Actualitate
Raport! George Soros a făcut clasamentul libertății pe Glob. Ce spune miliardarul despre România / Comisarul de Prahova
Organizaţia a dat publicităţii raportul său anual despre starea libertăţii în lume şi, pentru al 13-lea an consecutiv, se remarcă un „reflux” al democraţiei la scară mondială. 68 de ţări ale lumii au înregistrat regrese democratice, iar 50 au cunoscut progrese, potrivit raportului.
Statele Unite se află printre cele 68 de ţări care au înregistrat un declin în acest domeniu, chiar dacă rămân o democraţie robustă la nivel global, considerată o ţară liberă. Statele Unite sunt criticate pentru politica în domeniul imigraţiei şi a respectării drepturilor şi libertăţilor civile. Preşedintele american Donald Trump este un adversar declarat al finanţatorului Freedom House, George Soros.
Dintre ţările Uniunii europene, Ungaria este cea care a înregistrat un regres semnificativ, trecând din categoria ţărilor libere, în cea a ţărilor „parţial libere”.Trebuie specificat faptul că guvernul de la Budapesta este într-un puternic conflict cu miliardarul George Soros.
În Balcani, Serbia a înregistrat un regres asemănător, trecând din categoria ţărilor libere, în cea a ţărilor parţial libere.
Raportul a analizat 195 de ţări – dintre care 86 sunt considerate libere – ceea ce înseamnă 44%. România se află în această categorie pe poziţia 59 (30%) – parţial libere – iar 50 de ţări sunt lipsite de liberţăţi democratice şi civice – categorie în care intră Rusia, China, Siria, Afghanistan, Azerbaijan, Belarus, Iran, Kazahstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan.
În aceeaşi categorie de ţări parţial libere ca România se află Armenia, Georgia, Bosnia-Herzegovina, Kosovo, Kirghistan, Macedonia, Montenegro, Pakistan Serbia, Ucraina.
Freedom House este un institut de cercetare cu sediul în Washington, D.C. finanţat de către miliardarul George Soros, un controversat om de afaceri care, printre altele, este acuzat că militează pentru dispariţia statelor naţionale şi pentru incitarea imigraţiei clandestine din nordul Africii spre Europa.
Freedom House realizează anual un raport care monitorizează şi evaluează anual respectarea libertăţilor în 193 de ţări şi 15 teritorii.

-
Uncategorizedacum 2 săptămâniGalaxy Z Fold8 Ultra, Fold8 și Flip8: Dispozitive pliabile, perfecționate pentru fiecare stil de viață
-
Diverseacum 3 săptămâniRomânia pierde 12 locuri la competitivitate. O nouă serie RPEP pentru liderii care schimbă organizații
-
Diverseacum 2 săptămâni„Micul miracol” din Parlament. PSD, PNL, AUR și USR au votat la fel pentru a ține prețul motorinei sub 10 lei / Cum arată măsura
-
Politicacum O săptămânăRomânia evită să fie retrogradată în „JUNK”. Rolul decisiv al lui Alexandru Nazare, în trecerea unui nou test important
-
Uncategorizedacum O săptămânăSUMMER WELL implineste 15 ani. Festivalul care a transformat muzica intr-un univers cultural revine in august
-
Uncategorizedacum O săptămânăZyxel Networks îmbunătățește guvernanța în materie de securitate a produselor pentru a proteja IMM-urile și furnizorii de servicii de gestionare (MSP)
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniCompari.ro: datele arată că românii au intrat în modul de vacanță – produsele asociate călătoriilor și categoriile dedicate timpului liber sunt în creștere
-
Uncategorizedacum 3 săptămâniHONOR Magic V6 transformă telefonul pliabil într-un instrument de productivitate bazat pe inteligență artificială



