Klaus Ioannis caută un prilej cusut cu ață albă pentru a se pronunța în diferite chestiuni de politică internă și externă/Operațiunea Conferința de presă a biciclistului Klaus Iohannis

Chestiunea mutării ambasadei noastre de la Tel Aviv la Ierusalim, deocamdată doar anunțată de Guvern, prin Liviu Dragnea, adevăratul premier al regimului PSD, e pentru mine una dintre cele mai importante din postdecembrism.

Așa cum am mai scris și am mai zis, ne aflăm, prin această decizie, dacă va fi luată (ceea ce am serioase îndoieli), în debutul unei schimbări fundamentale în politica noastră externă de pînă acum definită prin ceea ce s-ar putea numi Îndrăznim numai dacă ni se dă voie să îndrăznim. Și cum îndrăzneala, inițiativa, sînt, după încheierea Războiului rece, apanajul puterilor din Vest, România a fost condamnată să ducă pînă acum o politică externă de fată cuminte a Europei. Reacția violentă a lui Klaus Iohannis, de după anunțul tv făcut de Liviu Dragnea, luînd forma unui Comunicat, și presupus de mine a fi urmarea unor telefoane dinspre Vest gen: Ce v-a apucat? Ați înnebunit? Nu știți că n-aveți voie să înnebuniți decît cînd vă dăm noi voie? m-a nedumerit. Fie și pentru că era conținută într-un text trimis presei, reacția nu m-a convins de ce președintele era atît de categoric împotriva deciziei. Astfel că, luni seara, n-am putut decît să tresar citind pe Rador, agenția de presă a RRA, declarația de astă dată în varianta text scos pe gură a președintelui:

„Există numeroase rezolu- ţii ONU, există rezoluţii ale Consiliului de Securitate care toate spun foarte clar că pînă cînd nu se înţeleg cele două părţi acolo, nu se vor muta ambasade la Ierusalim. (…) Nimeni din UE nu îşi mută ambasada de la Tel Aviv, la Ierusalim, pînă cînd nu se lămuresc părţile de acolo, care este statutul Ierusalimului. Nu poate nimeni să vină din afară să spună statului Israel sau Autorităţii Palestiniene cum să-şi împartă Ierusalimul. (…)

Ştiu că a existat argumentul cu Statele Unite. Păi, îmi amintesc de acel banc din vremea comunismului: cum facem să fie mai bine în România? Declarăm război Statelor Unite. Este un banc care, între timp, evident, nu mai are niciun farmec şi cred că nu putem să comparăm situaţia României cu situaţia Statelor Unite. Statele Unite sunt cea mai mare putere politică economică şi au o abordare care le aparţine. Noi avem o abordare care, de mai bine de jumătate de secol, caracterizează diplomaţia românească, şi noi am făcut acolo, în Orientul Mijlociu, o figură foarte bună. Am avut o abordare diplomatică echilibrată, respectată şi lumea de acolo a avut încredere în noi. Dacă am face o astfel de mişcare, toate părţile şi-ar pierde încrederea în diplomaţia românească, deci practic, cine ar forţa o astfel de mişcare, pur şi simplu ar da cu piciorul la peste o jumătate de secol de diplomaţie serioasă şi de succes a României în Orientul Mijlociu.”

Argumentul că noi nu ne putem permite să încălcăm Rezoluții ONU pentru că nu sîntem SUA l-am auzit și de la Traian Băsescu și suspectez că fostul președinte i l-a servit lui Klaus Iohannis. E acel gen de argument invocat cînd nu ai altele mai bune. Ca și bancul nesărat spus de președinte, într-o tentativă de a se da umorist. America își dorește ca și alte țări s-o urmeze în decizia privind ambasada. Așadar, dacă o urmăm e greu de crezut că America va vota în Consiliul de Securitate o Rezoluție împotriva României.

Deoarece luasem cunoștință de declarație de pe Rador, care publică doar înscrisuri, nu văzusem contextul în care fusese făcută. Citind transcrierea întregii conferințe de presă, am aflat că se abordaseră și alte chestiuni importante de politică internă și externă.

Mi-am imaginat că reuniunea cu presa, mai mult ca sigur extraordinară, avusese loc la Cotroceni și că președintele se adresase națiunii, prin intermediul ei, în ținuta de șef de stat și în postura de șef de stat, cu stema țării în spate. De pe alte site-uri am aflat însă că președintele făcuse aceste declarații pe parcursul unui popas din mersul cu bicicleta prin Herăstrău, după ce – potrivit propriilor mărturisiri – ieșise să se plimbe pentru a profita de vremea splendidă de primăvară. N-aveam însă reprezentarea video a momentului. Luni seara, la emisiunea România nouă, de pe TVR, Ionuț Cristache mi-a făcut surpriza de a difuza secvențele transmise în direct de toate televiziunile de știri de la reuniunea cu presa, secvențe pe care eu nu le știam.

Demult n-am mai rîs atît de un caraghioslîc pus la cale de un politician postdecembrist în efortul de a părea că e original. Spre stupoarea mea și nu numai a mea, ci și a tuturor jurnaliștilor care nu trăiesc cu speranța că de la Cotroceni le va veni vreo ciosvîrtă, trimisă prin coletăria SRI, Președintele României, Klaus Iohannis, a expus punctul de vedere al administrației prezidențiale în chestiunea mutării ambasadei noastre de la Tel-Aviv la Ierusalim, într-o întrerupere a voiajului cu bicicleta prin Herăstrău. Imaginea lui Klaus Iohannis, în bluziță cu nuanțe de tricou, roșu la față de datul la pedale, descins de pe bicicleta blindată, pusă la dispoziție de SPP, vegheat de SPP-iști pe post de trecători și de cicliști, intra în conflict violent cu importanța punctelor de vedere susținute în chestiuni deosebite pentru România pe plan intern și internațional.

Una dintre problemele cu care se confruntă liderii politici din lumea de azi o reprezintă exigența, născută din democratizarea impusă de internet, de a coborî din solemnitatea dată de Olimpul funcțiilor înalte, în hărmălaia cotidiană, în mijlocul realităților curente, sub semnul principiului Și conducătorii sunt oameni. În România postdecembristă, cel care s-a prins primul de această nouă exigență și a rezolvat-o magistral a fost Traian Băsescu. Venit după doi președinți solemni, închiși în Palatul de la Cotroceni, iviți din cînd în cînd, precum cucul în ferestruica ceasului, în pridvorul administrației prezidențiale, Traian Băsescu a șocat la început prin mesele luate prin restaurante, filmat prin fereastră, prin danțurile cu țigăncile, prin mersul în weekend la mall pentru a cumpăra de-ale gurii, soț ocrotitor, care dă nevestei posibilitatea de a merge la coafor la sfîrșitul săptămînii. Aplicarea în viață a principiului Și conducătorii sunt oameni presupune îndeplinirea a două condiții:

Un anume talent actoricesc al politicianului, indispensabil pentru ca descinderea în omenesc să pară firească și nu o regie.

– Alegerea, fie și la sfatul consilierilor, a unor acțiuni care să pară naturale. Pe parcursul emisiunii de la TVR, la obiecția mea că operațiunea Klaus Iohannis pe bicicletă a fost un caraghioslîc fără precedent în perioada post decembristă, Ionuț Cristache mi-a replicat că și

Traian Băsescu folosea trucul ieșirii la mall, pentru a putea ține conferințe de presă ad-hoc. Am răspuns că Traian Băsescu făcea din aceste ieșiri o chestiune normală (era normal ca bărbatul Traian Băsescu să ajute soția Maria Băsescu în treburile gospodărești). În plus, Traian Băsescu se referea în conferințele sale de presă ținute în timp ce umplea portbagajul cu mărfuri luate din cărucior la chestiuni ușurele, mai de can-can, ale vieții noastre politice. Lucrurile au stat în mod diferit în cazul Operațiunii Conferința de presă a biciclistului Klaus Iohannis. Pe deoparte pentru că președintele a fost văzut întîia oară umblînd cu bicicleta prin București și în consecință s-a văzut clar că ieșise în Herăstrău nu pentru că vremea era splendidă, cum a explicat el printr-un clișeu de starletă de tabloid, ci pentru că avea nevoie să intervină într-o problemă acută, controversată, precum decizia Guvernului de mutare a ambasadei noastre la Ierusalim. Pe de altă parte, pentru că momentul așa-zis omenesc a fost ales în vederea unor intervenții prea importante, prea serioase, pentru un ins care tocmai a descins de pe bicicletă, dînd cu ochii de fătucele din presă, convocate de consilierii de la Cotroceni ca să fie și ele prin preajmă.

Nu știu cum s-a ajuns la această operațiune.

Știu însă că nu e întîia oară cînd Klaus Ioannis caută un prilej cusut cu ață albă pentru a se pronunța în diferite chestiuni de politică internă și externă preocupat de a nu se vedea că moare să se pronunțe. Președintele și-a făcut un stil din dovedirea că e un altfel de președinte decît Traian Băsescu. Așa se explică obsesia sa ca intervențiile în chestiuni controversate ale zilei să pară rezultatul unei întîlniri întîmplătoare între el și presă. Mergea cu bicicleta prin Herăstrău, îi zburda gîndul la Răvășitoarea de la Sibiu, pe post de Ileana Cosînzeana împletind un călcîi de ciorap pentru Făt Frumos, l-au văzut echipele de la tv, venite pentru a afla ce crede despre mutarea ambasadei și n-a avut încotro. Deși vremea era splendidă și nu era lîngă el Răvășitoarea, să-l țină duios de mînă în timp ce se exprimă verbal, a trebuit să se oprească și să răspundă la întrebări.

Nu exclud posibilitatea teatrului numit întîlnirea întîmplătoare cu presa. Ceva în genul președintele tocmai mînca o ciorbă cînd, văzîndu-l întîmplător, fătucile din presă au tăbărît asupra lui cu întrebările, și el n-a avut încotro:

Fără a se șterge la gură cu șervețelul a trebuit să țină ditamai conferința de presă. Problema e de a alege întîlnirea așa-zis întîmplătoare în așa fel încât ea să corespundă problemelor abordate. Chestiunea mutării ambasadei nu avea ce căuta într-o operațiune de imagine cu bicicleta prin parc. Mai nimerit ar fi fost ca președintele să-și regizeze o deplasare la un spital, pe un șantier, într-un cuvînt într-un loc de la care toți românii se așteptau ca președintele să se refere la chestiuni de o deosebită importanță pentru viața politică a țări. Nu știu cum s-a ajuns la operațiunea bicicleta. Nu-i exclus să-i fi spus să facă asta consilierii. Un om politic adevărat simte din instinct dacă o operațiune este una firească. Nu e cazul lui Klaus Iohanis, care nea dovedit încă odată că între el și ipostaza de minim politician e o distanță mai mare decît cea de la București la Sibiu. Chiar cu alaiul prezidențial străbătută. (Maestrul Ion Cristoiu – EVZ).