Connect with us

Actualitate

Spectacol total la Sports Festival: Simona Halep, cu lacrimi în ochi la ceremonia de deschidere / Românca, schimb de mingi cu Darren Cahill – Tenis

Publicat

pe

Ceremonia de deschidere a demonstrativului de tenis de la Sports Festival a fost una emoţionantă, cu Simona Halep şi tatăl său în lacrimi, după proiectarea unui film din istoria carierei sale. Prima partidă, una plină de glume, i-a pus față în față pe Marius Copil și Fabio Fognini, iar al doilea meci a continuat tot la cote înalte de bună dispoziţie, autoare fiind Simona Halep şi slovaca Daniela Hantuchova. Ultima dispută a zilei va fi mixtul Halep / Copil – Hantuchova / Fognini, informează News.ro.

Simona Halep a invitat publicul la dans pe ritmurile melodiilor dintre mingi, iar împreună cu Daniela Hantuchova au jucat fiecare schimb cu zâmbetul pe buze în aplauzele celor circa 9.000 de spectatori.

Publicul a intrat în horă, cu celebrul strigăt ”Hai, Simona!”, ca şi cum ar fi fost o finală de Grand Slam, iar Halep s-a distrat maxim de fiecare dată.

Scorul, atât cât a putut să conteze, a fost favorabil Simonei, 4-1, care a fost îmbrăţişată de Cahill. Australianul nu a stat pe gânduri în timpul meciului şi a intervenit în schimburile de mingi, fiind aplaudat la scenă deschisă. Şi Andrei Pavel a intrat în ”regia” spontană şi l-a invitat pe Cahill să o ”calmeze” pe Halep, ca în vremurile în care o pregătea şi era nevoie de intervenţia lui în situaţii de criză.

La un moment dat, pe teren se aflau jucătorii, antrenorii, copiii de mingi, iar publicul nu mai ştia pe cine să filmeze sau să fotografieze, iar veselia generală i-a surprins chiar şi pe protagonişti, mult prea obişnuiţi doar cu rigorile meciurilor oficiale din circuit.

Câteva pase schimbate de Halep şi Cahill au fost punctul culminant, mai ales când arbitrul a dictat ”greşeală de picior” la un serviciu al australianului, care s-a ”enervat” şi a schimbat încă două rachete.

”A fost foarte emoţionant la început. Sper că v-aţi bucurat ca mine şi e o bucurie să împart cu dumneavoastră această bucurie. Sports Festival este un element important pentru sportul românesc. Îi felicit pe cei care organizează evenimentul. E o plăcere să fiu aici, cu Marius, Daniela şi Fabio, şi căpitanii noştri Darren şi Andrei. E o seară minunată”, a spus la final Simona Halep.

În primul meci, la fel de hazliu şi plin de relaxare, italianul Fabio Fognini l-a ”învins” cu 4-2 pe Marius Copil, ambii luând decizia după primul set că ”ajunge” şi nu vor juca în continuare, spre deliciul asistenţei.

Echipa internaţională, formată din Daniela Hantuchova şi Fabio Fognini, este ”condusă” de pe bancă de Darren Cahill, iar cea tricoloră – Simona Halep şi Marius Copil – de către Andrei Pavel.

La ceremonia de deschidere, organizatorii i-au pregătit Simonei Halep, pe cubul din BT Arena, imagini surpriză din cariera sa în care au apărut şi interviuri cu părinţii. Tatăl ei, aflat în sală, a fost impresionat până la lacrimi, la fel ca şi fiica sa, iar înaintea meciului cei doi s-au îmbrăţişat în aplauzele miilor de spectatori.

Sports Festival, care se încheie duminică, are parte şi de alte numeroase personalităţi sportive la Cluj-Napoca, unde au vorbit cu fanii în diverse tipuri de întâlniri. Printre invitaţi s-au aflat Răzvan Mitroi (FRF), Mihai Covaliu (COSR), Alexandru Dedu (FRH), Camelia Potec (FRNP), Loredana Dinu (scrimă) sau fostul fotbalist Ciprian Marica.

Cea de-a doua ediţie a Sports Festival este, potrivit organizatorilor, o iniţiativă unică în România şi este menit să ofere oportunităţi prin care publicul să se apropie de sport într-un mod activ. Peste 30 de sporturi pot fi încercate gratuit de publicul larg, iar în 2019 festivalul reuneşte participarea a 40 de cluburi sportive, 11 federaţii şi peste 200 de sportivi de performanţă.

Sports Festival, al cărui ambasador este Cătălina Ponor, propune publicului, între altele, beach-volley, petanque, skateboard, kendama, cross-training, rugby, competiţii demonstrative de enduro şi echitaţie etc.

Festivalul punctează şi în lumea fotbalului, în 12 iulie, atunci când istoria de 100 de ani a FC Universitatea Cluj va fi onorată prin meciul de gală cu PAOK Salonic, echipa lui Răzvan Lucescu.

Parteneri speciali-probleme juridice

Salon HARMONY, str Cantacuzino din Ploiești (intersecția Moș Craciun )
Servicii oferite :
– micropigmentare sprâncene
-extensii gene
– coafor
-unghii gel
-Cosmetica / tratamente cosmetice
– sala Fitness pt femei
FACEBOOK: https://www.facebook.com/Harmony-Beauty-Salon-278929815636909/

Parteneri

Articole noi

PoliticO zi ago

Nicușor Dan a făcut desemnarea. De acum, răspunsul trebuie să vină din Parlament

România are, în sfârșit, un premier desemnat. După luni de blocaj politic, consultări și negocieri fără o majoritate clară, președintele...

DiverseO zi ago

Când preparatul părăsește bucătăria, intră în scenă ambalajul: soluțiile Snick Ambalaje – află tot aici

În HoReCa, diferența dintre o comandă care ajunge bine la client și una care creează probleme poate începe de la...

Uncategorized2 zile ago

Bulk SMS pentru IMM

Cum pot întreprinderile mici și mijlocii să comunice eficient cu clienții Într-o piață competitivă, întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) trebuie...

alegere carte alegere carte
Actualitate2 zile ago

Cum alegi următoarea carte fără să te pierzi în liste interminabile

Alegerea unei cărți poate deveni mai obositoare decât lectura ei. Avem recomandări salvate, titluri văzute în librării, romane despre care...

Politic2 zile ago

Nicușor Dan a ales experiența europeană. Siegfried Mureșan, nominalizat premier într-un moment dificil pentru România

După mai bine de patru luni de blocaj politic și sute de ore de discuții cu partidele, președintele Nicușor Dan...

Actualitate2 zile ago

Internetul nu a apărut dintr-o singură idee

Internetul este atât de prezent în activitățile obișnuite încât infrastructura din spatele lui devine ușor de ignorat. Pentru utilizator, o...

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează? Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?
Diverse3 zile ago

Ce este Xcelerate Trade Academy și cui i se adresează?

În 1983, la Chicago, doi traderi cunoscuți au pus un pariu care azi sună aproape banal. Richard Dennis credea că...

Uncategorized3 zile ago

Novo Nordisk intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susținută de rebrandingul „Novo” și de actualizarea culturii organizaționale

Bagsværd, Danemarca, 14 septembrie 2026 – Novo Nordisk marchează astăzi începutul unei noi etape în evoluția companiei, odată cu lansarea unui...

Uncategorized4 zile ago

Unul din doi clienți Sezamo cumpără produse Ready-to-Eat. Categoria a crescut cu 33% într-un an

București, 16 septembrie 2026. Supermarketul online Sezamo a înregistrat anul acesta o creștere de 33% a volumului de produse Ready-to-Eat...

Uncategorized4 zile ago

Mai puține haine, mai multe ținute: 7 sfaturi pentru o garderobă care te reprezintă

De la definirea stilului și până la ”detox”-ul șifonierului, stylistul Alexandra Catrangiu a explicat cum construim o garderobă mai mică,...

Uncategorized4 zile ago

HONOR a prezentat dispozitive pentru creație cinematografică pe mobil la Festivalul Internațional de Film de la Veneția

București, 16 septembrie 2026 – În cadrul celei de-a 83-a ediții a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, HONOR a prezentat...

Uncategorized5 zile ago

Samsung deschide înscrierile pentru cea de-a șasea ediție Solve for Tomorrow: liceenii sunt invitați să transforme ideile în soluții pentru comunitate

15 septembrie – 3 noiembrie 2026: perioada de înscriere în competiție Până pe 15 octombrie: profesorii coordonatori se pot înscrie...

Uncategorized5 zile ago

Cum să construiești o protecție mai solidă a datelor cu Kingston IronKey

București, România – 15 Septembrie 2026 – Fie că este vorba despre transportarea unor documente financiare la o întâlnire cu un client,...

Construcții Erbașu Construcții Erbașu
DiverseO săptămână ago

Construcții Erbașu duce spre finalizare una dintre cele mai complicate moșteniri ale Autostrăzii A3 Transilvania

După mai bine de două decenii de întârzieri, contracte reziliate și încercări eșuate de reluare a lucrărilor, sectorul Suplacu de...

UncategorizedO săptămână ago

BenQ extinde gama ScreenBar cu ScreenBar Max și iScreenBar, două soluții pentru spațiile de lucru moderne

Noile produse sunt concepute pentru configurațiile cu două monitoare și pentru spațiile de lucru bazate pe iMac   București, România,...

Uncategorized2 săptămâni ago

Se înmulțesc fraudele cu credite bancare! Zeci de cazuri pe lună, în cererile trimise de consumatori către CSALB

9 septembrie, București. Anul acesta consumatorii au trimis către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) peste...

Uncategorized2 săptămâni ago

Nokian Tyres își extinde gama de anvelope de vară premium cu noua Nokian Tyres Powerproof E, clasificată în clasa A în toate cele trei categorii ale etichetei UE pentru anvelope

Nokian Tyres prezintă noua Nokian Tyres Powerproof E, o anvelopă de vară premium dezvoltată pentru nevoile șoferilor moderni din Europa...

Uncategorized2 săptămâni ago

Wegovy®, medicamentul pentru slăbit, testat la copii: 40,4% dintre participanți au ajuns sub pragul obezității

Obezitatea care apare în copilărie poate influența sănătatea pe termen lung și are o probabilitate ridicată de a persista și...

Diverse2 săptămâni ago

Peste 700 de români, o întrebare pentru toți: “România, acum. Noi ce facem?” – RePatriot, la primul TEDx în română din diaspora

Peste 700 de români sunt așteptați pe 10 octombrie la Bruxelles, la primul TEDx organizat integral în limba română în...

Uncategorized2 săptămâni ago

Calculator calorii – cum calculezi necesarul caloric zilnic

Caloriile reprezintă energia de care organismul are nevoie pentru a funcționa corespunzător. Chiar și atunci când stai în repaus, corpul...

Top Stiri Comisarul