Connect with us

Exclusiv

Klaus Iohannis în penal

Publicat

pe

A doua zi după ce opinia publică din țară și din străintate a aflat cu stupoare că președintele României Klaus Iohannis e condamnat pentru discriminare, Lumea Justiției i-a făcut acestuia o plângere penală. La DNA. Este o adevărată provocare, la care procurorii trebuie să răspundă într-un fel. Dar în ce fel?

Se știe de ce a fost condamnat Klaus Iohannis de către Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Pentru că a vorbit despre „penali” în cazul unui număr nedefinit, dar în orice caz enorm de persoane, care, în viziunea Constituției și legilor României, dar și în viziunea Directivei Uniunii Europene, se bucură de prezumția de nevinovăție. Mă așteptam să-și ceară scuze după ce o instituție independentă și prestigioasă, cum este CNCD, una dintre instituțiile statului de drept din România, a constatat că a greșit. Nu a făcut-o. Dimpotrivă. A anunțat rituos că va ataca această decizie. O va face la Contenciosul Administrativ. Așa că, pentru moment, nivelul speranței mele a scăzut. Acum    mi-aș dori ca cel puțin să nu recidiveze.

Mai delicată este însă situația domnului Klaus Iohannis în ceea ce privește plângerea penală formulată împotriva sa de către redacția Lumea Justiției. În principiu, argumentele din această plângere penală împotriva lui Klaus Iohannis sunt de necombătut. Adică beton. Pentru DNA, această acțiune este o veritabilă provocare. Dacă ignoră plângerea penală, sub orice pretext, DNA va fi acuzată că protejează un prezumtiv infractor. De fapt, cum se va vedea, un prezumtiv grup infracțional. Și că refuză să recupereze în beneficiul statului 640.000 de euro. Cu alte cuvinte, instituția va putea fi acuzată că îl protejează pe președinte în schimbul protecției pe care acesta i-a acordat-o permanent doamnei Laura Codruța Kovesi. Dacă, dimpotrivă, DNA decide să cerceteze această cauză și ajunge la concluzia că domnul Klaus Iohannis este vinovat, această operațiune va fi la fel de dramatică și de spectaculoasă cum este, de pildă, tăierea și înnodarea ombilicului imediat după nașterea unui copil. Ce va face DNA?

Situația este mult mai complexă decât ceea ce am sugerat eu mai sus. În această cauză, Klaus Iohannis nu este singur. Este implicată și soția acestuia. Doamna Carmen Iohannis. Mai este implicat un notar. Dar și domnul Ioan Baștea, care trăiește în Statele Unite și care este într-o relație apropiată cu președintele României. Tocmai de aceea, plângerea penală se referă la abuz în serviciu, fals, spălare de bani și, atenție, grup criminal organizat.

Faptul că plângerea este împotriva mai multor persoane, complică extrem de mult treaba procurorilor. Ei ar fi putut, la limită, să încerce să invoce o așa-zisă imunitate prezidențială. O imunitate care a fost invocată în mod fals și în legătură cu Traian Băsescu, anchetat în dosarul Flota. O imunitate care însă nu există în termeni constituționali. Motiv pentru care, după ce Traian Băsescu nu a mai fost președinte, dosarul respectiv a fost închis, invocându-se prescripția. Dacă ar fi existat imunitate, prescripția ar fi fost întreruptă pe perioada mandatului. De altfel, Constituția este destul de precisă la acest capitol. Președintele are tot atâta imunitate cât are și un parlamentar. Poate fi cercetat, poate fi anchetat, dar nu poate fi arestat și percheziționat. Ei bine, în speța deschisă de Lumea Justiției, chiar dacă ar fi invocată imunitatea de către procurori, ea l-ar putea viza, la limită, doar pe președinte. Nu și pe ceilalți. Nimeni nu ar putea îndrăzni să invoce imunitatea în cazul doamnei Carmen Iohannis, a notarului sau a lui Ioan Baștea.

În a doilea rând, situația este complicată prin faptul că există câteva documente, care se pot constitui în probe de nezdruncinat, imposibil de camuflat sau de ignorat. Denunțul se referă la modul în care familia Klaus Iohannis a dobândit, prin falsificarea unor acte, un imobil în dauna chiriașilor, dar și a Primăriei Sibiu. Primar fiind însuși Klaus Iohannis. În legătură cu acest imobil, care a fost închiriat către Raiffeisen Bank, în final Justiția a stabilit definitiv și irevocabil că actele prezentate pentru dobândirea lui de către soții Iohannis erau false. Mai mult, în sentința civilă se precizează că soții Iohannis cunoșteau acest lucru. Soții Iohannis împreună cu familia Baștea au închiriat parterul imobilului băncii Raiffeisen, primind în schimb, timp de 14 ani, în perioada 2000-2014, în total 640.000 de euro. Familiei Iohannis i-a revenit o jumătate din sumă. Ei bine, și aici există o probă greu de combătut. Și anume declarația lui Klaus Iohannis din campania electorală. Conform căreia aceste sume de bani ar fi fost utilizate pentru achiziționarea altor imobile.

Procurorii au așadar: 1). Sentința civilă, pe care nu o pot ignora; 2). Contractul cu Raiffeisen; 3). Declarația candidatului prezidențial devenit președinte; 4). Circumstanța, care n-ar putea fi decât agravantă, că domnul Klaus Iohannis a jucat la două capete. A obținut casa de la Primărie, primar în funcție fiind.
Și mai există o situație care nu poate fi ignorat nici ea de către procurorii DNA. Domnul Klaus Iohannis nu a restituit nici până azi Primăriei Sibiu cei 320.000 de euro pe care i-a încasat ilegal, invocând faptul că nu i-au fost solicitați. De fapt, pentru a strânge o asemenea sumă de bani, ar trebui să vândă celelalte imobile. Dar și celelalte imobile se află în prezent în litigiu. Se pare că suveica a acționat asemănător și în cazul lor.

Și, în fine, mai rămâne de văzut – și astfel provocarea devine completă – dacă nu care cumva Raiffeisen a închiriat respectivul parter atâția ani, tocmai pentru a-i face un favor primarului Sibiului, devenit ulterior președinte al României.

P.S.: S-ar putea ca domnul Klaus Iohannis să calce într-un fel pe urmele lui Traian Băsescu. Acesta, primar fiind și având o reședință în București și chiar și o proprietate, și-a atribuit în mod ilegal imobilul din Mihăileanu. Pe care l-a păstrat bine-merci. În ciuda faptului că, în calitate de președinte al României, a beneficiat de un palat. Iar, ulterior, a primit până la moarte din partea statului român o nouă reședință de lux. Plus încă un sediu pentru birouri. A rămas bine-merci cu imobilul din Mihăileanu, iar împotrva lui nu a fost întocmit niciodată vreun rechizitoriu.

Sorin Rosca Stanescu

 

Articolul Klaus Iohannis în penal apare prima dată în Ziarul Incisiv de Prahova.

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 zile ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 zile ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized3 zile ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse4 zile ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized5 zile ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Uncategorized5 zile ago

Parfumuri inspirate care merită încercate

Cauți un parfum, dar nu vrei să plătești o sumă prea mare pentru un parfum de designer? Parfumurile inspirate pot...

Diverse6 zile ago

Sezonul murăturilor scoate la iveală problemele din grădină: de ce solarul se pregătește din toamnă

Septembrie este luna în care, în multe gospodării din România, roșiile, castraveții, ardeii și gogonelele ajung din grădină în cămară....

Actualitate7 zile ago

Care sunt criteriile in functie de care sa alegi un expert contabil Bucuresti

Pentru orice antreprenor, alegerea unui expert contabil Bucuresti reprezinta o decizie importanta. Contabilitatea nu inseamna doar inregistrarea facturilor si depunerea...

UncategorizedO săptămână ago

Roborock își extinde gama de soluții inteligente pentru îngrijirea gazonului cu RockNeo Q2 LiDAR, prezentat la IFA 2026

București, 4 septembrie 2026 – Roborock, lider global în domeniul roboticii pentru locuință și marca numărul 1 la nivel mondial pe...

UncategorizedO săptămână ago

TCL prezintă la IFA 2026 seria TAB A1, cu două dimensiuni de ecran și două experiențe de vizualizare

Cele patru tablete sunt concepute pentru moduri diferite de a urmări conținut, de a citi, de a învăța și de...

UncategorizedO săptămână ago

Provident lansează ProviCard, primul card de credit din portofoliul companiei în România

București, 3 septembrie 2026 – La 20 de ani de la intrarea pe piața din România, Provident face un nou pas...

UncategorizedO săptămână ago

CBC crește gradul de digitalizare al campusului: actualizarea CBC App facilitează integrarea experienței angajaților în deciziile de administrare

CBC dezvoltă o nouă versiune a aplicației, cu o componentă extinsă de analiză a utilizării și o experiență digitală îmbunătățită...

EconomicO săptămână ago

ANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii

Peste 20.000 de români din străinătate au fost informați, la ediția din acest an a Zilelor Diasporei, cu privire la...

UncategorizedO săptămână ago

Dyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene

Dotată cu cameră, care identifică spațiile dintre dinți, curăță cu jet de apă, folosește tehnologia de curățare interdentară cu lichid,...

UncategorizedO săptămână ago

Acer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g

Noul model este lansat alături de laptopul Acer Swift Air 16 de 16 inchi. Ambele sunt echipate cu procesoare Intel...

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate
DiverseO săptămână ago

Ce rol joacă analiza comportamentală în securitate?

Un lucru pe care industria securității îl recunoaște destul de rar în public este că majoritatea camerelor de supraveghere nu...

Testarea moleculară în ITS Testarea moleculară în ITS
Diverse2 săptămâni ago

Testarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă

Multe infecții cu transmitere sexuală evoluează fără manifestări evidente, iar simptomele, atunci când apar, nu indică întotdeauna cauza. În acest...

Actualitate2 săptămâni ago

Rafturi metalice pentru hol și o casă mai bine organizată

Holul este primul spațiu pe care îl observă atât locatarii, cât și musafirii atunci când intră într-o locuință. Deși, de...

Uncategorized2 săptămâni ago

5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI

Instrumentele integrate permit ajustarea cadrelor, animarea imaginilor și transformarea lor în videoclipuri, direct de pe smartphone   Foto – Alina...

Top Stiri Comisarul