autovehiculele societății – trei autoturisme, trei autoutilitare, 19 troleibuze Neoplan și 95 de autobuze, cu o valoare totală asigurată de aproape 1,7 milioane de euro, iar pentru 243 de autovehicule va fi încheiată asigurarea RCA.
Riscurile acoperite de asigurarea pentru autovehicule sunt: coliziuni cu alte autovehicule, cu corpuri mobile sau imobile, dar și cu oameni sau animale, căderi de corpuri pe autovehicule sau pe clădirea în care se află acestea, incendii, trăsnet sau explozie, în caz de grindină, furtună, cutremur, alunecare de teren, dar și… uragan, taifun, ciclon, tornadă.( http://ziarulprahova.ro ).
-
Diverseacum 3 săptămâniPeste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniBenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniWegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniNokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniSe înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB
-
Diverseacum 2 săptămâniConstrucții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania
-
Diverseacum O săptămânăCând preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici
-
Politicacum O săptămânăNicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România



