Actualitate
Mesaj uluitor! Laura Codruța Kovesi, procuror european. Franța și Germania își retrag candidații! Jurnalista care ar deveni Ministrul Justiției (SURSE) / Comisarul de Prahova

Aceasta urmează să fie audiată marţi în Comisia LIBE. În urma votului reprezentanţilor statelor membre UE, de acum aproximativ o săptămână, Jean-François Bohnert, din Franţa, a obţinut 50 de puncte, fiind urmat de Laura Codruţa Kovesi, din România, şi de germanul Andres Ritter cu un scor egal, de 29 de puncte.
Rareş Bogdan susţine că Franţa şi Germania îşi vor retrage candidatul pentru a-i lăsă drumul liber fostului procuror şef al DNA şi că astfel aceasta devine principala favorită. De fapt singura pentru că ar cam rămâne singură în cursă. Totuşi jurnalistul este singurul care a insistat pe o astfel de teorie.
Cei trei candidaţi urmează să fie audiaţi în Parlamentul European de Comisia pentru Control Bugetar şi de Comisia pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE). După negocieri, un singur candidat va fi propus votului plenului Parlamentului European, care va lua decizia prin majoritate absolută.
Tot Rareş Bogdan, probabil într-un moment umoristic, a spus în direct că Ioana Ene Dogioiu ar trebui să fie Ministrul Justiţiei şi că atunci toţi baronii PSD ar trebui să se teamă cu adevărat. Invitată în platoul emisiunii Jocuri de putere, aceasta a zâmbit aprobator.
-
Diverseacum 2 săptămâniNadia Comăneci, la podcastul „Pe Drept Cuvânt”: „Tabela nu putea afișa nota 10. Toată lumea credea că e imposibil.”
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Literatura de Bacalaureat prinde viață pe scena Teatrului Amzei, într-un festival dedicat adolescenților
-
Actualitateacum 2 săptămâniCe costuri trebuie luate în calcul pe lângă tariful de închiriere a unei nacele?
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniING Bank România lansează refinanțarea 100% online, direct din Home’Bank
-
Diverseacum 2 săptămâniGummies Wellosophy de la Oriflame pentru păr, piele și unghii: frumusețe din interior spre exterior
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVânzări record pentru SGS Group în trimestrul 3 din 2026
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniVrei un televizor nou? Iată cinci aspecte mai importante decât specificațiile
-
Diverseacum 2 săptămâniMeniul de toamnă în restaurante: 7 ingrediente de sezon pe care bucătarii le aprovizionează de la Selgros



