Actualitate
BREXIT. Scoția vrea independența. Decizia luată de guvernul de la Londra / Comisarul de Prahova
Guvernul britanic se pregăteşte să respingă orice solicitare din partea prim-ministrului scoţian, Nicola Sturgeon, legată de organizarea unui al doilea referendum de independenţă, informează vineri EFE, citând BBC
Potrivit unor surse apropiate cabinetului, Executivul condus de conservatoarea Theresa May face pregătirile necesare pentru a respinge o eventuală cerere ce ar putea fi formulată în următoarele săptămâni.
Într-un asemenea caz, Sturgeon ar cere guvernului de la Londra activarea secţiunii 30, care transferă Parlamentului scoţian puterea de a organiza un referendum de independenţă.
„Prim-ministrul nu are dispoziţia să accepte acum alt referendum, ar spune pur şi simplu nu”, a declarat o sursă apropiată de Theresa May.
O altă sursă a adăugat că nu există „un răspuns” la această chestiune, dar, aşa după cum a reiterat din 2016 prim-ministrul, „acum nu este momentul”, în timp ce o a treia sursă a arătat că nu şi-ar putea imagina niciun scenariu în care May să-şi dea aprobarea.
Sursele guvernamentale au subliniat că o dezbatere asupra independenţei regiunii ar însemna o distragere a atenţiei într-un moment în care guvernul britanic îşi axează eforturile pe negocierile privind Brexitul, iar în plus executivul şi-ar baza refuzul pe sondajele interne care relevă că opoziţia faţă de organizarea unui alt referendum este în creştere.
AGERPRES
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniCompanii independente de analiză plasează Genetec pe primul loc la nivel global în domeniul software-ului de management video
-
Uncategorizedacum 2 săptămâni5,3 miliarde de imagini în fiecare zi, la nivel global: seria HONOR 600 simplifică editarea foto cu ajutorul AI
-
Diverseacum 2 săptămâniTestarea moleculară în ITS. Un rezultat obținut mai devreme poate susține o conduită medicală mai rapidă
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniZyxel Networks sporește eficiența operațională la JW Marriott Maldives Resort & Spa cu ajutorul unei rețele WiFi fiabile pentru personalul hotelului
-
Uncategorizedacum O săptămânăDyson lansează CameraJet™: singura periuță de dinți cu cameră și jet, pentru curățarea spațiilor dintre dinți și îndepărtarea plăcii bacteriene
-
Uncategorizedacum 2 săptămâniBAC IN MY MIND – Festivalul Generației Z: literatura română iese din manual și urcă pe scenă, în oraș
-
Uncategorizedacum O săptămânăAcer își extinde portofoliul de laptopuri subțiri și ușoare cu Swift Blade 14, un model de doar 799 g
-
Economicacum O săptămânăANOFM: Peste 20.000 de români din diaspora, informați despre serviciile oferite pentru revenirea pe piața locală a muncii



