Connect with us

Actualitate

A uimit America! Copilul minune al României, ajuns milionar la 19 ani! Povestea lui Sebastian Dobrincu, eroul digital al generației de mâine! / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

S-a născut în Bucureşti într-o familie frumoasă, care a ştiut să-i identifice capacităţile intelectuale deosebite şi să i le dezvolte. Avea doar cinci ani, când şi-a dat seama că vrea să descopere tainele informaticii. La început îi plăceau jocurile videp, pe care a început să şi le modifice singur şi să-şi construiască el propriile aplicaţii. Părinţii l-au dus la cursuri de IT la Palatul Copiilor, dar micuţul Sebi era deja cu un pas înaintea profesorilor. Curiozitatea lui debordantă l-a transformat rapid într-un adevărat copil digital. Stătea ore în şir în faţa calculatorului şi studia. Apoi crea.   Primii bani i-a câştigat la doar 11 ani. Într-o conversaţie pe Twitter a aflat că o companie din SUA, care producea yachturi, avea nevoie de un site nou. Le-a făcut o ofertă, iar proiectul a ieşit atât de bine, încât americanii l-au recomandat şi altor clienţi. Și astfel Sebastian Dobrincu ajunsese ca la  doar 14 ani să fie deja un programator respectat pe piaţa de IT, având o reputaţie impresionantă.   Revelaţia adolescentului Sebastian   La 16 ani, bifa primul lui job stabil şi prima sută de mii de dolari. Dar acesta era doar începutul. Lucra pentru Voya.ai, un start-up german din domeniu turismului, care se foloseşte de inteligenţa artificială pentru a găsi cele mai bune soluţii de călătorie pentru oamenii de afaceri.

Tot la acea vârstă fragedă a avut şi o revelaţie. Mark Zuckerberg, fondatorul facebook a fost cel care i-a dat aripi. „Pentru că eram foarte activ în proiectele Facebook, m-au remarcat şi m-au chemat să ne cunoaştem. M-au invitat doar să discutăm. Poate a fost felul lor de a spune «Mulţumesc!». Mark mi-a dat însă multă încredere în mine. A fost o experienţă care m-a marcat. Mi-a spus cât de important e să fac ceea ce mă pasionează, pentru că şi el era în postura mea la aceeaşi vârstă. E un sfat de care încă ţin cont”, povesteşte Sebastian pentru Recorder. Tot atunci l-a cunoscut şi pe Tim Cook, CEO-ul Apple. „Am fost pentru prima oară, timp de o lună, în America şi am cunoscut doi oameni geniali, care m-au încurajat! A fost confirmarea de care aveam nevoie pentru a continua!“, spune copilul genial care astăzi lucrează în Sillicon Valley.

    Primul pas spre un milion de dolari

  La 17 ani, Sebastian  şi-a înfiinţat  primul său start-up. Se numeşte StoryHeap şi este de fapt o platformă care vinde soluţii de statistică şi interconectează conturile de Instagram, Facebook, Snapchat, şi Tweeter ale clienţilor. Are în protofoliu firmele care fac PR pentru artişti celebri ca Justin Bieber şi Selena Gomez,  producătorul muzical DJ Khaled, sau actorul Kevin Hart, dar şi multe companii cunoscute ca McDonald’ s sau Forbes.    „Practic, Storyheap face un fel de statistică pentru aceste conturi. De exemplu, dacă Selena Gomez lansează o nouă poşetă, managerii ei vor să vadă cum evoluează, în social media, promoţia lor: câţi oameni văd postările, ce vânzări, care-i timpul optim pentru a posta, care-i profilul celor interesaţi“, explică tânărul.

  Un nou plan de afaceri

   Acum are 19 ani şi un nou plan de afaceri. Sebastian Dobrincu tocmai a pus bazele unui business dedicat  influencerilor de mâine. Deja a primit finanţate şi probabil foarte curând proiectul lui va prinde aripi. Este asociat cu încă un tânăr, iar firma lor are deja  40 de angajaţi care lucrează de acasă sau de unde vor ei.  Sebastian a locuit mai întâi la New York pentru un an de zile şi chiar s-a înscris la facultate, dar apoi şi-a dat seama că San Francisco este locul în care poate crea cu adevărat artă în IT. Astăzi afacerile lui sunt deja cotate la câteva milioane de dolari.   “Este OK să fii diferit, să vrei mai mult!”      Astăzi copilul genial al digitalului a devenit un model de urmat pentru tinerii de vârsta lui. Are doar 19 ani şi întreaga lume la picioare. A visat de mic să nu fie doar un simplu trecător prin viaţă. Ar vrea să fie nemuritor ca să poată construi şi dezvolta lumi. Deocamdată are toate şansele să scrie istorie în tehnologie.   Sebastian Dobrincu a acceptat provocarea Revistei Capital de a răspunde la un test fulger, din care am aflat o mulţime de lucruri interesante.   Completează spaţiile libere: 1. Când eram mic visam să….am un impact in lume. 2. Acum visez să….ma bucur de fiecare etapa a vietii. 3. Din primii bani câştigaţi mi-am cumpărat… primul smartphone. 4. Vreau să construiesc…..lucruri de care sa fiu mandru. 5. Peste 20 de ani mă văd….in centrul a ceva maret. 6. Dacă aş putea fi oricine, aş fi….presedinte, pentru o zi.  7. Dacă aş putea fi orice, aş fi…o carte. 8. Cea mai mare realizarea a mea a fost….ca am refuzat sa accept tot ce mi s-a spus. 9. Cel mai mare eşec a fost….perioada in care devenisem confortabil din cauza succesului  10. Pentru mine, banii sunt….o utilitate.   11. România este….acasa. 12. Îmi este dor de….bunicii mei. 13. Dacă aş putea da timpul înapoi, aş…indrazni sa incerc unele proiecte mai devreme. 14. Iubesc….sa descopar lucruri noi. 15. Cea mai frumoasă femeie din lume, pentru mine, este…evident, mama. 16. Este imposibil să…nu alerg in fiecare zi 17. Persoana pe care o apreciez cel mai mult este….in business, Reid Hoffman. In general, persoanele cu care ma inconjor. 18. Îmi este frică de….oamenii fara ambitii. 19. Românul pe care-l apreciez cel mai mult este….oricine doveste ca ambitie + determinare = succes. 20. Mesajul meu pentru tinerii din România este…. sa incerce cat mai multe lucruri si sa invete cate ceva din fiecare.   Astăzi sunt Zâna Bună. Îţi îndeplinesc trei dorinţe. Te ascult.   As vrea sa fiu nemuritor.  As vrea sa nu mai urmarimtoti doar interesele personale.  As vrea sa fie 25 de grade si iarna in California.   Eşti invitat la cea mai tare petrecere din istorie. Ai voie să iei cu tine o singură persoană. Pe cine iei şi de ce.

  Dan Bilzerian. Garantat am petrece cat pentru restul vietii. 

  Ai posibilitatea să călătoreşti în timp. În ce an ai ajuns şi ce vezi în jur?   1975. Inceputul erei personal computing-ului, ideal in Silicon Valley.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Economic15 ore ago

Afacerile pornite de acasă devin o opțiune pentru tot mai mulți craioveni

Pentru multe proiecte mici, prima investiție nu mai este un spațiu comercial. Un birou amenajat într-o cameră, o masă pentru...

Economic15 ore ago

Birocrația poate consuma timp prețios la începutul unei afaceri

Un fondator aflat la început poate pierde ore întregi între formulare, modele găsite online și informații care se referă la...

Uncategorized16 ore ago

Ora exactă în UK după Brexit – s-a schimbat ceva?

Brexit nu a schimbat fusul orar al Regatului Unit. Marea Britanie continuă să folosească ora Greenwich Mean Time (GMT) în...

Actualitate17 ore ago

Toalete și facilități sanitare la evenimentele corporative și lansarile de brand

Tot mai multe companii aleg locații neconvenționale pentru lansări de produs, evenimente corporative sau petreceri private: un depozit industrial reamenajat,...

Politic2 zile ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

Diverse2 zile ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Uncategorized3 zile ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate3 zile ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Politic3 zile ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Actualitate3 zile ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
Diverse4 zile ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

Uncategorized4 zile ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Uncategorized5 zile ago

Unul din doi clienți Sezamo cumpără produse Ready-to-Eat. Categoria a crescut cu 33% într-un an

București, 16 septembrie 2026. Supermarketul online Sezamo a înregistrat anul acesta o creștere de 33% a volumului de produse Ready-to-Eat...

Uncategorized5 zile ago

Mai puține haine, mai multe ținute: 7 sfaturi pentru o garderobă care te reprezintă

De la definirea stilului și până la ”detox”-ul șifonierului, stylistul Alexandra Catrangiu a explicat cum construim o garderobă mai mică,...

Uncategorized5 zile ago

HONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

București, 16 septembrie 2026 – În cadrul celei de-a 83-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, HONOR a prezentat...

Uncategorized6 zile ago

Samsung deschide înscrierile pentru cea de-a șasea ediție Solve for Tomorrow: liceenii sunt invitați să transforme ideile în soluții pentru comunitate

15 septembrie – 3 noiembrie 2026: perioada de înscriere în competiție Până pe 15 octombrie: profesorii coordonatori se pot înscrie...

Uncategorized6 zile ago

Cum să construiești o protecție mai solidă a datelor cu Kingston IronKey

București, România – 15 Septembrie 2026 – Fie că este vorba despre transportarea unor documente financiare la o întâlnire cu un client,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
Diverse2 săptămâni ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

Uncategorized2 săptămâni ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Top Stiri Comisarul