Connect with us

Actualitate

E scandal monstru la Antena 1! Nu au avut de ales și au trebuit să-i dea 100.000 de euro! Despre cine este vorba – capital.ro / Comisarul de Prahova

Publicat

pe

Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, la capătul unei aventuri exotice de aproape două luni în Madagascar! Mircea Zamfir și Sorin Brotnei au fost cei doi finaliști între care s-a dat lupta finală, seara trecută, la Antena 1, după ce în prima etapă a finalei cântărețul a reușit să îl elimine pe Silviu Geandră. ”Nu știu nici eu cum am ajuns până aici, am descoperit calități pe care nu știam că le am. Abia în momentul acesta simt presiunea marelui premiu în valoare de 100.000 de euro, cu atât mai mult cu cât Mircea este un adversar de temut. Singurul minus pe care i-l văd lui este la jocul cu mingile, dar în rest la forță, la viteză, la îndemânare, a dovedit că este foarte bun”, a spus Sorin despre adversarul, dar și prietenul său.

”Sorin nu excelează la nimic, dar este bun la toate, adică așa cum e mai rău pentru mine! Cine ajunge în această etapă, este clar foarte bun! O să mă rog să fiu la fel de stabil și de puternic. Oamenii pe care i-am cunoscut aici și prieteniile pe care le-am legat aici sunt mai prețioase decât orice!”, a mărturisit și Mircea.

În ultima zi a lor în sat, Sorin și Mircea nu au plecat din mijlocul locuitorilor din tribul Sakalava fără să își ia la revedere și, mai ales, fără să le dăruiască tot ce au putut – de la sacii de dormit, la încălțămintea din picioare și hainele de pe ei. ”Experiența din Madagascar este una pe care nu o voi uita niciodată, o s-o povestesc fiicei mele Ivana, pentru că s-a întâmplat în timp ce o așteptam pe ea, și o voi povesti nepoților mei”, a spus emoționat Sorin.

Și chiar dacă și-au luat rămas bun, cei doi finaliști Ultimul Trib au avut parte de o surpriză imensă când au ajuns din nou pe plaja pe care s-a ținut și prima luptă din această competiție, pentru ultimul joc: tribul din Sakalava era acolo pentru a-i încuraja în finală! Mai mult, aceștia au primit și mesaje de susținere de la foștii concurenți.

Emoționați, cei doi finaliști au îndrăznit să se gândească și la ce ar putea face cu premiul cel mare. ”Eu am venit aici pentru a aduce o voce, pentru copiii orfani, copiii cu probleme financiare. Eu mereu am visat că voi avea o casă pentru copiii care au nevoie”, a spus Mircea. De cealaltă parte, Sorin, care urma să devină tată, a mărturisit că gândul său este la Ivana, fiica sa nenăscută. ”Intențiile mele sunt mai puțin nobile decât ale lui Mircea, singurul lucru la care mă gândesc este să ușurez viața familiei mele. Dacă nu voi câștiga, voi fi la fel de fericit că am reușit să ajung atât de departe! Cu siguranță plec mai puternic din Madagascar!”, a spus Sorin Brotnei.

Ultima cursă din Ultimul Trib a fost și cea mai lungă, dar, mai ales, cea mai grea de până acum și a combinat mai multe probe parcurse de cei doi până acum în Madagascar. Competiția a fost însă una foarte strânsă, iar Sorin și Mircea au mers umăr la umăr de la o probă la cealaltă. Pe final, anduranța lui Mircea a dat din nou roade, așa că a reușit să încheie primul cel mai lung traseu de până acum în Ultimul Trib! ”Am simțit nervi, bucurie, eliberare, totul a explodat în mine, nu îmi venea să cred! Mi se luase o piatră de pe suflet! N-am avut încredere deloc în mine, dar am mers pas cu pas până am ajuns aici”, a mărturisit Mircea Zamfir.

În vârstă de 33 de ani, Mircea Zamfir este un sportiv ale cărui rezultate au făcut ca imnul României să fie intonat la Campionatele Europene de gimnastică. Mircea lucrează ca instructor de aerobic și, în plus, face parte din trupa Aeros, unde este acrobat din anul 2017. Visul său este să înființeze un ONG care să sprijine copiii din familiile nevoiașe, la fel ca cea din care el însuși a făcut parte.

Te-ar putea interesa și:




Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

Uncategorized2 zile ago

Vineri 13 în era digitală: de la oglinda spartă la ecranul crăpat

41,6% dintre români spun că li s-a adeverit o superstiție, potrivit unui studiu INSCOP. HONOR arată cum tehnologia ne poate...

Uncategorized2 zile ago

Xiaomi aduce și pe piețele globale o inovație impresionantă în domeniul smartphone-urilor: tehnologia Back Display, care va fi lansată împreună cu seria Xiaomi 18 Pro

București, 13 noiembrie 2026 – În septembrie 2025, Xiaomi a lansat un smartphone flagship care a regândit abordările convenționale privind...

Uncategorized3 zile ago

Sezamo: Vânzările de produse fără zahăr și cu conținut redus de zahăr au crescut cu 30% în 2026

București, 13 noiembrie 2026. Interesul pentru reducerea consumului de zahăr se reflectă tot mai mult în alegerile de cumpărare. Potrivit...

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși
Diverse3 zile ago

Pastry Chef, Ana Braghiș MaiDulce.ro, va prezenta la Cupa Mondială Culinară din Luxemburg deserturi inspirate de Brâncuși

​Baia Mare, noiembrie 2026. Ana Braghiș, chef cofetar la Cofetăria Mai Dulce din Baia Mare, va reprezenta România alături de...

Diverse3 zile ago

NostraBiome lansează Nostra Health: de la analize medicale la îngrijire personalizată, în fiecare zi, de la 9,99 euro pe lună

(Foto-AI) Compania românească face tehnologia medicală avansată accesibilă publicului larg, printr-un program care integrează analizele, istoricul medical și simptomele într-un...

Uncategorized3 zile ago

Puratos investește peste 15 milioane de euro într-o nouă fabrică în România, cea mai mare investiție locală din istoria companiei

Noua unitate de producție consolidează rolul României ca centru regional de producție și inovație pentru industria de panificație, patiserie și...

Diverse3 zile ago

10 avantaje ale kiturilor electronice de la Bitmi

Fie că ești pasionat de electronică, înveți programare sau lucrezi la un proiect tehnic, un kit electronic îți oferă un...

Diverse4 zile ago

Noi oferte de Black Friday la Oriflame: skincare, machiaj și seturi de îngrijire la reducere

Ai bifat deja câteva favorite de Black Friday? Lasă puțin loc pe listă. S-ar putea ca unele dintre cumpărăturile de...

Uncategorized4 zile ago

UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a contractat 42 de proiecte de cercetare, în valoare de aproape 200 de milioane de lei, în primele zece luni din 2026

Proiectele vizează domenii precum neuroștiințele, bolile cardiovasculare și combaterea rezistenței la tratamentele antiinfecțioase Universitatea participă la dezvoltarea a trei centre...

Uncategorized5 zile ago

Ce nu vezi pe ecran: cum lucrează AI-ul pentru tine într-o zi obișnuită

De la optimizarea consumului de energie până la sugestiile contextuale, HONOR arată cum inteligența artificială lucrează în fundal pentru a...

Diverse5 zile ago

Cum înveți mai eficient: metode care chiar funcționează

Fie că te pregătești pentru un examen, urmezi un curs de specializare sau vrei pur și simplu să înveți ceva...

Uncategorized5 zile ago

Piscina cu jacuzzi încorporat se proiectează pornind de la ieșirea din apă – ce trebuie avut în vedere?

Imagine de Zoe Stefanatou pe Unsplash.com   Într-o randare, piscina cu jacuzzi încorporat pare să închidă singură amenajarea: apă, hidromasaj,...

Uncategorized5 zile ago

Românii care cumpără online cu plata în rate prin tbi bank pot intra în 2027 cu un autoturism electric BYD Seal U sau un iPhone 18 Pro

Românii cumpără tot mai mult cu plata în rate. În perioada 10 noiembrie – 20 decembrie 2026, clienții care fac...

Uncategorized6 zile ago

1 din 5 români cred că angajatorii acordă puțină valoare sau chiar deloc abilităților dobândite în afara jobului

84% spun că au abilități valoroase dobândite în viața personală care nu se regăsesc în CV. Pentru trei din patru,...

Uncategorized6 zile ago

Poveștile extraordinare din spatele animalelor pe care le cunoaștem: „Misterele Evoluției”, în fiecare duminică, de la ora 20:00, pe BBC Earth

Prezentată de Chris Packham, seria documentară explorează patru miliarde de ani de evoluție prin poveștilea cinci animale.Lansarea în România a...

Uncategorized7 zile ago

ING Bank România lansează „Verifică apelul ING”, o nouă măsură de protecție împotriva fraudelor telefonice pentru persoane juridice

Clienții pot verifica direct în aplicație dacă sunt sunați de un reprezentant ING Bank   ING Bank România lansează „Verifică...

Uncategorized7 zile ago

Bergerat Monnoyeur își consolidează proximitatea față de clienții din Oltenia prin deschiderea sediului de la Craiova

Noua locație susține strategia companiei de a construi parteneriate și de a oferi soluții adaptate, expertiză și intervenții rapide Craiova,...

Business::Marketing7 zile ago

Ce prag de cifră de afaceri separă firmele mici de liderii regionali în sectorul construcțiilor din România

O firmă de construcții cu venituri anuale de 15 milioane de lei poate avea o poziție importantă pe piața locală,...

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari
DiverseO săptămână ago

PDF cu pagini în plus, pe dos sau în ordine greșită: cum îl repari

Scanezi un document la birou și, când îl deschizi, jumătate din pagini sunt culcate, una e goală pentru că scanerul...

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației
ActualitateO săptămână ago

Cum împarți încasările unui proiect muzical între membrii formației

Încasările unui proiect muzical se împart corect dacă membrii stabilesc regulile înainte de primul concert plătit, le scriu într-un acord...

Top Stiri Comisarul