Procurorii care anchetau cazuri de “siguranță națională” treceau sub autoritatea noii Securități

COMENTARIU DE ION CRISTOIU (EVENIMENTUL ZILEI ȘI PRELUARE BLOG):

Miercuri, 4 aprilie 2018, vicepreședintele CSM, Codruț Olaru, a anunțat în cadrul ședinței de plen a CSM că, asemenea Parchetului General, Inspecţia Judiciară (IJ) şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au încheiat protocoale de cooperare cu Serviciul Român de Informaţii.

Știrea privind existența unui protocol între SRI și Parchetul General a avut asupra opiniei publice efectul unui cutremur.

Cea privind existența unui protocol între SRI și Instanța Supremă, instituție către care toate privirile se îndreaptă ca spre întruchiparea independenței de esență a Justiției, a avut efectul unui cutremur catastrofal. Imediat s-au auzit voci autorizate care au cerut desecretizarea Protocolului. Nu știu dacă acest fapt se va petrece sau nu.

Sînt sigur că Protocolul dintre SRI și ÎCCJ stipulează colaborarea în chestiunea infracțiunilor de siguranță națională.

Prin acest Protocol, SRI a vrut să se asigure că sesizările sale în materie de infracțiuni contra securității naționale sînt nu numai transformate în dosar de trimitere în judecată de către Parchetul general, dar și încununate de o sentință.

Știu însă sigur că Protocolul dintre SRI și ÎCCJ se bazează pe aceeași teză care a făcut SRI să lanseze inițiativa unui protocol cu Parchetul general. Teza, jucînd rol de convingere intimă a celor care lucrează în Servicii peste tot în lume că, în materie de siguranță națională scopul scuză mijloacele.

Acum, cînd ne dăm seama că Scandalul n-ar fi fost posibil dacă actuala conducere a SRI n-ar fi decis desecretizarea Protocolului din februarie 2009, se cuvine a reaminti, obligați de condiția de istoric al clipei, că știrea privind desecretizarea de vineri a fost anunțată de Ovidiu Marincea, purtătorul de cuvînt al SRI, joi seara, la 22.30, în cadrul unui lung interviu, difuzat în două părți de B1tv, luat de Sabin Orcan. Am ținut să precizez acest amănunt nu numai din necesități ținînd de exactitatea cerută de un eveniment, dar și pentru că interviul, aprobat de conducerea SRI, n-a fost dat întîmplător în preziua desecretizării Protocolului. Prin el SRI a vrut să intervină cu un punct de vedere propriu în dezbaterea națională, prevăzută că va avea loc în chip inevitabil.

Ovidiu Marincea, prezentînd punctul de vedere al SRI, a înscris Protocolul în seria de protocoale încheiate de SRI și cu alte instituții din România democratică.

Aceste protocoale au fost justificate cu două argumente:

1. Multe instituții lucrează cu documente secrete.
2. Multe instituții lucrează cu date pe calculator, expuse hărțuielilor cibernetice.

Sincer să fiu, argumentele privind cele 53 de instituții care au semnat protocoale cu SRI m-au convins.

Nu m-au convins argumentele că Protocolul cu Parchetul General se înscrie în hotarele acelorași argumente.

Pentru că una e un Protocol cu Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie, și alta e un Protocol cu Parchetul General. Protocolul cu Agenția respectivă, indiferent de motivare, nu aduce atingere unui principiu țînînd de esența democrației: Independența magistratului – fie acesta procuror sau judecător- în întocmirea unui dosar, plecînd de la o sesizare, indiferent de infracțiunea cu care a fost sesizat.

În cadrul constituțional, SRI și Parchetul nu sînt părți ale unui cuplu, nu sînt instituții ale aceluiași domeniu, ci instituții diferite, dinadins diferite. Prin legea de înființare a SRI s-a luat SRI dreptul de a face anchete penale în cazurile de siguranță națională tocmai pentru că, spre deosebire de Securitate, care a avea și atribuții de poliție politică prin dreptul de a ancheta, SRI trebuie să fie un simplu autor de sesizări ale Justiției, egal în drepturi cu oricare altă instituție în fața procurorului, chiar dacă, de pildă, ANAF sesizează cazuri de evaziune fiscală, în timp de SRI, de cazurile de siguranță națională.

Documentul desecretizat instituie un soi de cooperare între SRI și Parchet în chestiuni de infracțiuni privind securitatea națională. Ori, așa cum am mai scris, cele două instituții nu pot coopera prin Protocol mai mult decît ar coopera Parchetul cu Jandarmeria sau ANAF, instituții care, potrivit articolului 61 Cod de procedură penală, pot sesiza Parchetul. Cît despre ÎCCJ nici vorbă de posibilitatea unui protocol între ea și SRI. Desigur, SRI e un serviciu secret al democrației. Asta nu înseamnă că el e creditat din start ca lipsit de orice tentație de a face abuzuri, chiar și din intenții corecte. Să luăm un exemplu. Noul Cod penal numără printre infracțiunile contra securității naționale și Comunicare de informații false:

„Comunicarea sau răspândirea, prin orice mijloace, de ştiri, date sau informaţii false ori de documente falsificate, cunoscînd caracterul fals al acestora, dacă prin aceasta se pune în pericol securitatea naţională, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.”

Ca ziarist sînt unul dintre cei care pot fi acuzați de comunicare de informații false.

Să zicem că SRI e convins că am comis această infracțiune. Nu mă întreb dacă face asta pentru că șefii au ciudă pe mine, sau pentru că într-adevăr ei consideră că informațiile publicate de mine sînt false și pun în pericol securitatea națională. Potrivit Codului de Procedură penală, SRI sesizează Parchetul. Parchetul declanșează o investigație. Pe vremuri ancheta penală ar fi fost desfășurată tot de SRI. În democrație, tocmai pentru a evita abuzurile fostei Securități, dar și paranoia oricărui Serviciu secret cînd vine vorba de siguranța națională, doar Parchetul anchetează și eventual trimite în judecată. Cum să am eu încredere în caracterul independent al anchetei dacă între SRI și Parchetul general e un Protocol de colaborare. Să zicem că dosarul e trimis în judecată. Cum să fiu eu liniștit că voi avea parte de un proces corect, echitabil, dacă între SRI, care a făcut sesizarea și ÎCCJ e un Protocol de colaborare?

Peste tot în lume, Serviciile secrete sînt convinse că Securitatea națională depinde numai și numai de ele și în consecință tot ce cred ele că e infracțiune la securitatea națională și este de adevăratelea.

De aceea, în lumea democratică, Serviciile doar sesizează, iar cel care e anchetează e Parchetul.

Peste tot în lumea democratică, Serviciile sînt convinse că ele au dreptate și că Justiția le pune bețe în roate.

Numai că peste tot în lume, dată fiind respectarea Constituției, Serviciile secrete n-au încotro:

Se supun deciziilor Justiției.

Numai la noi, prin Protocoale, SRI a reușit să-și impună voința și dincolo de sesizarea infracțiunii.

Cine e principalul vinovat pentru această încălcare a Constituției? Evident, instituțiile Justiției care au fost de acord să devină simple instrumente ale paranoiei SRI prin semnarea de protocoale care supun procurorul sau judecătorul, în cazul infracțiunilor la securitatea națională, voinței ofițerilor SRI.

Cine a urmărit marți seara emisiunea lui Ionuț Cristache România9 dedicată dialogului cu Victor Ponta, va fi observat că aveam cu mine un dosar pe care l-am arătat fostului premier. Era vorba de interviul acordat de domnia sa site-ului știri pe surse, mai precis lui Iosif Blube. Interviul, de a cărui stenogramă am făcut rost și pe am citit-o cu creionul în mînă, punîndu-mi, așa cum s-a văzut chiar din emisiune, semne pentru ținere de minte, reprezintă, după opinia mea, una dintre cele mai puternice documente de dezvăluiri privind trecutul recent, trecut care ne obsedează mai ceva decît pe cei din anii 1965-1971 Obsedantul deceniu. În cadrul emisiunii am abordat cu Victor Ponta una dintre cele mai tari dezvăluiri din interviul acordat site-ului. Aflînd că Dan Șova e chemat la procurorul Uncheșelu de la DNA în pregătirea unui dosar, Victor Ponta merge la SRI, la Florian Coldea:

„Victor Ponta: Și am avut o relație normală, nu, pînă cînd a venit Dan Șova la mine și mi-a zis: „Vezi că mă cheamă unul Uncheșelu la DNA să spun de tine”. Zic: „Spune, Dan, ce vrei, ce…” Zice: „Nu am ce să spun”. Zic: „Bă, te cheamă să…” M-am dus la Maior și la domnul Coldea și le-am zis: „Vouă vi se pare normal că la DNA sunt chemați prieteni de-ai mei ca să spună de mine ceva?” „Stai să vorbim cu Kövesi să…” Aia a fost ultima dată cînd am vorbit cu Kövesi în viața mea.

Realizator: Cînd? A venit acolo?

Victor Ponta: Da, a venit la K2, și a zis: „Nu e adevărat”.

Realizator: Chemată de cei doi?

Victor Ponta: A chemat-o domnul Coldea, da. Și a venit în birou și a zis…

Realizator: Și v-a dat impresia că era raport de subordonare sau de prietenie?

Victor Ponta: Hai să nu vorbim de impresii, să vorbim de lucruri care s-au întîmplat.

Realizator: E important de zis: vino încoace sau…

Victor Ponta: Și am zis: „Doamna procuror șef, înțeleg că subordonații dumneavoastră cheamă senatori, deputați să facă denunțuri despre mine”. „A, nu, nu, nu, nici vorbă de așa ceva. Cred că e o greșeală, o vorbesc eu, să…” Bine, era evident că mă minte.”

Ascultîndu-l pe Victor Ponta n-am avut nici o întrebare față de gestul lui Florian Coldea de a o chema pe Codruța Kovesi. În definitiv, prim adjunctul SRI poate invita la K2 pe cine dorește și în orice chestiune.

În cazul de față, era vorba de un dosar întocmit de procurorii DNA lui Victor Ponta.

Normal, constituțional ar fi fost ca șefa DNA, aflînd despre ce-i vorba să refuze invitația.

Nu de alta, dar era invitată să dea seamă în fața unui viitor penal de ancheta inițiată de un procuror.

Codruța Kovesi răspunde invitației, ba chiar se grăbește și să dea socoteală unei chemări la ordine din partea SRI.

Așa cum a făcut și cînd a aprobat Protocolul cu SRI, deși știa că prin el procurori care anchetau cazuri de siguranță națională treceau sub autoritatea noii Securități. (Rizea I.).