Connect with us

Actualitate

Ultima Etapă/ Nazistul Vrea din nou Sânge

Publicat

pe

Niște derbedei s-au dus să pună afișe și să scrie obscenități pe gardul lui Iordache.
Florin Iordache a ales să plece-n-trombă cu mașina ( chiar, dumneavoastră ce ați face dacă vin unii să vă mânjească gardul, să vă strige soția pe nume și să vă-njure de peste gard?) și să nu creeze un scandal. Eu, ca și mulți dintre dumneavoastră, nu aș fi procedat așa, chiar deloc, aș fi ieșit la ei, până la urmă omul este la el acasă, iar gardul, ușa garajului și poarta sunt proprietatea lui, iar Iovan a demonstrat că și în România proprietatea este sfântă, dar asta este o altă poveste.
Rămâne însă fapta, care mie mi se pare de o gravitate excepțională, iar disocierea unora din #Rezistenți de ei nu are nici o relevanță, pentru că exact același scenariu, tot cu Bot, cu Marin ăsta și cu alții, începând violențele și aruncatul pungilor de rahat în piață în jandarmi, Trași după aceea la răspundere, a fost și înainte și pe 10 August.


Unui politician i se știe adresa de acasă, iar derbedeii vin și-l amenință după ce, timid, le-a făcut niște gesturi prietenești, după ce ei toată vara, cu Liiceanu-n frunte, tot au dat “muie” la toată lumea. Până la urmă, așa cum scriam înainte de mitingul de pe 10 August, și-au luat-o ei, până-n prăsele, adânc, cum s-ar zice la Craiova;
Nu este prima dată când demnitari au fost atacați, a fost cazul deputatului Bacalbașa, al Președintelui Curții Constituționale acum Iordache, unul dintre actori fiind același, unul care se exprimă foarte greu, și care a fost invitat de Iohannis la “ Colectiv” să-i ofere un tricou și să-i spună cum trebuie dizolvat Parlamentul.
Scriam atunci că violența verbală începută și susținută inclusiv de Iohannis-Dulap, Liiceanu, Mândruță, Danileț, Rareș Bogdan, etc, va duce la o nouă treaptă a violenței, cea fizică. Adevărații autori morali ai acestor fapte violente sunt chiar cei care i-au încurajat în vară, în frunte cu Nazistul. Aceasta cu atacarea proprietății este doar începutul, pentru că Nazistul vrea sânge, au trecut trei ani de la Colectiv, și vrea din nou sânge, ca să doboare guvernul, să-și pună guvernul lui și să mai fie numit odată guvernator peste Landul România. Este doar o chestiune de timp până când politicienii și opozanții # Rezistenților vor fi atacați fizic, iar lucrul acesta îl scriu de trei ani de zile, încontinuu, de când am arătat că Vărsarea Urii în Societate de către cei care au imaginat Maidanul Românesc este un “Carusel” cu mai multe etape, care nu mai poate fi oprit, noi ajungând aproape de final, la etapa Violenței, pentru că așa este scenariul, același scenariu fiind aplicat de Soroș și Gașca lui peste tot în lume; iar ceea ce se întâmplă în România este coordonat de Soroș și de oamenii lui, printre care Helvigh, Macovei, Cioloș și mulți alții.
Nazistul vrea deci violență, vrea sânge, iar lucrul acesta îl vrea peste două săptâmâni, chiar de Ziua Națională a României.
Este momentul în care Nazistul, care nu a reușit până acum să îngenuncheze România, va încerca să doboare prin violență Guvernul României, iar și de data asta, ca și pe 10 August, cum scriam cu mult timp înainte de a se întâmpla Violențele, Helvigh va fi implicat, la fel ca și o parte din SRI.
Atacul de la Casa lui Iordache este doar pregătirea opiniei publice cu violențele care vor urma, Saltul Urii înregistrat în ultimii trei ani fiind enorm! Vă Imaginați o astfel de scenă în 2014?
Societatea Românească a fost otrăvită sistematic cu Venin și Ură, iar acum Nazistul vrea din nou Sânge. (Gelu Visan).

Publicitate
Comenteaza si tu

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

UncategorizedO zi ago

BAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților

În perioada 23–25 octombrie 2026, Asociația JG Victory of Art organizează, la Teatrul Amzei din București, festivalul „BAC IN MY...

UncategorizedO zi ago

Vânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026

București, 23 octombrie 2026 – SGS România, lider în servicii de testare, inspecție și certificare, a anunțat o creștere record...

DiverseO zi ago

Gummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior

Poți avea serul potrivit, masca de păr preferată și o rutină de skincare pe care o respecți aproape religios. Și...

UncategorizedO zi ago

Vrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile

Un ghid practic al tehnologiilor de imagine, mișcare, procesare și sunet care fac diferența în vizionarea de zi cu zi...

Diverse2 zile ago

Nadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”

În anul în care România celebrează 50 de ani de la Montreal, „Zeița” gimnasticii vorbește, în dialog cu Florentin Țuca,...

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele? Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
Actualitate3 zile ago

Ce costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?

Oferta pentru o nacelă vine pe e-mail și arată impecabil, cu un preț pe zi care intră lejer în buget....

Uncategorized3 zile ago

ING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank

ING Bank lansează opțiunea de refinanțare 100% online, direct din Home’Bank, prin creditul de nevoi personale ING Personal. Clienții își...

Diverse3 zile ago

Suspensia și direcția. Semnele de uzură pe drumurile din Ilfov

Dacă vrei să înțelegi de ce suspensia mașinilor din Ilfov se uzează mai repede decât media, e suficient să conduci...

Diverse4 zile ago

Meniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros

Odată cu venirea toamnei, meniurile restaurantelor se îndreaptă spre preparate mai consistente: supe-cremă, tocane gătite lent, fripturi la cuptor sau...

Uncategorized4 zile ago

Cu 60% mai multe cereri de negociere cu băncile și IFN-urile, trimise de consumatori către CSALB

20 octombrie București. În primele 9 luni din acest an consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor...

Uncategorized4 zile ago

Aircash lansează cardurile virtuale gratuite: o nouă opțiune pentru plățile de zi cu zi

O singură aplicație, mai multe moduri de plată. Aircash lansează carduri virtuale Mastercard gratuite, pe care utilizatorii le pot crea...

Actualitate5 zile ago

Lipsa de șoferi profesioniști apasă pe transportul rutier: ce caută azi un șofer C+E la un angajator

Transportul rutier european are nevoie de tot mai mulți oameni la volan, iar piața muncii nu ține pasul. Pentru cei...

Diverse5 zile ago

Cum folosești datele financiare din piață pentru campanii disruptive de atragere a clienților

Lansarea unei campanii de promovare pe baza intuiției sau a copierii reclamelor rulate de concurenți duce la blocarea bugetului în...

Uncategorized5 zile ago

HONOR Magic V6 transformă productivitatea în mișcare: mai mult spațiu de lucru, multitasking și AI pe un smartphone pliabil

Ecranul generos, utilizarea simultană a trei aplicații și instrumentele AI facilitează gestionarea documentelor și a activităților profesionale în deplasare   ...

Uncategorized6 zile ago

Principaux Avantages des Services Logiciels sur Mesure en France

Le développement logiciel sur mesure consiste à concevoir une application étroitement alignée sur les processus, les utilisateurs et les systèmes...

DiverseO săptămână ago

Unde găsești mocasini de bărbați de brand în România

Mocasinii au ieșit de mult din zona încălțămintei de vacanță. Sunt adesea integrați în ținutele de la birou, purtați cu...

ActualitateO săptămână ago

Motivele pentru care trebuie sa aiba loc auditul financiar

Intr-un mediu economic dinamic, in care deciziile trebuie luate rapid si responsabil, auditul financiar reprezinta un instrument esential pentru mentinerea...

Spektradent Spektradent
SocialO săptămână ago

De ce mulți români ajung la dentist abia când apare durerea? Problemele dentare ascunse care pot fi descoperite prin investigații imagistice

Absența durerii nu înseamnă întotdeauna că dinții sunt sănătoși. Numeroase probleme dentare pot evolua fără simptome evidente, iar atunci când...

UncategorizedO săptămână ago

Telefonul poate rămâne în buzunar: HONOR Watch 6 simplifică interacțiunile de zi cu zi

De la apeluri și notificări la control prin gesturi, înregistrări vocale și plăți contactless, HONOR Watch 6 oferă acces rapid...

UncategorizedO săptămână ago

Vă puteți păstra fișierele în siguranță? Sfaturi practice pentru protecția datelor

Fotografii, documente, înregistrări sau proiecte profesionale – în prezent, stocăm o cantitate enormă de date pe dispozitivele noastre, iar acestea...

Top Stiri Comisarul