Connect with us

Actualitate

Bătaie de joc/Pompierii militari: bani-nu, concediu-nu, libere-după posibilități?!?

Publicat

pe

Pompierii militari bani nu concediu nu libere dupa posibilitati, conform celor de la Agenda Pompierului.

De aproximativ o lună de zile, nemulțumirile sunt în creștere în rândurile trupelor de pompieri. Situația și așa vitregă cu care se confruntă cei mai iubiți militari ai țării pare că e departe de a se îmbunătăți. Of-ul lor? Neplata orelor suplimentare și, mai nou, o procedură mirifică în baza căreia nu mai au nici concediu de odihnă.

Fără concediu legal de odihnă și libere în liber

Undeva prin martie, inspectorul general al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, generalul Dan Paul Iamandi, a stabilit printr-un ordin scris: „compensarea activității desfășurate peste durata normală a timpului de lucru, în zilele de sâmbătă, duminică, precum și în zilele de sărbători legale, indiferent de modul de organizare a timpului de lucru, numai cu timp liber corespunzător”. Responsabilitatea era pasată în seama inspectorilor șefi care urmau a da libere și totodată să găsească o modalitate de a nu afecta desfășurarea misiunilor specifice pompierilor militari.

După ceva vreme, timp în care în unele inspectorate s-au acordat, legal, zile libere pompierilor militari, s-a ajuns la concluzia că totuși, intervenția nu stă tocmai bine din lipsă de personal. Așa că, inspectorii șefi au fost solicitați verbal, în cadrul unei videoconferințe, indirect, să țină oarecum situația sub control până la găsirea unei soluții, chiar dacă nu puteau fi condamnați pentru acordarea liberelor conform legii.

„Soluția salvatoare” a apărut abia în luna iunie a acestui an. O procedură de vreo 30 de pagini care explică prin calcule matematice, nu prea ancorate în realitate, cum ar trebui recompensați cei mai iubiți militari. Nu vom insista să prezentăm procedura. Ne vom opri doar la efectele ei: concediul de odihnă a fost total uitat pe dinafară în calculele acestei proceduri iar liberele acordate conform acesteia se dau parțial (să nu râdeți – n.r.) <<în timpul timpului liber>>.

Muncă multă recompensată în bătaie de joc

Pompierii militari lucrează începând din anul 2015 într-un sistem de 91/93 de ture de serviciu pe an, cu respectarea concediului legal de odihnă, a zilelor de sâmbătă-duminică și sărbători legale, dar și a zilelor de concediu de odihnă suplimentar. La vremea aceea, acest program, susținut și aprobat de însuși șeful DSU, dr. Raed Arafat, preciza clar plata orelor suplimentare cu un procent consistent pentru pompierii militari obligați să lucreze în plus.

Din păcate, au fost inspectorate în care aceste drepturi bănești s-au plătit și oamenii au fost mulțumiți, dar au fost și inspectorate în care oamenii s-au ales doar cu o brumă de bani în plus sau poate chiar cu… nimic. Criza financiară care a lovit ministerul de resort a determinat reducerea procentelor frumușele de 175% pentru plata orelor suplimentare care nu au putut fi compensate cu timp liber corespunzător. Și, de parcă toate acestea nu ar fi fost suficiente, a apărut noua procedură de plată a orelor suplimentare. O găselniță extrem de alambicată în textul căreia nu există nici noțiunea de concediu legal de odihnă, nici cea de concediu suplimentar de odihnă. O privire atentă arată că în baza acestor calcule „se pierd” un număr frumușel de ore care ar trebui plătite. Carevasăzică, cu bani puțini, IGSU face să meargă lucrurile strună: același volum de muncă în plus, dar bani de până la 5 ori mai puțini pentru militari.

Inspectorul general și departamentul financiar – stat în stat?

Pompierii militari bani nu concediu nu libere dupa posibilitati | imaginea 2

Un lucru surprinde din start la această procedură sofisticată: semnăturile celor care o girează, a celor care îi dau sens și putere. Să privim puțin în urmă. În 2015, nota raport care atesta programul de 91/93 de ture pe an cu plata orelor suplimentare și cu respectarea concediului de odihnă șamd., era întocmită de o echipă care cuprindea, cum era și firesc, un reprezentant al Direcției Financiare, unul al Direcției de Resurse Umane și, obligatoriu, unul al Centrului Operațional Național. Urmau avizele Serviciului Juridic, al adjunctului inspectorului general, al prim-adjunctului inspectorului general, aprobarea inspectorului general dar și a șefului DSU.

Noua procedură din iunie 2018, este elaborată de un finanțist, verificată de alt finanțist, avizată juridic și asumată și aprobată de inspectorul general, generalul Dan Paul Iamandi.

De ce nu au semnat prim-adjunctul IGSU – col. Daniel Dragne și șeful CON – col. Cristian Radu, noua procedură???

O întrebare, zicem noi, pertinentă. Surprinzător, avizul persoanelor care au în subordine directă resursa umană a IGSU dar, mai ales, cele care răspund de capacitatea operațională națională a IGSU, lipsește cu desăvârșire. Astfel, niciun reprezentant al Direcției de Resurse Umane, nici șeful Centrului Operațional Național – colonelul Cristian Radu și nici prim-adjunctul inspectorului general al IGSU, colonelul Daniel Marian Dragne nu par a subscrie la această procedură.

Oare de ce? Până la urmă ultimii doi sunt responsabili direct de bunul mers al intervențiilor în întreaga țară. Noul trend în IGSU prevede ca inspectorul general să fie un bun manager nu neaparat o prezență fizică constantă, și, cum am văzut în ultimii ani, nici măcar nu e nevoie să fie pompier, poate fi și jandarm, și tanchist, poate și polițist de frontieră, sau ce-or mai visa cei din minister (că tot nu mai e mult până pe 4 august când expiră împuternicirea actualului inspector general).

Să fi fost cei doi ofițeri în concediu și să le fi „scăpat” noua procedură? Având în vedere că această metodologie de plată a orelor suplimentare a fost așteptată din luna martie, e puțin probabil ca cei doi să nu fi avut timp să dea pe la birou. Și atunci, de ce printre semnăturile care atestă noua procedură nu se găsesc și semnăturile celor doi? E posibil ca cei doi oameni de Armă să considere că procedura de plată a orelor suplimentare nu este corectă și veniturile colegilor lor de pe intervenție nu sunt conforme cu legea?

Dr. Raed Arafat ce părere are despre noua procedură?

Nici aprobarea șefului DSU, dr. Raed Arafat nu o regăsim pe noua modalitate de plată a orelor suplimentare. Asta în condițiile în care, se știe, că pompierii militari trag din greu pentru ca acest sistem să funcționeze atât pe partea de stingere cât și pe partea paramedicală. Dr. Raed Arafat a fost cel care a susținut din răsputeri programul de 91/93 de ture afirmând că acesta aduce un avantaj financiar deosebit pentru pompieri. Suntem curioși, după noua procedură, ce părere are șeful DSU despre cum sunt recompensați pompierii?

Pompierii militari bani nu concediu nu libere dupa posibilitati | imaginea 3

 

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

Uncategorized2 zile ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul